Ioan Țintean: Bistrițenilor le voi fi același partener, iar ce depinde de mine voi face pentru noi toți

Holistic

”Vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Țintean, liderul organizației județene ALDE Bistrița-Năsăud, deschide lista partidului pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Ocupați prima poziție la Camera Deputaților, deci sunteți primul în lupta electorală?

Ca președinte ai obligația asta, altfel membrii nu sunt motivați pentru a duce o campanie. Am experiența profesională, politică și e și un angajament față de organizație. Președintele e interfața partidului, a filialei, deci e și o asumare politică în fața membrilor săi.

În ce constă proiectul pe care îl oferiţi dumneavoastră alegătorilor? Care sunt, pe scurt, principalele priorităţi pe care vă propuneţi să le urmăriţi pe durata mandatului de parlamentar?

Partidul are câteva puncte clare pe care le vizează a fi aplicate. Personal am în vedere câteva proiecte care se referă la susținerea reîntregirii familiilor, a celor plecați în afara țării. Mă refer la o lege de tip Prima Casă pentru loturi de teren, utilaje agricole pentru tinerii care doresc să lucreze în domeniul agricol. Foarte mulți dintre ei lucrează în afara țării în agricultură și cred că ar putea foarte bine și acasă doar că e nevoie de un stimulant și de a da viață unui program clar, de perspectivă. Din anii 90 am avut activitate economică privată și până astăzi am experimentat toată legislația economică și cred că mica afacere de familie, investitorii locali vor rămâne stâlpii economiei. Ei trebuie în primul rând susținuți. Companiile mari au mai ușor acces la piețe, la credite, au beneficiat de subvenții, au alte avantaje. Mă voi concentra pe susținerea economiilor locale, a fermierilor și a producătorilor autohtoni.

Cum vedeți cele două domenii la care se face trimitere mereu și aici ne referim la sănătate și educație?

Cel mai bun lucru ar fi ca partidele să cadă de acord pe legile ce guvernează sistemul de educație și de sănătate. Te poți chinui ani întregi să realizezi o lege, o duci la bun sfârșit, se schimbă guvernarea și se schimbă legea. Avem exemple la îndemână. E total neproductiv. Un alt aspect este depolitizarea. Astăzi inspectoratele școlare sunt utilizate politic, electoral. Legea sănătății va fi aprobată de guvernul viitor, dar revin, fără dialog și căderea la pace nici această lege nu va avea viață lungă.

La ce să se aștepte bistrițenii în următorii patru ani?

Sigur că legislația este pentru toată țara, dar noi, parlamentarii acestui județ putem să ne fixăm câteva obiective clare pe care să le susținem cu toții la aprobările de buget, fie că vorbim de drumuri, școli, spitale sau baze sportive. Mă gândesc că la începutul mandatului ar fi bună o întâlnire cu noii parlamentari de la toate partidele și împreună cu conducerea județului, să punem pe hârtie principalele obiective pe care le susținem a fi realizate, indiferent de cine guvernează în acești patru ani. Dacă ALDE va guverna, voi merge cu toți parlamentarii județului la ministrul Transporturilor, al Dezvoltării pentru a susține proiectele noastre. Decât să obțin peticirea unei străzi și să mă dau mare prin târg, prefer să facem lucrurile importante și atunci când mă întreabă presa cine a susținut cutare lucru să le răspund foarte clar că TOȚI. Toți am făcut și nu ne-am făcut decât datoria.

Ce le transmiteți bistrițenilor?

Că le voi fi același partener, iar ce depinde de mine voi face pentru noi toți”

(PE) ALDE Bistrița-Năsăud

Google Ads-sub articol

Comentarii

    • Ma lasi ne Tintean

      Ca noroc ca Ii da Radu Moldovan & CO PSD cate 50 de voturi/sectie asa iau in plus vro 1,5-2% la nivel judetean ca altfel cam prin tufe ALDE la BN, asta dupa ce a dat afara mai mult de jumatate din consilierii alesi . Plus ca si presedintele de la tineret a plecat de la ALDE „numai batrani cu mentalitate comunista far nici un fel de liberalism un partid cu mai multi comunisti decat PSD „.

