Actualitate

Camelia Tabără: Model de bună practică în Subcetate

În cartierul Subcetate din Bistriţa unde sunt mulţi copii va funcţiona, în acest an şcolar, un after school pentru care părinţii nu vor mai fi obligaţi să dea bani. „Va fi un model de bună practică”, a anunţat inspectorul şcolar general Camelia Tabără la şedinţa cu directorii de şcoli.

„Programului şcoală după şcoală trebuie să îi dăm şi sensul în care el a fost gândit după metodologie. Avem, în şcolile Camelia Tabara ISJ 2bistriţene, astfel de programe, luni cred că le vom aproba în Consiliul de Administraţie, însă toate sunt susţinute cu banii părinţilor. Nu este în regulă. În multe comune din mediul rural sunt spaţii pentru şcoală după şcoală, dar, din diverse motive nu ne-am organizat aşa cum trebuie”, a spus inspectorul general.

Potrivit Cameliei Tabără, ISJ şi-a propus anul acesta să implementeze „un model de bună practică” în Subcetate unde este „o aglomerare mare de copii”.

„Sub coordonarea Centrului Comunitar pentru Tineret- care are o experienţă de peste 10 ani -se vor închiria spaţii şi va exista această ofertă de program cu activitate curriculară susţinută prin voluntariat  de învăţătoarele din Bistriţa prin Asociaţia Învăţătorilor şi activitate extracurriculară susţinută de Palatul Copiilor”, a anunţat Camelia Tabără.

Inspectorul şcolar general a spus că, în prezent, se caută soluţii pentru ca elevii să primească şi o gustare.

Vara aceasta mai mulţi copii ciclul primar care locuiesc în blocurile ANL şi sociale din cartierul Subcetate au participat la Atelierele de Vară ”Şotron”, organizate în incinta Grădiniţei „Căsuţa cu poveşti” de Asociaţia OvidiuRo în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud. Copiii au venit dimineaţa la grădiniţă, au făcut şotronul după care, timp de trei ore, au desfăşurat activităţi educative şi ludice. Ei au primit şi o gustare.

1 comentariu

  • Este foarte in regula ca acele invatatoare sa fie platite de cineva, parinti sau stat daca vrem sa ne fie educati copiii si dupa masa. Vrem sa se ocupe de copiii nostri cat mai bine pentru asta platim noi parintii ca statul are povesti frumoase. Indiferent ce este, ce e gratis sau ieftin e prost calitativ!!!!! Nimeni nu ma obliga sa platesc after. Eu vreau ce e mai bun pt. copilul meu. Voluntariat !!!! Penibil! Cadrele didactice au si ele copii , se ocupa gratis de ai altora f . bineee!!!???? Serios ??????? Ce nu pricep multi este ca iti cumperi ce iti permiti indiferent de produs. Nu suntem egali!!!!Si eu vreau o scoala privata ca in Cluj pt. copilul meu, dar nu imi permit , dar nici nu astept ca cineva sa imi educe copilul gratis!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS