Actualitate

Lista locurilor din judeţ unde bugetarii pot plăti cu vouchere. Cine nu pleacă în vacanţă dă banii înapoi

Angajaţii din sistemul de învăţământ vor primi, luna aceasta, voucherele de vacanţă. Banii au sosit, iar sumele vor fi distribuite imediat după ce vor fi plătite salariile ca să nu se creeze confuzie, a anunţat inspectorul şcolar general Camelia Tabără. Lucrurile însă nu sunt atât de simple cum par la prima vedere, a explicat pentru Timp Online liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ, Emil Mocian.

„Banii pot fi transformaţi în tichete valorice de 50 şi 100 de lei sau pot fi viraţi banii pe card. Fiecare şcoală, împreună cu fiecare angajat, hotărăşte cum virează voucherele. Noi nu stabilim de la nivel judeţean nimic. Chiar dacă salariatul primeşte bani nu îi poate folosi decât în scop turistic. Merge cu cardul şi plăteşte 1450 de lei la o pensiune, la un hotel. Dacă nu merge, nu poate folosi banii. Cine nu merge în vacanţă timp de un an cât sunt valabile voucherele dă banii sau tichetele înapoi. Voucherele sunt impozabile. Salariatul ia 1450 de lei, dar luna următoare i se percepe impozit de 10% pentru ele. Când se împlineşte anul, şcoala vede dacă salariatul a folosit sau nu voucherul pe baza biletului, a facturii de la unitatea de cazare, dar indiferent dacă l-a folosit sau nu, salariatul tot plăteşte impozit pe voucher”, a spus Emil Mocian, liderul UJSLI Bistriţa-Năsăud.

Potrivit acestuia, este primul an în care angajaţii din învăţământ primesc vouchere de vacanţă, dar modalitatea în care se face nu le aduce mari avantaje salariaţilor, ci altora.

„Părerea mea este că s-au dat aceste vouchere ca să câştige trei părţi: prima statul că se impozitează, a doua zice că omul e mulţumit, deşi nu înţeleg de ce nu se dau pur şi simplu aceşti bani ca să meargă omul unde vrea (în ţară sau străinătate -n.r.), iar cei care tipăresc tichete şi aceia câştigă. E un cerc de câştiguri. Au venit societăţi care îşi oferă serviciile să tipărească tichete valorice”, a spus Emil Mocian.

Potrivit unei decizii luate la nivel naţional, tichetele vor avea valori de 50 și 100 lei. Acestea vor fi achiziționate de conducerea unităților de învățământ, împreună cu sindicatele, fiind acordate proporțional cu perioadă lucrată, respectiv timpul de muncă. Valoarea maximă a tichetelor de care beneficiază un angajat este de 1.450 lei, suma fiind impozabilă. Voucherele pot fi acordate până la data de 30 noiembrie 2018 și sunt valabile un an, de la data emiterii acestora. Tichetele pot fi folosite numai pe teritoriul țării și pe pachete din turismul intern.

Iată lista agenţiilor de turism şi a unităţilor de cazare din judeţul Bistriţa-Năsăud care acceptă vouchere.

Dacă daţi click AICI găsiţi lista tuturor unităţilor de cazare şi a agenţiilor de turism din ţară afliate acestui program.

36 comentarii

  • nesimtitii astia dupa ce ca freaca menta la stat mai beneficiaza si de vacante platite din banii colectati din mediul privat.
    statul nu produce absolut nimic în afara de credite contractate de la banci, FMI si UE, toate platite din impozitele adunate din profitul celor care muncesc cu adevarat producând ceva concret si vandabil pe piata.
    a, da…. mai produce pagube prin coruptia generalizata cu ajutorul careia în ultimul sfert de secol s-au mai furat bani de înca vreo doua Românii.
    acesta nu este capitalism este o forma abjecta de sclavagism în care putorile beneficiaza de toate formele de asistenta sociala pe spatele unor amarâti carora li se ofera salariul minim pe economie ca sa munceasca pâna crapa.

    • Numiti bugetarii nesimtiti si lenesi! Chiar toti sunt asa? Sunt curios cati angajati din privat primesc salariul minim pe economie in mana, nu pe hartie…

    • Curios cum cei mai de succes particulari trag bani de la stat iar statul nu produce nimic cum bine spuneai. Cât despre nesimțiți ăștia de la stat trebuie concediați, închise școlile și spitalele, ești bolnav te duci la popă (ups! și popa e plătit de stat) iar progeniturile tale rămân analfabete.
      Dar ce te faci cu STATUL PARALEL adică SRI și DNA? că doar și ăștia sunt bugetari.

    • Corrrect! Bine punctat. Abia astept momentul ala cand o sa explodeze sistemul. Vrei bani, munceste frate. Nu 16 ore pe saptamana. Haideti la privat, sa vedeti ce inseamna munca. Munca zero, salarii marite, bonusuri la greu, vacante juma de an. Pai pana cand ma???

    • @Aliii
      Ce munca la privat? Se zice ca avem cea mai mica productivitate, asa ca inseamna ca suntem lenesi. Nu mai zic de faptul ca rar se face si calitate. La companiile mari este o birocratie mult mai mare decat la stat.
      Magazinele de ce nu rezolva problema cozilor de sarbatori? De ce nu se introduce un sistem de programari online? =)) De multe ori se si termina anumite produse si ai stat degeaba. La benzinarii si la spalatorii e la fel de sarbatori, in fiecare an. De ce? De ce nu suplimenteaza personalul daca stiu ca sunt probleme?
      De ce la anumite ore e coada la Gigi (covrigarie)? De ce nu se fac programari online si de ce nu suplimenteaza personalul la acele ore? =))
      Nu folosesc, dar stiu ca la orele de varf prinzi greu un taxi. De ce nu se rezolva si aceasta problema? Chelnerii si ospatarii de ce iau spaga si daca nu le dai chiar se imbufneaza. Peste tot se ia spaga, si la spalatorie, vulcanizare, coafor, frizerie, … cam la tot ce inseamna servicii. De ce? Si stau si cu limba scoasa sa le dai.
      Nu mai vorbesc despre traficul de influenta. Sa luam exemplu firmele de cablu si inernet, daca cunosti pe cineva, atunci iti rezolvi repede si iti vin si repede la remediat o problema sau la instalare, altfel stai si astepti.
      Nepotism? Daca unul se angajeaza la o firma privata, isi duce acolo si sotia, neamurile, prietenii, cainele, pisica, … mai ceva decat la stat. Nu mai zic ce nepotism e la patroni ca e de speriat.
      Multi se folosesc de masina de serviciu, se duc pana si la nunti cu masinile de serviciu. La fel se folosesc si de telefoane. Toate pe banii nostri, ai clientilor. Facand toate cele de mai sus, firmele private cheltuiesc aiurea banii clientilor, in loc sa ii foloseasca pentru cresterea calitatii sau chiar sa reduca preturile. Pana cand o sa va mai bateti joc de banii clientilor? Noi va platim voua salariile! =))

      Sa facem o paralela si cu invatamantul si cu profesorii.
      De ce facultatile private de la noi nu intra in top 300 mondial? De ce dupa ce termini o facultate particulara nu ai mai multe sanse decat cei de la facultatile de stat, ca doar tu ai terminat „calitate”?

      De ce daca ma duca la o sala de fitness si platesc, peste o luna nu slabesc si nu arat musculos? De ce depinde asta mai mult de mine? De ce nu ma transforma in superman, batman daca tot dau banul?

      Uitati-va cate mizerii fac cei de la privat! incearca sa ne vanda mancare expirata, fenteaza la retete, fenteaza la cantar, un pret pun la raft si atul e la casa, prostesc cu fel de fel de „promotii”, nu dau bonuri si ar face orice sa castige cat mai mult in detrimentul clientllor. Umbla sa dea spagi la cei care ii controleaza. Toate astea pe sanatatea si pe buzunarul nostru. Pana cand sa ii mai ducem in spate pe acesti privati?
      Nu mai zic de lucrarile de proasta calitate si de nesimtiri. Sa nu uitam ca tot privatii fac si lucrarile publice.

      Stati linistiti ca nu lucrez la stat! Am vrut doar sa arat cat e de penibila aceasta lupta intre cei de la stat si cei din domeniul privat.

    • Citizen, De ce nu spui desteptule, ca in mediul privat primesti 3000 lei in mana si pe statul de plata este trecut salariul minim pe economie? Am vazut multi destepti, care acceptau situatia si cand au cerut o adeverinta pt. un credit bancar, au sarit ca arsi ca au veniturile mici si nu pot lua creditul. Mai lasati-ne cu „privatul” vostru, corectitudinea intruchipata. Bugetarii nu se corup intre ei, sunt corupti de cei cinstiti din mediul privat.

    • Nesimtit esti tu ma ,,citizen”(putoi care si-a uitat limba tarii in care traieste) pentru ca pui semnul egal intre toti bugetarii deoarece ii vezi pe unii(in ministere,directii si prefecturi)care intradevar au salarii nesimtite dar astia sunt 10% restu traiesc cu salariu minim pe economie asa ca nu baga toti bugetarii in aceeasi oala ,intereseazate cum traiesc bugetarii in mediul rural mai ales ,oameni cu studii superioare care au salariu acelasi cu cel al femeii de serviciu si care lucreaza cu cetetenii la ghiseu zilnic ,cetateni recalcitranti ca tine carora trebuie sa le vorbesti frumos indiferent de ce jigniri iti aduc.
      As vrea sa te vad cum ai trai tu fara acesti bugetari nesimtiti ,asta iti doresc !

  • Citizen…putoare!Tu habar nu ai cate nopti nedormite avem noi…putorile,cati bani din salariu dam pe materiale didactice,cate inspectii si cate proiecte!Ar trebui sa taci pt ca esti in necunostinta de cauza!

    • E pacat ca am ajuns sa fim impartiti in 2 tabere. Bugetari si…la patron. Personal nu sunt de acord cu modul de acordare al acestor bilete de vacanta. Probabil ar fi trebuit date pe niste criterii salariale sau de performanta. De ce e indreptatit un director de scoala cu un salariu de x lei (nu stiu cat castiga), iar cel care lucreaza la privat, pe un salariu minim nu e indreptatit sa primeasca un astfel de premiu? Dar pana la urma altul e scopul comentariului meu. Nu va invrajbiti si nu le faceti jocul. Ramaneti uniti. Bugetari cu salariati din mediul privat. Nu jigniti. Avem parinti,frati,prieteni si vecini in ambele tabere.

  • Am și eu o întrebare pentru cei care spun că e atât de bine în sistemul bugetar: pe voi ce vă reține să intrați în sistem?

    • Frustrarile ii mana in lupta. Anumiti politicieni le exploateaza frustrarile.

    • @Valhalla
      Asta nu e o scuza! Se zice ca se intra pe pile si/sau pe spaga, deci daca nu aveti pile, puteti incerca cu spaga. Nu aveti bani de spaga? Nu-i nimic, luati un credit si dati spaga si toata viata o sa traiti ca in rai. Nu merita acest sacrificiu ca sa duceti o viata atat de buna? =))

    • Ne retine faptul ca locurile sunt ocupate de voi. La buget ne te poate concedia asa usor, ca la patron, azi esti maine nu, fara motiv.

    • @Gaby
      De care „voi” sunt ocupate? Eu nu lucrez la stat.
      Vrei sa zici ca patronii sunt rai? Deci voi lucrati pentru niste oameni rai? Sunteti platiti de catre niste oameni rai? =))
      Posturi libere sunt. Unii ies la pensie, altii sunt arestati, altii se imbolnavesc, altii intra in concediu pentru ingrijirea copilului, altii dau coltul, altii merg la lucru in strainatate, altii se angajeaza la privat, altii isi fac firme, … Desi situatia e dinamica, nu e statica, cum vi se pare dumneavoastra. Tot timpul apar locuri libere. Nu am zis sa va angajati maine, dar daca sustineti ca te poti angaja cu spaga, atunci nu vad de ce nu incercati.
      Cunosc cazuri in care oameni foarte bine pregatiti au reusit sa intre pe posturi care erau pregatite pentru altii, doar datorita faptului ca la concurs s-au descurcat impecabil. Deci ati mai avea o varianta, aceea de a va pregati foarte bine si de a participa la concurs pentru ocuparea oricaui post de la stat.
      Cei care au studiile necesare pot participa si la concursuri pentru functiile de directori la deconcentrate. Chiar nu inteleg de ce nu inceracti, daca tot va doriti. Sa fiu in locul dumneavoastra si sa imi doresc asa de mult sa lucrez la stat, m-as pregati si as participa la toate concursurile.
      Eu nu imi doresc chiar deloc sa ma angajez vreodata la stat.

    • Pai hai sa ne facem TOTI bugetari, sa vedem ce ma mancam..
      Cand apare un post la stat, sunt 200 de candidati, cand e un post la privat, niciun candidat..
      De ce..?
      Ca privatului ii trebuie eficienta, nu are un buget sigur, si este somat in permanenta sa faca reduceri. Cum poate in permanenta sa dea si salariu mari, sa faca si calitate (implicit investitii) si sa reduca si preturile.. ? Plus injumatatirea veniturilor pri impozitare.
      Asteptam solutii de la cei mai inteligenti.

    • Nu ne putem facetoti bugetari, cum nu se pot face nici bugetarii toti privati. E nevoie si de ei.
      Eu nu inteleg ura asta pe bugetari. Chiar nu va puteti stapani invidia?

  • Cum adica se impoziteaza chiar daca nu folosesti banii? Deci tu nu pleci in vacanta ca ai treaba acasa. Banii ti-i baga oricum in cont”chiar daca nu ii ceri? La final ii ia si tu te alegi cu obligatia de a plati 10% impozit din banii tai pentru banii astia? Am inteles bine?

    • banii nu se baga oricum in cont!!!! pentru a primi tichetele sunt elaborate regulamente interne !!doar cand pleaca in vacanta angajatul solicita eliberarea tichetelor care au valabilitate 1 an de zile!!!! daca omul nu le vrea nu le cere!!! nu sunt obligatorii!!! atentie! si bineanteles ca trebuie impozitate ca si orice alt venit!

  • ACESTI BUGETARI IAU TICHETE DIN BUGETUL DE STAT…. DE CE NU AU ACCES SI PRIVATII LA ACESTE TICHETE????????????????????????????/
    au muncit profesorii mai mult decat privatii pentru A AVEA ACESTE PRIVILEGIIII?????
    HOTUUUUUUUUUUUUUL E STATUL ROMAN NEDREPTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTT!!!!!!!!!!!!
    …cum se numeau aia care NU RECUNOSC STATUL ROMAN????????????????????????

    • Din comentariile citite am observat faptul ca multi dintre voi, privatii, va plangeti de conditiile de munca pe care le aveti si va simtiti neindreptatiti.
      Asa ca ati devenit niste FRUSTRATI.

      Cineva zicea de profesori ca nu muncesc si stau degeaba.Te invit O ZI, nu o saptamana sa predai la ciclul gimnazial sau cel liceal, sa-ti faci o parere.
      Sa nu mai vorbim de proiecte, comisii, grade, inspectii.
      Am absolvit facultatea de Matematica in anii ’90, dupa ani de studiu su daruinta.
      Acum, in zilele noastre, orice are o diploma de licenta sau un Master.Sa privim realistic, sa nu mau credem ceea ce nu suntem..

      Conteaza cat muncesti la stat sau la privat?
      Conteaza cat ai invatat sa ajungi in locul pe care ti l-au dorit si sa-ti fie bine o viata intreaga la STAT, sa nu stai cu frica zilei de maine, ca te da afara sau ca firma intra in insolventa!

      In alta ordine de idei le urez tuturor colegilor mei bugetari o frumoasa vacanta platita de STAT.

    • Sunt profesor, sunt platit de stat. Am multi colegi platiti de stat. Nu mai vrem la stat, ne dam cu totii demisia si facem benevol educatie, avand in vedere ca parintii nu sunt in stare sa-si educe copiii singuri acasa, ii asteptam sa-si dea demisia de la privati, stat si pe unde mai sunt ei ca sa facem totul benevol si la calitate maxima, fara sa mai implicam banii. Ce spuneti de chestia asta ?

  • ALAN DALA, bravo,imi place cum ai punctat problema, felicitari pt comentarii, rai mai sunt oamenii astia, este pentru prima data cind primesc si bugetarii tichete de vacanta… nu va inteleg de ce sunteti asa ofticati, la toate fabricile private primesc prime de vacanta sau tichete….si acolo se trage pisica de coada. Nu amestecati ciorba cu felul doi, sunt bugetari cu salarii mici si bugetari cu salarii duble ….studiile fiind la fel. Asa ca, lasati-o mai moale cu criticile.

  • Buna ziua. Stiti cumva daca se pot folosi cateva tickete intr-o unitate si restul in alta unitate , sau trebuie folosite toate ticketele intr-o singura unitate ? Multumesc.

    • mergi la stana la muls…odata
      jumate de tichete la oi si restul la.,….carlani!!

  • Legat de subiectla, unde mai exact pot folosi tichetele? Vreau sa platesc cazarea cash, si tichetele sa cumpar mancare. Gen cantine, supermarket, etc. Sau sunt obligat sa mananc unde ma cazez?

  • Dragilor
    Nu doar profesorii au primit tichete de vacanta ci TOTI BUGETARII. Si stati linistiti spun in cunostinta de cauza nu merg profesorii in concedii ci cei din primarii ,consilii judetene avocatii procurorii si altii ca ei. Ca sa mergi cu tichetele mai ai nevoie de multe altele. Nu au dat aceste tichete pentru cei cu salarii mici. Fiti siguri de acest lucru.

    • Eu cred că de asta nu ne merge bine .
      Suntem foarte răi şi invidios. Eu stiu persoană care a muncit la privat (firma mare) care a plecat în concediu în străinătate , zonă exotică. în concediu plătit de patron. Dar la noi se cred patroni toți cei care,, dau de mâncare câtorva persoane ” si care deja au fumuri de mari patroni.Doresc a doua zi sâ fie bogati .Să nu spunem de primele pe care le iau cei de la privat de Paste, Crăciun sau mai stiu eu cand.Dar asa suntem noi, românii, vedem doar cand iau altii , dar cand luam noi nu se vede.
      Eu am lucrat in ambele domenii , fiecare domeniu are si avantaje si dezavantaje. Găină vecinului ni se pare mai grasă.

  • Cei ce susțin privații, uită că acești privați produc evaziune cam 60-70 %, deci unde se fac cele mai mari hoții pe banii țării, la plata salariilor sau în economia subterană și la contractele cu firmele căpușă ale clientelei politice ? Dacă vrem ca forța de muncă să nu plece din țară, trebuie să dăm salarii normale și în mediul privat și să nu se mai facă sclavie pentru a se îmbogăți doar unii. Firmele sustenabile să supraviețuiască. În plus toate veniturile să respecte o grilă a valorii muncii depuse și să se elimine salariile și pensiile speciale căci nimeni nu e special într-o țară exploatată prin corupție ca a noastră.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS