Actualitate Sport

Cum arată judeţul Bistriţa-Năsăud văzut de pe bicicletă. Colaj cu fotografii superbe

”Văzut de pe bicicletă”, judeţul Bistriţa-Năsăud arată extraordinar mai ales atunci când peisajele sunt surprinse de obiectivul unui fotograf talentat. Călin Gabor se numeşte el, locuieşte pe Valea Bârgăului şi este un adevărat ambasador al judeţului despre care, din păcate, se vorbeşte prea puţin.

Pe site-ul mtbn.ro pe pe care promovează drumeţiile cu bicleta prin munţi, Călin Gabor anunţă că miercuri seara, la Cluj-Napoca, va prezenta o selecţie de fotografii realizate în turele efectuate cu bicicleta prin judeţul Bistriţa-Năsăud, „din periplul fotografic ce porneşte din împrejurimile lacului Colibiţa, urcă pe culmile domoale, presărate cu gospodării răsfirate ale munceilor Bârgăului şi ajunge în ture de mountain bike antrenante, până pe crestele munţilor Rodnei şi prin pădurile nesfârşite ale Călimanului. Vor fi evidenţiate peisajele, oamenii şi frumuseţile naturale ale acestor locuri, dar şi întrepătrunderea armonioasă dintre elementele antropice şi cadrul natural”.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Clubul de Cicloturism Cluj-Napoca şi reprezintă o invitaţie pentru amatorii acestui sport să ne viziteze judeţul.

Călin Gabor face mai mult decât atât. Pe blogul său postează numeroase fotografii realizate în munţii noştri şi reprezintă o sursă de inspiraţie pentru cei aflaţi în căutarea unor locuri frumoase.

Tot aici el scrie: „M-am născut şi am crescut în Bistriţa, unul dintre burgurile săseşti ale Transilvaniei. După finalizarea studiilor la Cluj am decis să mă întorc acasă, însă nu m-am oprit aici, ci am continuat mai departe, înspre munte şi aer curat. Aşa că, de ceva timp, m-am mutat la ţară, într-unul din satele de pe Valea Bârgăului. Am ajuns astfel să mă împart între fotografie, ture de munte şi activităţile şi îndeletnicirile ce vin la pachet odată cu relocarea la sat, iar printre ele, cumva, încerc să găsesc echilibrul…”.

Fotografiile sale au fost apreciate şi premiate de profesionişti. Astfel, în septembrie 2010, un peisaj de vacanţă a fost desemnat „Fotografia lunii septembrie” pe nikonisti.ro. În 2012, a luat premiul I la secţiunea „Experienţe responsabile” la Salonul Naţional de fotografie turistică ediţia a XV-a şi premiul II la secţiunea „Natură şi biodiversitate” la Salonul Naţional de fotografie turistică ediţia a XV-a. De asemenea a fost finalist la „Fotogeografica” ediţia a XVI-a

În 2013, a primit premiul II la secţiunea „Identităţi” la Salonul Naţional de fotografie turistică ediţia a XVIII-a, iar în 2014 a obţinut menţiune – secţiunea Wildlife – la „Fotogeografica” ediţia a XVIII-a.

Tot anul trecut, el a participat la  „Romania Student Tour”, a intrat în Top 10 pe Nikonisti.ro cu un portret realizat în luna martie şi în Top 10 într-un concurs de peisaj de iarnă pe foto.at.

Pentru anul acesta a pregătit un model de calendar cu 12 file în care a inclus câteva dintre fotografiile luie preferate, printre care masivul Ineu din Munţii Rodnei, plaiurile Bârgăului sau zona 12 Apostoli din Munţii Călimani.

Sursa foto: mtbn.ro, autor Călin Gabor

pe bicicleta 4 pe bicicleta 5 pe bicicleta 3 pe bicicleta 2

2 comentarii

  • Un exemplu foarte bun despre turism sportiv si sanatos in zona noastra FARA investitii in parcuri de distractie.

    Cel mai frumos Wonderland sint cele zeci si sute de kmpatrati de natura care ne sta in fata ochiilor si care le distrugem cu gunoiele si constructii fara limite.

  • Aflându-mă în Cluj, am participat la prezentarea judetului nostru „Văzut de pe bicicletă”. A participat un public numeros în fața căruia Călin Gabor a făcut o foarte frumoasă propagandă pentru Bistrița-Năsăud.
    Felicitări Călin Gabor!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS