Tărâmul florilor de colţ, devastat de inconştienţi. Gestul revoltător al unui băiat din Năsăud (FOTO)

În acest mijloc de iulie, Munţii Rodnei sunt plini de frumuseţe. O dovedesc fotografiile făcute de Albert Gavrilă care a plecat pe creste în căutarea florilor de colţ. Din păcate, bucuria de a vedea plantele în mediul lor i-a fost umbrită de tristeţea că nu toţi ştiu aceste flori sunt monumente ale naturii care trebuie doar admirate, nu şi rupte sau smulse cu rădăcină cu tot.

„Am plecat vineri în Munții Rodnei în căutarea florilor de colţ. Am surprins peisaje și multe flori frumoase, dar mai ales flori de colț. Din nefericire, am întâlnit și un băiat de aproximativ 12-14 ani cu două buchete de flori de colț în mână. Am rămas mut când am văzut. Cică a cules pentru mama lui care vine mâine (sâmbătă -n.r.) să-l viziteze la stână. Băiatul e din Năsăud și nu știa că aceste flori sunt ocrotite de lege și că nu are voie să le rupă. Nu ştiu de ce nu îi învaţă nimeni pe aceşti copii lucruri elementare, nici părinţii, nici la şcoală. Vă spun sincer că mi-a stricat toată ziua gestul băiatului”, ne-a relatat Albert Gavrilă care nu a mai dorit să ofere detalii despre locurile în care a găsit florile de colţ ca să nu vină şi alţi culegători.

Floarea-reginei, sau floarea-de-colț crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci. La noi crește în Munții Carpați, fiind declarată monument al naturii din 1933 și ocrotită. Floarea reginei poate fi întâlnită în Munții Maramureșului și Munții Rodnei, Obcinele Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Ciucaș, Munții Bucegi, Făgăraș, Cozia și Retezat. În afara spațiului românesc, floarea reginei înfrumusețează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpați, Pirinei, dar și din Asia Centrală și de Est.

Foto credit: Albert Gavrilă 

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. Walter Born

    Nu ma mira deloc. Asa cum arata imprejurul oricariu stana asa e foarte clar ca operatori lor omeni le lipseste orice respect fata de natura. Sper ca acest caz documentat sa aiba urmarile potrivite.

    (10)
  2. Leontopodium...inutilum!

    Pai d-le Gavrila daca te tii mare om cu un ipotetic interes fata natura, nu ai luat o minima atitudine fata de aceasta fapta incadrata cel putin ca infractiune? Exista jandarmerie montana, exista Garda de Mediu, care au competenta aplicarii de amenzi pentru acesta infractiune, era de ajuns un simplu telefon de sesizare! Protectia Naturii nu se face pe internet.

    (2)
    • Cititoare

      Daca era un adult…cu siguranta aceasta metoda ar fi aplicat-o dl. Gavrila, dar un copil…..? Il amendezi? Ii dai in cap pentru ca o asteapta pe mama lui cu flori?
      Sunt de parere ca a procedat foarte corect si uman in acelasi timp. Si da, asta este normal sa faci ..mai intai educatie sau informare, apoi sesizari si amenzi…

      (22)
    • Cristi Pop

      Nu cred ca interesul d-lui Albert pentru natura este ” ipotetic” ! Credeti oare ca aceasta situatie se rezolva aplicându-i minorului o amenda ? Educatia se primeste de la parinti si de la scoala, uneori inveti lucruri utile si de la cei cu care intri in contact ca si in cazul de față !!!! Da, aveti mare dreptate !!! Protectia naturii nu se face pe internet, acesta din urma fiind doar un instrument de mediatizare despre una, despre alta….Garda de mediu, jandarmii montani sau conducerea Parcului National Muntii Rodnei il pot gasi usor pe „contravenient „, fiind la una din stânele din zona….

      (11)
    • citizen

      pentru @cititoare:

      pana la implinirea varstei de 18 ani cand devin majori si pot raspunde in fata legii, parintii raspund de faptele copiilor.
      daca s-ar vrea cu adevarat s-ar aplica legea.
      problema e ca nici garcea nu prea sunt zelosi sa aplice amenzi in afara de cele care nu le dau batai de cap prea mari: pentru viteza, pentru centura si pentru neacordare de prioritate bovinelor care se preumbla agale pe trecere.
      asta e Romania ca afara pe care o construim, da’ din pacate ne lipsesc oamenii ca aia de afara…..

      (0)
    • Cititoare

      @ citizen

      Daca ai anumite frustrari legate de vreu „garcea” reda-le intr-un articol pe acea tema….Aici este vorba despre un copil care si-a asteptat mama cu flori -din pacate erau flori de colt, protejate de lege…Stimabile judeca si fa comentarii la articol!! Si nu este necesar sa emigrezi….ai cale libera…

      (0)
  3. Furmuzache Mircea

    Odata ce le-ai rupt si scos din locul lor nici o amenda nu le mai intoarce inapoi .Degeaba-l pedepsesti daca nu si popularizezi pe toate mijloacele media masurile luate pentru a constitui un exemplu si ptr altii.

    (14)
  4. Balan Marius -ecologist

    ROMANIA egal stana fara caini de paza. Ce stiu politrucii din parlament ? Doar avantaje salariale si cam atat.

    (4)
  5. Cititor

    Doar gura e de voi! „Vai ce se intampla, vai ce au facut braconierii, taranii care merg la munte” etc. Dar nu faceti NIMIC!! Doar puneti share si poze.
    Mi-ar fi rusine!

    (0)
  6. Rognean

    Instituțiile abilitate trebuie să se sesizeze din oficiu. Poza tânărului, chiar dacă are ochii acoperiți, este o probă indubitabilă. Poate fi depistat foarte ușor (câte stâne sunt în zona respectivă), pedepsit conform legislației și fapta lui popularizată pentru ca să nu-i mai urmeze nimeni exemplul.

    (8)
  7. cc

    Care de care mai educati, dle….
    Cei care vor copilul la inchisoare cu pedeapsa exemplara, mai lipseste putin pana la linsaj si cei care judeca parintii pentru faptele copiilor. Cel care a facut fotografia a facut bine protejand identitatea minorului pur si simplu nu e la varsta unui discernamant adult.
    Si-a pus cineva intrebarea de ce copilul senin a vrut sa culeaga un buchet de flori din florile de colt?
    Primul raspuns a vrut sa-si impresioneze mama cu prostul obicei adulat si INVATAT social-buchetul de flori (aceiasi pacoste sociala ca si taiatul bradului xe craciun) putine culturi au obsesia daruitului buchetului de flori cu aceiasi frecventa si in toate ocaziile…mama, dna invatatoare, dna profesoara etc..
    Si nu in ultimul rand pentru ca EDUCATORII directi ai acelui copil nu au fost capabili sa-l invete minimal speciile protejate local, plus relatia de respect fata de natura. Speciile nu se invata acasa, mama cu tata nu pot stii speciile de pe lista academiei sau ministerului, astea se invata la ora de biologie. Uitasem … a fost inlocuita cu ora de religie se pare , in mod permanent.

    (8)
  8. Statul incompetent

    Autoritatile noastre sunt ocupate cu pelerinaje la manastiri, la resfintiri de biserici, la hora satului, la impanatul boului, la hora de la nasaud, la mancatul cu andrecut la masa, cu vizita la moscova impreuna cu gasca si andrecut, cu taiatul de panglici ca s-a asfaltat un drum etc. Noi nu stim sa informam oameni ce nu e bine sa faca. Apreciez gestul baiatului care isi asteapta mama cu flori. Valoarea omului este net superioara oricarui lucru de pe acest pamant. Ideea este ca daca aceste flori sunt rare si cresc doar in anumite zone atunci ele trebuie protejate si nu distruse dar cu informarea oamenilor care traiesc sau viziteaza acea zona. Dar la noi cine sa informeze? Statul??? Statul este reprezentat doar de incompetenti. Ce au patit cei care tau padurile si lasa muntii fara paduri? Nu putem compara 2 buchete de flori cu o padure taiata. Asta se datoreaza statului incompetent reprezentat de oameni ca raducu moldovan, doina pana, robita sighiartau, oltean ioan, ovidiu cretu si ceilalti politicieni. Ei sunt statul. Ei sunt incompetentii care ne conduc. Datorita lor se tau padurile, se vinde pamantul tarii strainilor si datorita lor romanul a ajuns sclavul europei . Datorita lor civilizatia romanului este penibila.

    (14)
  9. dancea

    Dar muntii golasi de padurile seculare nu le-ati vazut?Cursuri de apa infestate cu gunoaie aruncate din masini luxoase nu ati intalnit?Acolo e adevarata problema cu educatia si aplicarea legii .Cred ca mai mult rau fac naturii turistii care dau navala sa admire decat copilul care a rupt niste flori care, anul viitor vor inflori din nou in ciuda ecologistilor de weekend.Acolo sunt muntii lui .Noi suntem intrusii !

    (2)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.