Actualitate

Copiii din Subcetate, încântaţi de Atelierele de Vară ”Şotron” (FOTO)

Un număr de 15 copii din ciclul primar care locuiesc în blocurile ANL şi sociale din cartierul Subcetate participă, zilele acestea, la Atelierele de Vară ”Şotron”, organizate în incinta Grădiniţei „Căsuţa cu poveşti” de Asociaţia OvidiuRo în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Copiii vin dimineaţa la grădiniţă, fac şotronul încă de la intrare, după care, timp de trei ore desfăşoară activităţi educative şi ludice, dar primesc şi o gustare din partea Asociaţiei OvidiuRo.

Inspectorul pentru învăţământul primar Smaranda Florean a declarat pentru Timp Online că, în total, sunt 15 copii Smaranda Florean ISJde şcoală primară care participă la aceste ateliere, grupa fiind una eterogenă.

„Să ştiţi că nu sunt doar copii cu rezultate slabe, ci şi copii care au terminat cu foarte bine în anul şcolar care s-a încheiat. Copiii nu sunt de aceeaşi vârstă, vin aici să desfăşoare activităţi care le dezvoltă gândirea şi imaginaţia. Tematica acestor ateliere este Insula de nisip, una imaginară în care copiii desfăşoară, ca într-o tabără, activităţi plăcute, fac diverse construcţii, colorează, ascultă poveşti care le dezvoltă imaginaţia, spiritul de iniţativă. Zece zile ţin aceste ateliere. E doar un experiment, sperăm, la final, cât mai reuşit fiindcă ne-am propus ca, în viitor, în acest cartier să dezvoltăm un program de After school pentru copiii care locuiesc aici. Vom avea un spaţiu din partea Primăriei Bistriţa şi vom implica voluntari în programele pe care le vom desfăşura aici, aşa cum am făcut şi la Viişoara, unde am avut rezultate foarte bune. Noi credem că va fi un succes”, a spus Smaranda Florean.

Sotron 8 Sotron 7 sotron 6 Sotron 5

Învăţătoarea Carmen Muscari: „Noi credem că sunt activităţi foarte interesante pentru copii mai ales acum, înainte Carmen Muscaride începerea şcolii fiindcă, prin intermediul lor, aduc aminte şi de unele cunoştinţe pe care le-au învăţat Încercăm să creăm pentru ei o atmosferă cât mai plăcută. După prima zi, copiii au zis că s-au distrat şi au rămas cu multe cunoştinţe. În prima zi ne-am cunoscut, dar le-am prezentat şi materialele cu care vom lucra. Au primit o carte Copiii de pe Insula de nisip şi au fost foarte încântaţi de unde provine titlul, după care am lucrat pe centre, apoi, la Masa luminii, au realizat ei insula de nisip cu scoici, exact cum şi-au imaginat-o”.

Învăţătoarea Ioana Moţoc: „Facem voluntariat, dar şi pentru noi e o experienţă frumoasă, am învăţat şi noi Ioana MOtoclucruri pe care le vom putea aplica la clasa la care predăm. Lucrând cu copiii, ne simţim bine că asta este meseria noastră şi chiar mi se pare o experienţă foarte utilă atât pentru noi, cât şi pentru copii. Ei au fost încântaţi că au învăţat lucruri noi. De exemplu, ieri, au aflat că unele vieţuitoare au magnet în corpul lor să se poată orienta şi au fost încântaţi că au aflat aceste informaţii. Află lucruri noi prin descoperire şi prin ceea ce îşi doresc ei să afle, nu fiind constrânşi de o programă”.

Ideea pedagogică centrală a Atelierelor de Vară Şotron este aceea a unei comunități în care, copii și profesori deopotrivă, învăță împreună despre ei înșişi şi despre ceilalți, despre ceea ce îi înconjoară, „de la lucrurile familiare până la stelele îndepărtate”. Sesiunile de formare, organizate în cadrul programului Ateliere de Vară Șotron 2015, sunt despre modalitățile prin care se pot construi comunități de învățare și despre importanța competențelor de comunicare pentru învățarea pe tot parcursul vieții.

Mai multe despre Atelierele de Vară Şotron aţi putut citi AICI.

sotron 1 sotron 2 sotron 3 sotron 4

1 comentariu

  • Intr-adevar sunt din ce in ce mai multi copii care au nevoie de asemenea ateliere si cred ca mai sunt dascali cu suflet. Bine ca nu ati pomenit-o pe camelia tabara, ca de obicei tot ce se face e meritul ei. Da, ce se face rau in invatamanutul judetului de la ea porneste, bine nu a facut niciodata, si la liceul pe care l-a condus a facut multe victime printre elevi si profesori.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS