Facultatea de Administraţie Publică a UBB, atractivă după ce au crescut salariile bugetarilor

Merigo

După ce au crescut salariile în sistemul bugetar şi mai ales în administraţie, facultatea de profil din cadrul Extensiei Bistriţa a Universităţii „Babeş-Bolyai” e din ce în ce mai atractivă, deşi numărul de locuri bugetate a scăzut anul acesta.

Miercuri, studenţii din anii mai mari i-au aşteptat pe cei care doresc să se înscrie ca să le ofere sfaturi, iar profesor univ. dr. Cornelia Macarie a fost alături de ei.

 

„Anul acesta, a scăzut numărul de locuri bugetate de la 21 câte aveam anul trecut, la 15, plus un loc bugetat pentru etnicii romi. Vestea bună este că vom continua cu linie masterală pe Administraţie Publică în română, la Bistriţa. Anul trecut s-a dovedit foarte utilă iniţiativa UBB de a delocaliza această specializare fiindcă având Administraţie Publică la nivel de licenţă din 1998 încoace, iată de 20 de ani, sunt încă foşti absolvenţi de-ai noştri care nu au reuşit să îşi facă masteratul şi profită acum de această nouă ofertă educaţională”, a spus Cornelia Macarie.

Potrivit universitarului, diferenţa faţă de Cluj este că, la Bistriţa, taxa de admitere este mai mică fiindcă este o singură specializare faţă de sediul mamă al facultăţii unde sunt mai multe.

„Din punctul de vedere al procesului educaţional este acelaşi corp profesoral, practic singura localnică am rămas eu, restul profesorilor venind de la Cluj, cum şi eu merg la Cluj pentru anumite discipline. Oferta educaţională atât în ceea ce priveşte programa, cât şi în ceea ce priveşte cadrele didactice este aceeaşi. Noi ne străduim să-i învăţăm pe studenţi să devină funcţionari eficienţi. Marea problemă e intrarea lor în instituţii publice. Avem absolvenţi şi în Primărie, şi în Prefectură, CJ sau alte instituţii. Credem că au adus un suflu nou în administraţie, însă rămâne puterea culturii organizaţionale care, nu de puţine ori, transformă angajatul tânăr după modelul pe care îl găseşte în organizaţie, însă lucrurile încet, încet, fiindcă e vorba şi de mentalităţi aici, eu cred că se schimbă, iar prezenţa unei facultăţi care formează funcţionari publici în oraşul nostru cred că e un lucru bun în ce priveşte acest aspect al vieţii sociale, adică relaţia funcţionarului public cu cetăţeanul”, a mai menţionat ea.

Anul acesta sunt şi 84 de locuri cu plată pentru învăţământ la zi, iar pentru învăţământ la distanţă, care are foarte mare succes la Bistriţa, sunt 50 de locuri. Per total, numărul de locuri e comparabil cu cel de anul trecut.

Reamintim că salariile în administraţia publică au crescut, spre exemplu unii directori din Primăria Bistriţa având venituri de peste 10.000 de lei lunar.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău
Jidvei

Google Ads

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.