      (0)
    • Doru

      Daca sunt aliati ce campanie sa-si faca pe spatele PSD-ului? Unii acum afla ca sunt unu si acelasi partid. Din 2006 cand era Tariceanu Prim-Ministru guverna cu sprijinul Psd-ului si uite asa mai afla unii de ce se mai intampla in tara, chiar si dupa 10 ani.

      (0)
  1. raul adrian

    hai mai nene …ma lasi cu de astea….!! voi face totul, sa facem totul,……sa …….bla…bla….bla….!! vorbele astea le-am auzit demult tare la plenare si CC.

    (0)
  2. Domide Valer

    Felicitări Ioan Tintean ! Eu o sa va votez, pareti cel mai serios candidat si cu cea mai realist program electoral.

    (0)
  3. Sorin R.

    Fac din nou apel catre presa locala sa-l intrebe pe tovaras cum s-a simtit 10 ani ca membru activ, sustinator fervent, al Partidului Comunist. Ar fi fost mai multi, dar a venit revolutia si na, s-a alipit de alti neaveniti unde, la fel, a manipulat prosti si nu a facut nimic. Vreau sa aflam ce trairi a avut tovarasul in perioada aia, pentru ca noi, astia mici, am vazut ororile comunismului doar prin prisma miilor de oameni ucisi la revolutie, a intelectualilor torturati si supusi la munca silnica si a multor altor atrocitati. Sunt convins ca tovarasul ar avea mai multe sa ne impartaseasca. Pe bune, nu va feriti de intrebarile esentiale.

    (0)
    • Sorin R.

      Nu. Tara asta e plina de analfabeti care au pupat orbeste partidul cumunist in fund, pentru diverse beneficii. Suntem cu 100 de ani in spatele oricarei tari europene. Au fost multi, dar pe el il vad pe listele de candidati, incercand sa prosteasca prosti din nou.

      (0)
    • Sorin R.

      Scuze, ma aflu intr-o grava eroare. Nu „pe el”. Am vrut sa scriu „pe asta”. Voi fi mai atent.

      (0)
  4. vasile

    Cine vă oprește acum să faceți ce ziceți? Ați fost o figură ștearsă în Parlament, la fel și în Prefectură. Dar mai vreți odată, veți fi altul acum. Lehamite….

    (0)
  5. minciuni electorale

    iar promit astia minciuni … cei mai mari mincinosi sunt politicienii… pe strada mea si altele vecine nu este iluminat public de 10 ani si au tot promis primari ca fac si dreg dar nimic… in zona dedeman sunt strazi in bezna….. 10 ani de incompetenza … cazzzoooo… vafancullo

    (0)
  6. Raul Perseus

    a prins numai locuri caldute, acum vrea altul…masina la scara secretara etc
    normal
    cine nu ar vrea….?
    ce spunde lumea pe la colturi ai mama…..pacat ca io pe tariceanu il vad singurul pt care o sa ma duc la minus grade la VOT

    (0)
  7. Tin Tin

    Vom face TOTU pentru propăşirea neamului, pentru ca romănia să fie bine şi tot românul să prospere ! Sună cunoscut.
    Generaţia dumnealui si tipul acesta de politicieni reprezintă tipologia cripto comunistă, învăţată cu linguşeala la mase, când trebuie, ca cânele la măcelărie;
    Nu s-ar da duşi nici pe deal.
    I-om da noi, că altfel nu se poate.

    (0)
  8. apoliticul

    Domnule domide tecrog sa spui cateva realizari ale acestui domn, se invarte in politica de 10 12 ani buni dar nu am auzit nimic. Si a tinut postul la finante, s a mutat din loc in loc doar sa fie sef si sa castige bani multi. Nu am sa votez ALDE din cauza acestui domn.

    (0)
  9. Raul Perseus

    asta pune in balanta si daca o sa mai votez cu ALDE si io
    faraonu asta…..numai locuri la stat, un SEF DIVIN asta se vede probabil
    vrem si noi locuri caldute si cu secretare piZTI……masina la scara……
    Pentru propasirea neamului………..

    (0)
  10. Tintar

    Ia zi dom Tintean, sa nu absentezi la sedintele parlamentului tine de tine sau nu … Ca in ultimul mandat nu prea ai dat pe acolo… Sau poate vrei sa ne sprijini „la Fara Frecventa”

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.