Mare prostie puteţi face

Lipsa totală de viziune a celor care ne conduc este evidentă doar dacă ne uităm la ce au înţeles administratorii acestui oraş să facă din fostele puncte termice. În loc să amenajeze nişte parcări supraetajate rezidenţiale unde oamenii să-şi lase maşinile, au găsit cele mai nefericite destinaţii pentru unele dintre ele: punct liturgic şi centru de servicii sociale.

Personal nu înţeleg ce e acela un punct liturgic, dar deduc faptul că e ceva religios, un loc unde vin nişte oameni şi fac nişte lucruri. Cum nu e muncitor necalificat fără maşină în ziua de azi, rezultă că vin nişte oameni cu nişte maşini care parchează pe locurile altor oameni care locuiesc în zonă şi plătesc pentru ele. Minunat, nu? Multă viziune îţi trebuie pentru asta. Văd că, în loc să găsim soluţii pentru descongestionarea traficului, mai mult îl aglomerăm cu nişte proiecte absolut stupide, demne de secolul trecut, de zici nu sunt destule terenuri la marginea oraşului să faci ce puncte vrei într-un loc viran unde să amenajezi şi o parcare cu 200 de locuri. Poate nu toţi liturgicii au maşini, dar avem transport local şi se poate face un traseu de autobuz sau microbuz în ce direcţie vrem. Nu, noi aglomerăm totul între blocuri, în mijlocul oraşului, tăiem pomii ca să încăpem, turnăm beton.

Ca să vă fie clară viziunea administraţiei locale, mergeţi într-o zi, în orice zi, în Piaţa Decebal. Acolo avem aşa: hotel, supermarket, magazine de mobilă, magazine de geamuri termopan, magazine de carne, de lapte, de peşti şi „n” alte magazine. Dacă vrei să mergi în piaţă să-ţi cumperi de la ţărani un pătrunjel şi o legătură de ceapă pur şi simplu nu ai cum să te strecori nici măcar ca şi şi pieton printre camionete, camioane, TIR-uri. Dacă eşti cu maşina şi întâmplător găseşti un loc de parcare liber, când te întorci e blocat nu de o maşină, de două sau trei. Au trecut trei decenii de la Revoluţie şi niciun primar al acestui oraş nu a găsit nicio soluţie pentru zona Decebal. Au tot autorizat tot ce a vrut fiecare. Au înghesuit între calea ferată şi bulevard tot ce se putea înghesui. Acum, şi să vrei să desfaci încrengătura, nu poţi. Unii şi-au cumpărat spaţiile, alţii le-au consecionat pe 49 de ani. Mai scoate-i afară dacă poţi.

În mod normal, piaţa de legume merita adusă în centru, în Piaţa Mică. Nu degeaba se numeşte locul piaţă. Acum e „Arteziană mică”, dar goală şi lipsită total de altă viaţă decât duşul prin fântâna aceea eşuată. De acolo merita să ne cumpărăm legume şi fructe proaspete de la producători, nu din mizerabila Decebal unde nu mai ştie nici naiba cine e producător, cine e intermediar.

Un alt exemplu de prostie este autorizarea tuturor magazinelor de pesticide în curtea Direcţiei pentru Agricultură. Într-o zi de sărbătoare, când tot ţăranul zis fermier a venit la oraş, se formase o coloană de maşini până în Piaţa Petru Rareş fiindcă se intra şi se ieşea din curtea respectivă într-o veselie. Câţi orăşeni merg acolo după pesticide? Extrem de puţini. De ce nu poate fi făcut un fel de centru expoziţional în afara Bistriţei unde să meargă tot fermierul să care saci cu pesticide în portbagaj? Poate din acelaşi considerent: că nişte primari nu au fost capabili să anticipeze evoluţia acestui oraş, cu toate că s-au plimbat toţi prin străinătate pe banii noştri de nici nu mai are rost să calculăm că ne doare mintea. Pur şi simplu s-au dus ei să se simtă bine, să mai semneze un parteriat, dar nu au văzut şi nu au auzit ce trebuie, ce ne aşteaptă. Au dat aprobări unde a vrut fiecare să-şi deschidă câte o magherniţă insalubră.

Măcar în ceasul al 12-lea cred că ar trebui să se oprească acestă nebunie. Toate zonele în care se află fostele puncte termice trebuie transformate în parcări rezidenţiale supraetajate, cât un bloc dacă e nevoie. Nicio instituţie/activitate care presupune trafic nu mai trebuie autorizată între blocuri. E teren suficient în afara Bistriţei, se pot face centre expoziţionale, centre liturgice, sociale, puncte, virgule de toate felurile. Tot omul are maşină şi se poate deplasa.

Dacă administraţia locală actuală nu înţelege acest lucru elementar, cred că e de datoria aleşilor noştri, consilieri locali, să oprească prin vot aceste aberaţii care nu mai au nicio legătură cu realitatea în care trăim.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. radu

    nu cred ca s-ar preta la parcari supraetajate, nu au structuara necesara, dar e drept ca se putea face cu totul altceva, chiar si centre pentru varstnici sau gradinite sociale.

    (-19)
    • Pot fi demolate şi în locul lor ridicate construcţii cu rezistenţa adecvată. Doar nu sunt monumente de artă să nu le putem demola.

      (52)
    • Doru

      Se pot amenaja foarte bine asemenea parcari, pe 4, 5 sau 6 nivele cu lift. Acolo unde spatiul nu permite, asemene parcari sunt cele mai adecvate. A se vedea cel din Portofino si cel din San Remo, dar nu numai si dau rezultate foarte bune.

      (0)
  2. nicoleta

    foarte bine.spus.Uite acum, daca era demolat punctul termic de pe strada Colibitei si era construita in loc o parcare, nu era asa nebunie pe strazile din jur si de vis a vis.

    (28)
  3. raul adrian

    da.
    multe s-ar putea face dna Sabau. foarte multe …….si parcari….si gradinite si etc…etc…..!!
    dar traim intr-un stat in care totul este invers de cum este normal, si cu un conducator de oras la fel, asa ca ….de unde viziune, de unde documentare de unde vointa. ????

    s-ar putea face multe lucruri bune. dar nu cu astia de la conducerea actuala.

    (23)
    • Caliban

      Bine că ești tu deștept! De ce nu candidezi ca toate le ști! Bistrițenii de abia așteaptă să se împartășească din viziunea lui Raul Adrian și din angajamentul și dăruirea lui pentru binele public.

      (-14)
  4. Tweety

    Chiar dacă ar fi transformate, într-o primă fază, până la elaborarea unor proiecte, în parcări obișnuite, nu supraetajate, tot ar fi un câștig! Trebuie să fii nebun să crezi că în acele clădiri care stau să cadă mai poți amenaja ceva! Ele ar trebui demolate de îndată întrucât constituie un adevărat pericol public, fiind în stare avansată de degradare.
    Un exemplu bun este și pe strada Colibiței, la care se lucrează în prezent. Dacă s-ar fi demolat ruina vechii centrale, acum se putea asfalta și acea porțiune și ar fi ieșit o parcare decentă, o soluție bună până la construire uneia supraetajate. Desigur, nouă ne plac lucrurile făcute pe jumătate…

    (19)
  5. bondaru™

    Pai vin alegerile cum sa cerseasca altfel voturile. Se dau bine pe langa culte ( bani, imobile, etc) Ar trebui date jos darapanaturile acestea de puncte termice si largit spatiul dintre blocuri sa le faca si oamenilor de la bloc viata mai usoara.
    Incercati intr-o dupa amiaza sa vedeti ce nebunie este la Han in spatele si in fata blocului cu 10 etaje de pe 1 Decembrie colt cu Nasaudului in timp ce un fost punct termic „asteapta” sclipirea de geniu a celor din primarie sa fie transformat in te miri ce prostie care va aglomera si mai tare zona. Si iarasi o sa fim in topul oraselor poluate din Romania.
    Ganditi-va macar odata si pentru viitor si nu pentru o situatie de moment ce naiba!

    (28)
  6. cristian munthiu

    Va dau un exemplu de cum poti maximiza, daca ai minte o asemenea investitie. E drept ca exemplul nu este de la noi, dar nu ne impiedica nimeni sa gandim inteligent. Un orasel din SUA, langa un loc aglomerat, vine un investitor si cere sa-i fie concesionat un teren viran pentru a face o parcare supraetajata. City Managerul (unul adevarat nu caricatura fara multa carte) îi spune. Ok suntem de acord, dar dorim sa faci o structura care sa permita o constructie deasupra. Omul zice ok, nici o problema. Dupa ce se construieste parcarea, vine Hilton si spune, vrem sa construim un hotel in oras, City Managerul le spune, avem un loc ideal, cu parcare la subsol, vi-l putem concesiona. Se face hotelul, dar li s-a solicitat sa faca o constructie care sa aiba acoperis circulabil. Acolo ghiciti, a construit un parc de disctractii. Orasul a luat de trei ori mai multi bani pe aceeasi suprafata de teren, a rezolvat totodata trei probleme. Parcarea, hotelul si locul de distractie. Asta inseamna viziune.

    (11)
    • Caliban

      Hopa ca a mai aparut unul pe langă Raul. Candidați împreună măi băieți! Uite și-un slogan: Doi de-un leu! Leul fiind întruchiparea viitoarei administrații americane performate formata din primar și administrator public. Ca la pareri nu va-ntrece nimeni. Da’ de facut bai baieti, in afara de tzepe, datorii, respectiv cariera de portar la poarta intreprinderii ati mai facut ceva?

      (-21)
  7. Mento San

    Dar de ce să mai amenajeze ceva acolo, s-au auto-amenajat refugii pt boschetari, chiar ar putea fi incluse în circuitul turistic, să vadă turiștii cum se trăiește în Bistrița europeană. Eventual îngrădite, și puse plăcuțe ca la zoo, cu poza și prezentarea locatarilor. Turiștii să poată arunca mâncare peste gard, să se fotografieze cu boschetarii, bineînțeles contra unei sume modice, sume care ar putea fi dirijate către achiziția de struți.

    (23)
  8. Vio

    In loc sa faca magazine cu pesticide in curtea Directiei Agricole, mai bine amenajau spații la Casa Agronomului, care este lăsată în paragină.

    (25)
    • margelatu

      pai la magazinele alea n-au facut ei nimic, tote sunt private, ei doar incaseaza chirii de pe ele.

      (1)
  9. Marian

    Dacă primăria nu face nimic, pârțarii statului paralel urlă „DE CE NU SE FACE NIMIC?”; Dacă primăria face ceva bun sau rău, pârțarii urlă: „NU E BINE !!”.

    (-20)
    • bondaru™

      Ce bine merge comentariul lui Tetelu la cei care viseaza tot felul de state paralele:
      „Salut si noroc la toti cetatenii care traieste in statul paralel, indiferent care este el. Pentru ca in Romania este doua staturi paralele, nu decat unul singur, cum zicea Silviu Zdragnea. Stim de la geologie ca ceva nu poate fi paralel decat cu altceva. Nu poti fi paralel singur, cum ar veni. Deci, din punct de vedere, in Romania avem statul paralel care tine cu PSD si statul paralel care e contra la PSD. Primul are avantajul ca e reprezentat politic, deci ai pe cine injura, deci Jos Liviu Zdragmea, Jos Tartariceanu, Jos toti, in soarele ma-sii. Al doilea stat paralel are dezavantajul ca nu e nici un partid care sa se bata pentru el de la egal la egal cu PSD, dar si avantajul ca alde Zdragnea nu stie pe cine sa injure. Sa injure oamenii care iese in strada? Nu le prea vine. Asa ca da vina pe Soros si pe alte forte abstrabte.
      Pana data viitoare, aveti grija de voi, in orice stat paralel v-ati afla” 🙂

      (8)
    • ponta

      nu exista stat paralel .o parte din populatie o duce din ce in ce mai greu.toate se scumpesc.toti plecam la munca in strainatate.si………si……..

      (2)
    • margelatu

      ba da, exista statul paralel! statul ala reperezentat de institutia prezidentiala si din care facem parte noi, este statul paralel. statul sef e psaedeul lui dragnea.
      Coalitia lui dragnea spune: L’etate se moi! noi zicem…deocamdata.

      (1)
  10. margelatu

    poi nu ca, marele arhitect clarvazator ovidu cretu, in loc sa amenajeze Piata Mica asa cum a fost ea candva -si cum era strict necesar in zona- piata de legume prosapete, a facut o uraciune de parc (asa-i zice el) plin de betoane, in care nu sta niciodata nimeni, decat seara ceva aurolaci si betivi.
    Deh, betoanele si pietroaiele sunt scumpe si raman bani frumosi.

    (1)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.