Actualitate

Lucian Sănmărtean, în mijlocul copiilor. Ce planuri de viitor are și care este marele regret (FOTO)

Ajunsă la a IV-a ediţie, Cupa ”Lucian Sănmărtean” la fotbal s-a bucurat de prezenţa a 38 de echipe provenind de la 21 de cluburi din țară, la patru categorii de vârstă (2006-U12, 2008-U10, 2009-U9 și 2010-U8). Micii fotbaliști au primit trofeele chiar din mâinile ”Magicianului”.

La Grupa 2006 trofeul a fost câștigat de ACS Transilvania Bistriţa. „38 de echipe am avut la această cupă la patru categorii de vârstă: şase echipe la 2006, 12 echipe la 2008, iar la 2009 şi 2010 câte 10 echipe. La cei de 2010, competiţia s-a desfăşurat vineri la Baza Alex. Au fost meciuri foarte bune, cu toate că copiii sunt mici. Competiţia a câştigat-o pe merit Primavera Satu Mare într-o finală foarte disputată cu Transilvania Bistriţa. Au fost mai buni ca noi şi au plecat cu trofeul acasă. În schimb, noi am câştigat la individual, cel mai bun jucător al turneului fiind Seichei Tudor. Sunt tinere talente în fotbalul bistriţean. E trist ce vedem aici pe arena Jean Pădureanu, dar noi facem tot ce putem să le oferim copiilor condiţii cât mai bune de pregătire, să se dezvolte. Sunt foarte mulţi copii talentaţi la fiecare nivel de vârstă, la fiecare echipă, cel puţin 2-3 jucători care prezintă interes, copii de viitor. Cu multă atenţie din partea antrenorilor şi părinţilor, sunt copii care foarte uşor pot ajunge să joace în fotbalul de înaltă performanţă”, a declarat antrenorul Constantin Sava pentru Timp Online.

Fostul antrenor al lui Lucian Sănmărtean a spus că, în grupa 1978, din care a făcut parte şi acesta, au fost şapte copii talentaţi, printre care Sergiu Costin, Sergiu Mândrean, Dan Florin, şi toţi au jucat în Liga 1. „E fantastic ce face Lucian. El s-a mutat la Bucureşti cu familia şi face nişte eforturi deosebite să vină să ne onoreze cu prezenţa la competiţie. Această cupă, fără prezenţa lui, nu avea atâta farmec. E o bucurie  pentru copii să-l aibă în mijlocul lor”, a adăugat Sava.

Venit la Bistriţa împreună cu soţia lui Maria şi cu fiica lor, Lucian Sănmărtean, în prezent liber de contract, s-a fotografiat cu copiii şi părinţii lor, a dat autografe pe mingi, pe tricouri şi pe ghete, iar la final a împărţit cupele şi diplomele.

„Ideea unui parteneriat a venit din partea sponsorului, Transilvania Broker, cel care vrea să-i ajute pe copii să ajungă mari sportivi. Eu am venit cu partea mea şi încerc să conving cât mai mulţi copilaşi că sportul şi performanţa îi ajută să ajungă oameni. Îmi pare rău că, în afară de copii, nu se mai întâmplă mai nimic, iar lucrul acesta e trist pentru fotbalul bistriţean, pentru oraş, pentru noi toţi. Am jucat pe acest stadion, au fost multe echipe de calibru aici. E trist că nu mai vedem nimic şi aceasta e marele regret. Copilaşii au nevoie de modele, iar aici, la Bistriţa, erau destul de mulţi jucători foarte buni pe care copiii i-ar fi putut lua drept model. Azi totul e rună, iar asta e trist pentru oraşul nostru şi fotbalul bistriţean. Pentru copiii care au jucat la Cupa ”Lucian Sănmărtean” am făcut cartoline, tricouri, încercăm să-i aducem cât mai aproape de fotbal şi văd că au venit într-un număr destul de mare. Ar trebui ca cei care ne conduc să vină şi să vadă aceşti copii minunaţi şi să încerce să îi ajute atât cât pot”, a spus Lucian Sănmărtean.

Întrebat de Timp Online ce planuri de viitor are, el a declarat: „Deocamdată sunt într-o pauză prelungită, mai fac antrenamente singur. Aştept câteva oferte, câteva discuţii sunt. Mi-am luat mai multă vacanţă ca de obicei şi sper că, în viitoarea perioadă, îmi voi găsi echipă. Deocamdată nu sunt pregătit să renunţ la fotbal. Mă simt foarte bine şi, atât timp cât organismul mă ascultă, nu mă las de fotbal. Ar fi păcat, fiindcă odată ce te-ai lăsat de fotbal e greu să mai revii. Am câteva oferte din ţară, dar am încercat să le explic că prioritară pentru mine şi familia mea e situaţia financiară, iar afară ofertele sunt mai bune din acest punct de vedere. Dacă nu reuşesc, aş prefera să pun punct unei cariere pe care cred că o închei foarte frumos”.

Cupa a avut şi scop caritabil, în acest sens fiind organizată o tombolă cu premii. S-au pus la bătaie mingi, dar şi un tricou al naţionalei României cu numărul 17 şi autograful lui Sănmărtean.

Aici puteți vedea mai multe fotografii de la festivitatea de premiere.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS