Actualitate Social

Un fost revoluţionar reţinut pentru proxenetism, trafic de persoane şi minori

Administratorul unui local din Bistriţa, un fost revoluţionar, membru al Asociaţiei 22 Decembrie 1989 Bistriţa, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru proxenetism, trafic de minori şi trafic de persoane.

Potrivit unui comunicat transmis joi de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Bistriţa-Năsăud, Antonela Gorgan, cinci persoane sunt suspectate că au racolat mai multe tinere, printre care şi minore, pe care le obligau să practice prostituţia într-un local din Bistriţa-Năsăud. Pe numele suspecţilor s-au întocmit dosare penale pentru constituirea unui grup infracţional organizat, proxenetism, trafic de minori şi trafic de persoane.

Potrivit sursei citate, în perioada 2004-2011, administratorul unui local cu program de streaptease din Bistriţa, V.B., de 54 de ani, a constituit un grup infracţional, format din  M.P., de 35 de ani, V.B., de 30 de ani, C.M., de 44 de ani şi O.S., de 48 de ani, toţi din Bistriţa Năsăud, în scopul racolării de tinere fete, printre care şi minore, pentru a dansa în localul acestuia unde, de fapt, erau obligate să practice prostituţia.

„O parte din banii pe care fetele îi percepeau pentru a se prostitua erau predaţi supraveghetorului de bar, pe motiv că reprezenta costul camerei închiriate. Evidenţa clienţilor şi a banilor se ţinea într-un caiet de către supraveghetorul de la bar, însă pentru suma percepută pentru închirierea camerelor, angajaţii localului nu eliberau chitanţă sau factură fiscală”, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, în urma probatoriului administrat în cauză, procurorii DIICOT Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au luat măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de V.B., M.P. şi C.M., pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, proxenetism, trafic de minori şi trafic de persoane, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă. Totodată, împotriva lui V.B. şi O.S., procurorii D.I.I.C.O.T. au luat măsura interdicţiei de a părăsi localitatea pentru 30 de zile. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Contactată în legătură cu identitatea administratorului localului, Antonela Gorgan a confirmat că este vorba despre un fost revoluţionar care deţine un local de streaptease în cartierul bistriţean Unirea.

„Este vorba de Vasile B., cel care deţine un local de streaptease la Unirea. A fost filat timp de şapte ani”, a spus ea.

La rândul lui, preşedintele Asociaţiei 22 Decembrie 1989 Bistriţa, George Avram, a declarat că Vasile B. face parte în continuare din organizaţia pe care o conduce, dar ar putea risca sancţiuni.

„El este membru al Asociaţiei fiindcă e revoluţionar, această calitate nu i-o poate lua nimeni. Sunt umit de ce am aflat şi contrariat. Ştiam că e un om bun, dar nu m-am interesat cu ce se ocupă. Regret situaţia, dar o vom discuta în cadrul conducerii Asociaţiei fiindcă se pot lua măsuri dacă cineva aduce prejudicii de imagine”, a declarat Avram.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS