Actualitate

Biserica Evanghelică din Jelna, în administrarea Muzeului. Cum va fi valorificat monumentul istoric

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud dă în administrare Complexului Muzeal Biserica Evanghelică din Jelna (ruine), monument istoric de grupa A aflat într-o stare avansată de degradare. În acest sens, a fost obținut aviz de la Ministerul Culturii și Identității Naționale. Scopul este realizarea demersurilor necesare pentru conservarea, restaurarea și valorificarea culturală a acestuia.

CJ intenţionează să susțină derularea unui proiect privind realizarea intervenţiilor de primă urgenţă pentru conservarea şi protejarea corpului Bisericii Evanghelice din Jelna, iar beneficiarul proiectului se dorește a fi instituţia de cultură, aflată în subordonarea CJ.

Imobilul ce va rezulta în urma proiectului va fi reinclus în circuitul turistic și cultural, dorindu-se utilizarea acestuia ca și spațiu documentar pentru desfășurarea activitățiilor specifice domeniului muzeal.

”Clădirea redată contextului istoric căreia îi aparţine și în concordanţă cu specificul pedagogiei muzeal se dorește a deveni un spaţiu documentar unde instituţia noastră va putea să desfășoare diferite activităţi cum ar fi: reuniuni știinţifice, lansări de carte, expoziţii temporare cu tematici diverse. Imobilul aflat într-o fază extrem de avansată de degradare mai poate să fie totuși salvat și merită să fie conservat pentru a rămâne o mărturie culturală în această zonă. Proiectul de conservare a monumentului are în vedere utilizarea și valorificarea pieselor de patrimoniu prin amenajarea unor funcţiuni turistice şi culturale ale spaţiilor obţinute în urma acestor intervenţii”, a precizat managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș.

Guvernul Ungariei va continua să finanţeze şi anul acesta, prin Fundaţia Teleki, lucrările de conservare a Bisericii Evanghelice din Jelna despre care specialiştii spun că adăposteşte o replică fidelă a mozaicului Navicella, realizat de către Giotto pentru Bazilica San Pietro din Roma. Suma va fi mai consistentă, a precizat managerul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Alexandru Gavrilaş: ”Biserica de Jelna este acum în faza de conservare. Nu se mai pot executa lucrări. S-au executat lucrările contractate cu firma de la Satu Mare pentru 2016. Avem prins în buget pentru 2017 continuarea lucrării, respectiv reparaţia învelitorilor de şarpantă şi celelalte lucruri. Partenerii noştri din Ungaria au promis mai mult sprijin anul acesta decât cel precedent, inclusiv câteva lucrări care ar ataca pictura, fresca de la care a pornit toată această poveste. Jelna e în regulă. Sperăm ca, după ce se va încheia această etapă, să redăm circuitului turistic a sitului întreg, însă acest lucru presupune un alt proiect. Sperăm să-l putem depune fiindcă e vorba de proiectare şi execuţie. Asta însă va presupune o altă etapă”.

Anul trecut, guvernul de la Budapesta a alocat 5 milioane de forinţi pentru salvarea Bisericii Evanghelice din Jelna, echivalentul a 15.000 de euro, bani cu care au început lucrările de conservare a monumentului istoric. Ministrul secretar de stat dr. Puskas Imre din Ungaria a fost anul trecut la Jelna să vadă cum arată monumentul care risca, altfel, să se prăbuşească. Despre vizita sa, Timp Online a scris AICI. 

Potrivit unor documente păstrate de Muzeul Brukental din Sibiu, Biserica din Jelna a fost la început catolică şi purta hramul Sfântul Petru. În 1455, aici erau importante relicve creştine: fragmente din veşmântul Fecioarei Maria, din coroana de spini a lui Iisus şi pământ de la Mormântul Sfânt de la Ierusalim. În anul 1502, Biserica avea un steag aurit pentru procesiuni religioase. În 1558, obiectele catolice au fost vândute, biserica a devenit lutherană, s-a ridicat turnul din piatră şi s-a montat un ceas.

1 comentariu

  • cand veti vorbi si despre demersurile fostului secre Ioji Redl pentru salvarea clădirii, constand cel puţin în investigarea istoricului construcţiei, aflarea actelor ce-i atestau proprietarul si efectuarea demersurilor administrative, lungi si anevoioase , în vederea preluării ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS