Actualitate Cultură

Pfingstfest 2015. Creţu: Bistriţa, un exemplu din punctul de vedere al etnicităţii (FOTO)

Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Etniilor ”Pfingstfest” s-a desfăşurat pe pietonalul Liviu Rebreanu şi a constat într-o paradă a ansamblurilor participante şi un spectacol de dansuri tradiţionale. ”Multiculturalitatea ne dă avantaje, ne face mai bogaţi”, a spus primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu.

Pfingstfest 2015 a început cu o paradă a ansamblurilor de dansuri invitate la festival, de la Domus până la scena pe care au urcat primarul Ovidiu Creţu, directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma, preşedintele Partidei Romilor BN, consilierul judeţean Emil Neia Lăcătuş, preşedintele de onoare al Forumului Democrat German BN, Eckehardt Zaig, dar şi reprezentanţi ai Bisericilor.

Fanfara Garnizoanei Bistriţa a intonat Imnurile României şi Uniunii Europene, apoi a avut loc o binecuvântare ecumenică.

”Acest festival a luat naştere în urmă cu 15 ani în localitatea Livezile şi e o creaţie a dr. Dorel Cosma, care a vrut să marcheze Rusaliile printr-o manifestare culturală în care etniile să-şi găsească locul. Am preluat în urmă cu cinci ani organizarea festivalului, aici la Bistriţa, datorită faptului că municipiul are capacitatea şi forţa financiară şi logistică să organizeze un astfel de festival. Din punctul de vedere al etnicităţii, Bistriţa este un exemplu pentru România şi aş putea spune şi pentru Europa. Aici la Bistriţa, de-a lungul secolelor, au trăit etnii diferite: saşi, unguri, romi, evrei, armeni şi alţii alături de români în condiţii bune. Astăzi, printr-o bună convieţuire nu se înţelege ceea ce se înţelegea în urmă cu 500 de ani dar cert este că la Bistriţa aceste etnii, care au presupus culturi şi confesiuni diferite, au dus o viaţă armonioasă, în care plusul fiecăreia s-a adăugat la un plus general şi nu au apărut conflicte ca în alte părţi. Suntem mândri că putem organiza în Bistriţa un festival al etniilor şi că putem oferi cetăţenilor mostre de cultură a minorităţilor din toată zona Ardealului. Multiculturalitatea ne dă avantaje faţă de zonele care sunt monoculturale. Faptul că saşii, ungurii, romii, evreii au creat o civilizaţie aici, cu toate particularităţile ei, ne face mai bogaţi. Este un privilegiu să facem parte din liniile europene inclusiv prin acest festival, care prezintă frumuseţile etniilor din diverse zone ale ţării. În Europa dezvoltată s-a pierdut foarte mult din creaţia populară, dar la noi folclorul românesc şi celelalte sunt încă vii şi mai ales practicate de tineri, ceea ce este foarte bine”, a spus Ovidiu Creţu.

După salutul primarului a început un spectacol susţinut de Orchestra Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc”, ansamblul de dansuri ucrainiene ”Kozachok” – Suceava, ansamblul de dansuri greceşti ”Efthimos” – Braşov, ansamblul de dansuri ungureşti din Voivodeni (Mureş), ansamblul de dansuri poloneze “Solonczanka” – Suceava, ansamblul de dansuri italiene ”D-Fantasy” – Bistriţa, ansamblul de dansuri armene ”Hayakaghak” – Gherla, ansamblul de dansuri “BN Ritm” – Bistriţa, ansamblul de dansuri săseşti ”Regenbogen” – Bistriţa, ansamblul de dansuri ţigăneşti ”Lo Romengo Ili” – Sâncraiu de Mureş, ansamblul de dansuri greceşti “Katharsis” – Botoşani, ansamblul de dansuri lipovene ”Trandafiraşii” – Iaşi.

AICI MAI MULTE IMAGINI

1 pfingstfest 2015 2 pfingstfest 2015 3 pfingstfest 2015 4 pfingstfest 2015

Eugen Gheorghe

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS