Cultură

Marcel Lupşe, pregătit să ne arate propriile feţe. Cât de greu i-a fost să-şi adune autoportretele

Câte feţe are un om, dar un artist? Putem afla răspunsurile la aceste întrebări, miercuri, de la ora 17.00, la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud unde maestrul Marcel Lupşe deschide expoziţia "Faţă către faţă, autoportret în timp". De ce nu aveţi voie să rataţi expoziţia de pictură, scultură şi grafică.

„Unele dintre lucrări sunt greu de adus. După 40 de ani de pictură, foarte multe sunt în colecţii de stat sau private, trebuie să iei legătura cu instituţiile sau colecţionarii, să faci acte de împrumut. Sunt unii care cer asigurări, normal, să le plăteşti, aşa se întâmplă într-o lume normală cu atât mai mult cu cât e vorba de artistul însuşi. Sunt colecţionari care s-au îndrăgostit în aşa măsură de lucrări expozitie Marcel Lupseîncât nu se pot despărţi de ele, aşa că doar le poţi reproduce. S-a întâmplat acum 10 ani. Am avut o expoziţie cu caracter retrospectiv, prima, iar unii oameni mi-au mărturisit că atât de bine stau lucrările în colecţiile lor, în casa lor, încât s-au obişnuit cu ele şi le vine foarte greu să nu le vadă la locul lor chiar şi pentru o perioadă scurtă. Atunci, alegi varianta de a le reproduce pentru publicul larg ca să aibă acces la ele”, a spus maestrul.

În expoziţia aniversară ce va fi vernisată miercuri la ora 17.00 la Complexul Muzeal Bistriţa vor fi expuse 75 de lucrări, unele aduse din Bucureşti, Brad, Cluj, Dej, Baia Mare sau Iaşi: „Nu e o uşor de pregătit o astfel de expoziţie. De aceea, o expoziţie pe care ţi-o propui, cu o temă pe care lucrezi, e, din punctul acesta de vedere, mai simplu de organizat fiindcă ai toate lucrările la îndemână. Încă nu sunt împrăştiate ca să zic aşa”.

Întrebat de ce a dorit să aibă toate aceste lucrări în expoziţie, Marcel Lupşe a răspuns: „Am gândit că, la un moment dat, făcându-mi un inventar, ar fi interesant să-mi strâng autoportretele. Mi-am făcut destul de multe, asta din câteva raţiuni practice. Cred că mi-am fost cel mai ascultător model şi cel mai la îndemână, şi atunci am profitat de lucrul acesta, şi cu ajutorul oglinzii, şi apoi mai târziu din memorie – pentru că mă cunosc deja destul de mine – am încercat să surprind diverse ipostaze ale evoluţiei mele şi cred că lucrul acesta are şi o valenţă artistică – pentru că se poate vedea pentru un cunoscător evoluţia artistică, cromatică, tehnica folosită – şi până la urmă chiar trecerea anilor peste o faţă care, cu anii, se transformă. Cine vrea să mă vadă aşa cum m-am văzut eu acum 20, 30, 35 de ani, acum are ocazia pentru că am strâns cam tot ce am găsit, 46 de autoportrete sunt de toate până acum şi cred că e un stadiu la care se poate face un bilanţ”.

L-am întrebat pe maestru cum se simte la vârsta maturităţii, el împlinind de curând 60 de ani: „De la înălţimea unei anumite vârste, am multă dorinţă de a picta şi de a descoperi, în continuare. Mi-am dat seama, după 40 de ani de pictură, că am îndoieli legate de faptul că nu am făcut prea multe şi că ar fi loc, ar încăpea destul de multe de făcut în continuare”.

La vernisajul de miercuri, unde vor vorbi Ion mureşan, Georg Lecca şi Oliv Mircea, vor participa colecţionari, artişti din Iaşi, Bucureşti. „Aştept, cu drag, publicul bistriţean pentru că şi spaţiul Galeriei de artă contemporană de la Complexul Muzeal Judeţean este extrem de generos, fiind refăcut, şi toamna e frumoasă, şi curtea muzeului e frumoasă. Nu-mi doresc decât să îi am în preajmă pe toţi şi să trăim clipe frumoase împreună”, a spus Marcel Lupşe.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS