Actualitate Politică

Guvernarea Ponta i-a sărăcit şi mai mult pe români!

În timpul guvernării PSD, SĂRĂCIA în România A CRESCUT de la un an la altul! Cifrele arată că PSD cultivă sărăcia acolo unde administrează comunitățile, în timp ce PNL cultivă bunăstarea și dezvoltarea.

PNL nu aruncă doar vorbe fără fundament, iar acest lucru este demonstrat de date oficiale ale Institutului naţional de Statistică. Astfel, în perioada 2012-2015, rata sărăciei a crescut de la 22,9%, la 25,4%. Aceasta înseamnă că, în timpul guvernărilor PSD, a sporit numărul românilor săraci cu aproape 450.000!

Dacă, în anii 2012-2013, numărul persoanelor sărace era în jur de 4,6 milioane, la apogeul guvernării Ponta, în anul 2015 adică, aveam 5,05 milioane de români care trăiau în sărăcie!

Copiii și adolescenții au suferit cel mai mult.

Potrivit INS, cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a înregistrat în rândul copiilor şi tinerilor în vârstă de până la 18 ani, aproape două cincimi dintre aceştia s-au aflat sub pragul de sărăcie, mult peste nivelurile corespunzătoare adulţilor (creṣterea în 2015 faṭă de 2012 a fost de 4,8 puncte procentuale).

Unul din trei tineri (18-24 de ani) a devenit sărac lipit. Potrivit INS, starea de sărăcie în această perioadă s-a accentuat puternic şi la tinerii cu vârste între 18-24 ani (diferenṭa faṭă de începutul perioadei a fost de 5,6 puncte procentuale), în 2015 ajungând să afecteze mai mult de o treime dintre ei.

Și mai mulți pensionari săraci: Rata sărăciei în rândul vârstnicilor a crescut în perioada 2012-2015, cu 4,9 puncte procentuale.

În toate regiunile țării administrate de PSD s-au înregistrat creșteri ale ratei sărăciei în perioada 2012-2015! Cele mai mari creșteri s-au întâlnit în regiunea Sud-Muntenia (cu 8,5 puncte procentuale), din care face parte și județul Teleorman, de unde provine șeful PSD Liviu Dragnea.

Modelul de succes al PSD este Teleormanul, primul aflat în topul sărăciei și al ponderii ajutoarelor sociale în populație (10%)! Este urmat de majoritatea județelor tradițional conduse de PSD de-a lungul anilor: Vrancea, Vaslui, Galați, Buzău, Dolj, Mehedinți, Bacău, Dâmbovița (sursa: Raport al Inspecției Sociale).

Avem de-a face cu EVIDENȚE, cu date certe, relevate de Institutul Național de Statistică, ce nu pot fi puse la îndoială. Nu sunt minciunile fluturate de PSD la televizor, ci sunt cifre oficiale.

Toate aceste cifre arată, cât se poate de limpede, că politicile guvernărilor PSD au condus la sărăcirea populației, nicidecum la bunăstarea oamenilor, cum au pretins în acești ani Ponta și Dragnea.

Rezultatele PSD la guvernare sunt catastrofale, iar cei mai loviți de politicile PSD au fost tinerii. Dar nu numai. Sărăcia a sporit și în rândul celor vârstnici. Accentuarea sărăciei în rândul tinerilor este rodul politicilor falimentare a PSD care a desființat școlile profesionale, lăsând tinerii fără calificare și fără perspectiva unui loc de muncă.

Raportul inegalității veniturilor a crescut de la an la an în guvernarea PSD. Aceasta înseamnă că pătura de mijloc devine din ce în ce mai subțire, în timp ce numărul săracilor crește semnificativ.

Numai în anii 2014-2015 raportul inegalității veniturilor s-a majorat cu peste 1%!

Cifrele ne arată că rețeta de guvernare a PSD se construiește pe principiul multiplicării sărăciei, nicidecum pe cel al cultivării bunăstării.

PSD vrea o Românie captivă rețelei de partid, blocată și aservită statului, NU o Românie liberă, cu cetățeni care să-și facă un rost prin propria muncă.

Cum poți să ai încredere în promisiunile fluturate de PSD în campanie, când rezultatele guvernării lor – despre care spun că a fost bună – sunt creșterea ratei de sărăcie, mai puține locuri de muncă și mai puțini bani în buzunarele oamenilor?!

PSD nu poate șterge cu burete eșecul guvernării, mai ales după ce au mințit sistematic românii că o duc din ce în ce mai bine cu Ponta și Dragnea la putere, iar acum se dovedește contrariul!”

Departamentul Comunicare al PNL BN

(PE) PNL Bistrița-Năsăud

9 comentarii

  • noi santem penibili si voi santeti PENALI.CAT DE DISPERATI VETI FI VOI DUPA ALEGERI…

    COMUNISTI MIZERABILI ATI NENOROCIT tara de la revolutie ,ati distrus locurile de munca,fabricile tot ati vandut …PENALILOR…..

  • Daca erau liberalii la putere diferentele intre bagati si saraci probabil cā ar fi fost si mai mari.
    Dar voi ce o sa faceti pt ca diferentele dintre bogati si saraci sa scadā?
    Hai ca va dau eu un sfat, desi sunt sigur ca nu o sa tineti cont de el:
    -impozitarea progresiva. Primii 5000 lei din salariu se impoziteaza cu 16%. Suma care trece de 5000 se impoziteaza cu 30%.
    – banii colectati la buget vor fi folositi pentru ca tinerii care provin din familii sarace sa facā o facultate si sa scape de saracie.
    Dar voi nu veti face asa ceva niciodata. Cum sa luati de la bogati si sa dati la saraci. Pāi foarte bine. Tinerii aceia cand vor termina facultatea, vor avea un salariu mai mare de 5000 lei, asta inseamna cā vor plati impozit de 30% si isi vor plati „datoria morala” inapoi.
    Bursele pt. studenti sunt o investitie – nu o cheltuialā.

    • Maestre scandinav, las’ că-i bun socializmu’! Împarte sărăcia în mod egal la toată lumea cu excepția CASTEI SOCIALIZTE care musai să fie putred de bogată. Are motanu dreptate, ori ba?

  • Pe bune?
    Să înțeleg că acest…departament de comunicare este un departament de i..oți? Sincer?
    Nu ați înteles încă că oamenii așteaptă soluții,nu critici? Cine vă plătește? turcu,probabil,pentru că el crede ca e tot in 2008…iar suflul nou al lui sighiartău este tot ala vechi a lui oltean…nu-i așa?
    Cum vă puteți închipui că veți câștiga defăimând tot ceea cea facut un alt partid? Și între noi fie vorba,a remediat multe din tâmpeniile făcute de actualii peneliști foști pedeliști…așa că asta e o strategie sinucigașă…dar până la urma,cui îi mai pasă?
    Imi este tot mai clar că veți lua bătaie grav de tot…și fac și un pronostic: veți reuși performanța de a avea un singur parlamentar penele din acest județ…facem rămășag?

  • Dar guvernarea basascu, boc care a taiat salariile ca sa aiba ei ce fura, dar guvernarea guvernul meu ZERO, Au facut un pr. De lege a salarizarii in bstaie de joc cu cresteri salariale pentru presedinte parlamentari, primari iar prostimea 50 de lei pe an, .Sa si ia medicamente de ei. Nenorocitii prostesc lumea. S a facut un referendum pentru reducerea numarului de parlamentari 70 % stau degeaba, de ce am fost sfidati si nu s a tinut cont de rezultatul referendumului? Pe care s au cheltuit o gramada de bani. Toti sunt la fel si din pacate nu ai cu cine vota.

  • Nu va e rusine mincinosilor? Voi ce ati facut ? Stiti ca 70% din angajati fie ei la stat sau privat traiesc la limita saraciei muncesc dar su statutul de
    ASISTATI
    SOCIALI. Rusineeeeeeeeee.

  • Doamne cand te uiti la tv, cate promisiuni cate minciuni din partea tuturor, cat de vocali sunt toti. Rusineeeee nu ne mai mintiti. Ce salsriu are Ciolos ? 8000 eur de la Bruxel 12000 eur de la banca mondiala, nemernicul si nu sunt bani pentru amarati, nu sunt bani de pensii, oameni de la privati sufera si muncesc pe bani de nimic, bugetsri vai mama lor. Dar ce facem creem ura si dezbinare intre privati si functionari. De ce ? Hai sa ne unim fratilor si sa i scoate afara din tara.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS