A început Seminarul „Medicină şi Teologie”. Personalităţi din toată ţara, prezente la Bistriţa (FOTO)

Merigo

A XVII-a ediţie a Seminarului „Medicină şi Teologie”, găzduită de saloanele Hotelului Metropolis, reuneşte universitari, medici de renume, teologi, artişti plastici şi scriitori care dezbat o temă de actualitate: „Tehno-științele și provocările lumii contemporane”, propusă de organizatori.

Prof. dr. Leon Zăgrean, originar din comuna Coşbuc (foto principal de la stânga la dreapta prof. dr. Pavel Chirilă, prof. dr. Leon Zăgrean, prof. dr. Mircea Gelu Buta), a explicat pentru Timp Online care este opinia sa în ceea ce priveşte relaţia între Medicină şi Teologie.

„Ştiinţa de la Descartes încoace, 400 de ani, s-a separat pentru că Descartes a spus că omul este format din trup şi spirit. Trupul a intrat în domeniul ştiinţelor fizice şi mai sunt unii care consideră organismul o maşină pentru că se referă doar la partea fizică, nu şi la cea spirituală, iar dimensiunea cea mai importantă a fiinţei umane este cea spirituală, care, în termeni mai uzuali, o putem numi cunoaştere, ceea ce înseamnă de fapt, înţelegerea legilor universului, a legilor naturii şi a societăţii în care trăim. Din păcate, această componentă spirituală este tot mai redusă şi neglijată inclusiv în procesul educaţional. Ne dă impresia acest proces educaţional că nu se mai doresc oameni cunoscători, ci nişte meseriaşi în diferite niveluri de profesie, tehnicizaţi, iar acest lucru devine periculos. Înlăturând componenta spirituală a fiinţei umane ne apropiem tot mai mult de maşinile inteligente, de roboţi, care deja au preluat o parte importantă din capacităţile fiinţei umane. În opinia mea, e unul din marile pericole care stau la baza posibilei dispariţii a fiinţei umane. Un alt aspect foarte periculos este că omul, prin dorinţa lui de a agonisi materialiceşte subrezeşte natura care e de fapt temelia noastă. Dacă noi şubrezim temelia, e ca şi cum ne tăiem rădăcinile”, a spus prof. Zăgrean.

„Ar trebui să se plece de la ideea că majoritatea bolilor au componenta cea mai importantă de natură psihică. Cunoaşterea e cea care ne menţine sănătoşi pentru că trebuie să ştim cât să consumăm, ce să consumăm şi ce regim de viaţă, de interelaţie cu cei din jur să avem, dar mai ales cu natura. Lipsa de cunoaştere şi simplificarea prea mult a lucrurilor face ca omul să fie tot mai puţin compatibil cu solicitările vieţii în care trăieşte. În acest moment, bolile neuropsihice, depresia, spre exemplu, care este una dintre cele mai răspândite pe planetă, nu are componentă genetică. E rezultată din interacţia omului cu viaţa. Neavând cunoaştere suficientă, orice factor din mediul extern slăbeşte sănătatea individului. Medicina, după părerea mea, trebuie să ţină cont atât de componenta fizică, organică, dar şi de componenta psihică, în care e inclusă şi spiritualitatea. Dacă omul reuşeşte să armonizeze cele două lucruri, e prima condiţie de sănătate. E tot mai mult o reducere a cunoaşterii şi omul e tot mai puţin adaptabil la tot ce se întâmplă”, a spus prof. dr. Leon Zăgrean.

În prima zi s-a discutat despre „Ştiinţă şi credinţă în postmodernism”, despre „Probleme bioetice în serviciile de urgenţă” şi despre „Medicina personalizată şi limitele protocoalelor terapeutice”. La dezbateri sunt profesori universitari, medici de renume, teologi, scriitori şi artişti. Printre participanţi se numără preşedintele Colegiului Medicilor din România – dr. Gheorghe Borcean, dr. Vasile Cepoi – preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Spitale, dr. Vasile Astărăstoae, prof. dr. Nicolae Miu, prof. dr. Pavel Chirilă şi mulţi alţii.

Marți 15 mai, este programat un Tedeum cu participarea IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, urmat de comunicări pe tema „Tehno-ştiinţele şi provocările lumii contemporane” şi conferinţa lui Dan Puric „Ştiinţa mărturisitoare”.

Dan Puric și ”Știința mărturisitoare”. Programul zilei 2

Marti 15 mai, în cea de-a doua zi a Seminarului de Medicină și Teologie de la Bistrita, ajuns la a XVII-a editie si organizat în saloanele Hotelului Metropolis, programul va începe cu un Te Deum. IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuţ va rosti și un cuvânt de învățătură.

În continuare, participanții vor putea asista la o serie de comunicări moderate de IPS Andrei Andreicuţ, Ioan Chirilă, Ștefan Florian, Mircea Gelu Buta și Pavel Chirilă sub genericul ”Tehno-științele și provocările lumii contemporane. Vor susține comunicări: Ioan Chirilă (UBB Cluj-Napoca) – Antropologie, inginerii genetice și etica în cercetare, Ștefan Florian (UMF „Iuliu Hatieganu”, Cluj-Napoca) – Medicină si religie, Vasile Astărăstoae (UMF „Gr.T. Popa”, Iași) – Epoca biotehnologiilor, între optimism și reticență, Vasile Mihoc (Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu) – Știința mărturisitoare. De la cuvintele Sfintei Scripturi, la experiența vie a Bisericii, Valentin Vesa (UBB Cluj-Napoca) – Omul poetic și tehnologia, Pavel Chirilă, Ada Calciu (Fundația „Sf. Irina”, Bucureşti) – Revenire din moartea cerebrală, Ierom. Grigore Sandu (Bucureşti) – Eseu de bioetică biblică referitoare la OMG.

Începand cu ora 12.00, Dan Puric va susține conferința „Știința mărturisitoare”.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

    • Paparuda metafizică

      Aleodor Manolea și-a anunțat prezența cu tot cu flacăra lui violet, Guru Bivolaru e prezent numai cu corpul astral și închină un pahar de licoare galbenă pentru cei prezenți.

      (9)
    • Alex

      Este cu totul regretabil ca persoane respectabile stau la masa la aceste evenimente cu iz pravoslavnic cu niște șarlatani, promotori ai unor pseudoștiințe cum este homeopatia și campioni ai mișcării anti-vaccin dându-le astfel credibilitate.

      (3)
  1. Alex

    Cam riscanta pomenirea in atmosfera înmiresmată de tămâie și contextul lui „crede si nu cerceta” a părintelui cartezianismului cel care a prescris reguli ale gândirii pentru cunoașterea adevărului și a considerat rațiunea unic izvor de cunoaștere.
    „Dubito ergo cogito, cogito ergo sum” spunea cel care ar fi descoperit printre martorii tehno-mitropolitului o mulțime de personaje care nu există. Dar, cine e până la urmă Descartes? Noi trăim în vremea marilor bărbați „care este” si ne apropiem vertiginos de epoca poleită cu aur a obscurantismului de stat.

    (1)
    • Leon Zăgrean

      Deoarece, am participat doar la prima parte a seminarului-luni dimineața- nu știu dacă se face referire la mine cu privire la ideile lui Descartes și, mai ales, cu privire la menționarea unei mulțimi de personaje care nu există. Dacă faceți referire la prezentarea mea, vă pot argumenta că toate personajele despre care am vorbit există, cel puțin prin ceea ce au creat și gândit. Lipsesc doar din memoria sau cultura D-Voastre.
      PS. Regret adresarea neutră, dar ”Alex„ poate avea multe sensuri sau identități…

      (0)
  2. Alex

    Reprezentanții unor autorități publice din domeniul sănătății și președintele colegiului medicilor conferențiază dimpreună cu cel care a debitat următoarele:
    „În momentul în care se recoltează organele unui bolnav declarat în moarte cerebrală, în momentul în care chirurgul înfige bisturiul bolnavului îi apar lacrimi spontane în ochi…. Până în momentul în care e decupat organul şi se face inciza, până în momentul acesta bolnavul, sau mortul cum vor să îi spună transplantologii, nu plânge. Plânge în momentul în care i se recoltează, de regulă, cele cinci organe după care aleargă instituţia transplantologică ca să mă exprim foarte elegant”
    http://www.timponline.ro/bolnavii-in-moarte-cerebrala-plang-cand-li-se-preleveaza-organele-spun-medicii-care-e-pozitia-bisericii/
    sau:
    Lansarea vaccinului “contra cancerului de col uterin” a fost o farsă ştiinţifică, juridică şi procedurală deoarece între human papiloma virus şi cancerul de col uterin nu există nici o legătură.
    Așa se duce țărișoara de râpă.

    (6)
  3. cc

    Curios.
    Au auzit distinșii profesori de https://en.wikipedia.org/wiki/God_helmet ?
    Neuroteologie?
    Au pomenit distinsele personalități de nume ca și Sam Parnia.
    Vorbind de subiect.
    Întâmplător citesc o carte, The Body Keep the Score.
    De către Bessel Van Der Kolk. Cel mai bun expert mondial în tratamentul traumelor psihice.
    Am ajuns la pagina 55.
    Nicăieri vorba de Dumnezeu etc.
    E vorba de cercetare medicală pură.
    De la experiența clinică a doctorului respectiv, observațiile amănunțite la evaluarea primelor tratamente cu medicamente gen Prozac, înțelegerea fenomenelor ce se petrec în creierul uman prin investigarea cu imageria medicală . Lucruri palpabile, demonstrabile și repetabile și specifice.
    Nu ascunderea sub o pălărie mare de genul …spiritualitate
    Am înțeles, proximitatea.
    Dl Zăgrean provine din Coșbuc, BN.
    O mână spală pe alta.
    Clasic.

    (0)
  4. mircea

    Securisti, sinecuristi si condamnati penal.

    Intamplator, sau nu, indivizii colaboratori/turnatori ai fostei securitati comuniste, adapati din bugetul statului toata viata lor.

    Incepand cu Andreicut Securistul (nume de cod Ionica) .. trecand prin rusofilo-securistul Purice (nume cod Cristian)… si terminand cu Astarastoaie (condamnat penal pt delapidare)

    (4)
  5. Calin

    Felicitari domnule prof. dr. Mircea Gelu Buta.
    Un eveniment, care, impotriva negativistilor, a adus o pata de culoare intelectuala in municipiul Bistrita.
    Pacat de cei multi si greu de educat !!!

    (-7)
  6. europa libera

    S-au adunat niste comunisti sa vorbeasca despre nimic. Au mancat si baut pe buzunarele altora.

    (3)
    • Leon Zăgrean

      Personal, am consumat o singură cafea din partea organizatorilor. M-am deplasat cu mașina personală, am dormit la mama acasă. nu am primit decât mulțumiri și felicitări … și opinia celui/celei ce se numește ”europa liberă”

      PS. ”europa liberă” ar fi bine să știe că printre proiectele europene de cercetare se află și tema:
      ” Toward a Science/Culture/Religion’ NETWORK OF NETWORKS: LEARN to LIVE, to PROGRESS ‘together’” to the COST Open Call OC-2018-1

      (1)
  7. Mircea

    Absolventii de medicina care sunt de acord sa participe la aceasta mascarada a BOR nu se pot numi medici, se pot numi cel mult VRACI.

    Sa nu uitam ca BOR sustine fatis miscarile anti-vaccin, anti-avort, anti-educatie sexuala, anti-transplant.

    Bor este anti-tot ce inseamna medicina moderna. Bor prefera VRACII pt prostime.

    (3)
    • Sorin Cîndea

      Să fie vreme bună….că de restul se ocupă…cârcotașii !!!

      (-1)
  8. Ioan

    N-are nici o legatura medicina cu teologia ortodoxa ! Am devenit penibilii Europei cu infiintarea de „Capele” in spitale . Este extrem de umilitor, josnic si rusinos, sa vezi dimineata ,dupa vizita medicului, ca intra „popa” cu mana intinsa la patul bolnavului.

    (0)
    • Banul

      Cersetorie in sutana… am avut si eu ocazia sa vad cand popa intra in salon dupa bani

      (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.