Drumurile din Hălmăsău, afectate de ploi. În cât timp le vor aduce autorităţile locale într-o stare bună

Holistic

Ploile torenţiale căzute în ultima perioadă au adus aluviuni pe drumurile din satul Hălmăsău, comuna Spermezeu. Pe o lungime de cinci kilometri, autorităţile locale s-au văzut nevoite să intervină cu utilaje şi să pună piatră ca oamenii să mai poată circula.

„După furtunile de marţi, circa cinci kilometri de drumuri au fost afectate. E vorba de un drum comunal şi alte drumuri secundare. Şi în urmă cu doi ani de zile am avut necazuri cu ele, le-am refăcut, însă, din păcate, ploile torenţiale ne fac din nou necazuri şi trebuie să intervenim. În primul rând se circulă foarte greu, iar în al doilea rând, dacă mai vin şi alte ploi, aşa cum se anunţă, chiar devin impracticabile de tot. De primă urgenţă intervenim cu buldoexcavator, excavator şi o autobasculantă. Trebuie să punem vreo 20 de autobasculante de piatră spartă, în jur la 300-350 de metri cubi, şi să facem amenajare cu excavatorul. Intervenţia va dura 2-3 zile şi costă cam 40.000 de lei”, a spus primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi.

 

Potrivit lui Sorin Hognogi e destul de complicat să fie rezolvată definitiv problema drumurilor din Hălmăsău pentru ca acestea să nu se mai umple de aluviuni la fiecare ploaie torenţială.

„Localitatea e destul de ramificată. Avem din drumul principal – DC 37C – se ramifică în cinci zone unde sunt grupuri de case, iar aceste case sunt la circa 1,5 kilometri de drumul principal, pe deal, iar când cade câte o ploaie torenţială, se tot adună şi loveşte din plin. Numai dacă la fiecare pârâu s-ar face baraje, dar aici vorbim de proprietăţile oamenilor şi lucrurile sunt destul de complicate”, a spus primarul.

În anul 2016, când au fost inundaţii la Spermezeu, Guvernul României, condus de tehnocraţi, a alocat o sumă de bani comunei, iar Sorin Hognogi a reuşit să remedieze toate problemele de pe DC 37C.

„Acum nu a fost afectat decât în zonele unde au lovit pâraiele respective. Nu ştiu dacă ni se vor mai da bani, noi am făcut un raport şi l-am transmis mai departe aşa cum facem de fiecare dată. Ca să amenajăm toate văile acestea cu probleme ne-ar trebui vreo 5 milioane de euro”, a menţionat el.

Bistriţa-Năsăud s-a aflat sub cod galben de ploi şi zilele viitoare fiind tot cu vreme instabilă.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.