Dezamăgită de politicieni, comunitatea din Rusu Bârgăului și-a strigat durerea (FOTO-VIDEO)

Holistic

Comunitatea din Rusu Bârgăului și-a strigat durerea și necazul care o macină de mai bine de două decenii: refuzul politicienilor de a-i respecta dreptul la proprietate.

Preotul Ioan Platon, președintele Asociația Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului, le-a spus celor doi deputați USR, Cristina Iurișniți, parlamentar de Bistrița-Năsăud, și Daniel Popescu, deputat de Diaspora, dar și celorlalți reprezentanți ai USR din județ, că sunt extrem de dezamăgiți de toată clasa politică din România care efectiv și-a bătut joc de ei, refuzând sistematic să le retrocedeze pădurile pentru care au luptat moșii și strămoșii lor grăniceri.

”Politicul nu a fost niciodată de partea oamenilor. (…) Oamenii au devenit din ce în ce mai săraci, iar reprezentanții lor din ce în ce mai bogați. Bogățiile lor imense se văd la nivel de administrație, la nivel de parlamentari, în vile. Sărăcia extremă a ajuns până la nivelul acesta încât au pierit oamenii de frig în comunitate. Și nu a văzut nici prefectul asta, nici președintele CJ, nici foștii deputați. Vreme de 20 de ani am făcut naveta la București, iar ei ne-au batjocorit. Am avut întâlniri cu Toni Greblă, cu cei de la PSD, cu cei de la PNL. Toată lumea și-a bătut joc de noi spunându-ne că aceste averi grănicești au ca singură stăpână unitatea administrativ-teritorială reprezentată prin primar. Ori noi știm din istorie că legea avea în obiectiv reconstituirea acestor forme asociative istorice. De ce a tăcut politicul până acum? De ce numai acum vine cu un proiect de lege și spune pervers că se vor retroceda către comunitățile grănicești proprietățile care au fost retrocedate în perioada 1945-1946 către formele asociative? E un proiect realizat de Parlamentul României, dar ce minciună, ce batjocură! În 45-46, nu s-a retrocedat nimic. E din nou un furt de vot, o perversitate politică pe care noi trebuie să o stopăm”, a spus preotul Platon.

Potrivit acestuia, deși locuitorii din Rusu Bârgăului sunt urmașii grănicerilor și au dreptul să-și administreze pădurile, aceștia ”mor de frig, nu au un lemn de foc în timp ce se golesc munții grănicerești”.

”Ne-au despuiat satul, comunitatea, poporul nu mai poate răbda. Administrația locală e constituită ca un clan de familie. Toți sunt rude. Vechiul primar cu soția acolo, următorul primar cu fiul acolo, secretarul cu soția acolo, cu oamenii șefului de ocol. Ocolul Silvic este format din oameni de clan. (…) Sunt copilul acestui sat. Eu știu ce batjocuri au fost pe satele din Bârgău, iar acum oamenii nu au niciun venit, sunt în faliment. Îi dă 6 lei pe litrul de lapte de nu poate ține un animal și își alungă copiii de acasă. Asta au făcut politicienii: ne-au alungat din satele noastre. Instanța ne-a dat nouă câștig de cauză. Politicul întotdeauna a fost dușmanul acestei proprietăți. (….) Nu este instituție democratică la nivel local, nici la nivel de Prefectură. E un clan politic, funcțiile se iau pe aceste criterii. Nu pot să te duci la Primărie fără să nu dai de clanul primarului și al fostului primar, de al secretarului. O funcție pentru copiii noștri nu există, decât traista în spate ca să flămânzească slugi pe la străini. Noi, bârgăuanii, am avut demnitate. Nu ne-a călcat nimeni în în picioare nici pe noi, nici credința. Am moștenit acest sprit grăniceresc pașnic, dar autoritar ca să îngenunchem chiar și parlamentarii dacă nu sunt în stare să ne reprezinte. Ne-au mințit atâta vreme toate partidele politice. (…) Politicul este o batjocură pentru cetățenii noștri, au distrus cei mai cinstiți cetățeni din România între care aș aminti pe părintele Antonie Plămădeală, părintele Arsenie, părintele Calciu care au apărat comunitatea. Nu le place să le spui aceste lucruri. Suntem din nou în comunism pentru că iar e dictatură. Am ajuns să ne temem în casele noastre și de cei care ne conduc. De ce? Pentru că actualul vicepriministru Daniel Suciu a intentat comunității un dosar de sechestru de persoane, de furt de acte. Și nu numai. Au învățat pe consilierii locali să vină împotriva comunității, să o înăbușe. Dacă spune unul ceva, îi spune de planul de la casă, de ce a făcut tată-so, iar oamenii, de frică, au ajuns să nu mai spună nimic. Suntem într-o epocă a terorii și a impostorilor care ne reprezintă, deși nu au această capacitate. (…) Au fost aduși oameni incapabili, impostori care decid în numele comunității. Nu se poate dialoga cu ei, te lovești de un zid. Zic: am ordin de la șefu! pe care îl execută chiar dacă e ilegal”, a spus preotul, referindu-se la cei patru consilieri locali din Rusu Bârgăului care, de fapt, sunt angajați ai Ocolului Silvic și fac jocurile primarului Vrâncean, trecut de la PDL la PSD.

Președintele USR Bistrița-Năsăud, Lorand Toth, deputații Cristina Iurișniți și Daniel Popescu au promis că vor face auzită vocea oamenilor din Rusu Bârgăului până la București. Ei le-au spus sătenilor să aibă încredere în noua generație de politicieni care acționează în folosul oamenilor și duce lupte grele la București cu politicienii vechi.

La întrunirea de la Rusu Bârgăului a vorbit și jurnalista Florica Dura, reprezentanta satului Sântioana în Uniunea Comunelor Grănicerești Năsăudene. Ea a spus că și această organizație care administrează averea foștilor grăniceri a fost confiscată de politic, 30 dintre membrii celor 44 de comune fiind primari, o bună parte viceprimari și alții consilieri. Doar trei reprezentanți ai societății civile sunt în această organizație, a spus ea, și aceia marginalizați pentru că politicul are interese mari legate de proprietățile foștilor grăniceri, cum ar fi acela de a ceda CJ clădirea fostului spital de pe Bulevardul Independenței, câștigată după lupte grele în instanță. Florica Dura a spus că ea nu este de acord cu așa ceva și, la rândul ei, a acționat UCGN în instanță fiindcă la Adunarea Generală a UCGN a fost încălcat statutul și legile în vigoare.

Jurnalista i-a îndemnat pe bârgăuani să citească istoria ca să înțeleagă ce au făcut cu adevărat grănicerii, strămoșii lor, și să-și prețuiască preotul care a luptat până în pânzele albe pentru a redobândi proprietățile oamenilor, reușind să găsească arborele genealogic al fiecărui urmaș de grănicer pentru a demonstra că acesta merită proprietatea primită de strămoșul lui de la împărăteasa Maria Terezia.

Reamintim că, pentru o mai bună apărare a imperiului habsburgic către nord-est, la hotarul cu Bucovina şi Moldova, în anul 1762 se înfiinţează Regimentul cezaro-crăiesc grăniceresc de infanterie nr. 17, II român de graniţă cu sediul la Năsăud. Această nouă formaţiune administrativ-teritorială, cu caracter militar, urma să asigure stabilitatea imperiului, să detensioneze situaţia politică şi social-economică din Transilvania, în general, şi din Valea Rodnei, în special, să asigure paza frontierei estice a imperiului.

În contextul politico-administrativ de la vremea respectivă, conturarea regimentului grăniceresc năsăudean presupunea militarizarea localităţilor din această regiune, prin desprinderea lor din comitatele preexistente (Solnocul Interior, Dăbâca, Cojocna, Turda) şi din districtul Bistriţa.

Acest proces s-a desfăşurat în mai multe etape, după cum urmează:

  • între 1762-1763 au fost militarizate 21 de comune de pe valea Someşului (Şanţ, Rodna, Maieru, Sângeorz, Ilva Mică, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Leşu, Feldru, Nepos, Rebrişoara, Rebra, Parva, Năsăud, Salva, Hordou, Telciu, Romuli, Bichigiu, Mititei, Runcu Salvei, Mocod, Zagra, Poienile Zagrei, Suplai, Găureni) şi două comune din valea Şieului (Mărişelu şi Sântioana).
  • în anul 1783 sunt incluse comunele Gledin, Monor, Şieuţ, Ragla şi Budacul de Sus, din Valea Şieului, comunele Morăreni şi Ruşii Munţi, din Valea Mureşului după ce s-a plătit o răscumpărare de aproximativ, 1, 5 milioane de florini conților de Betlen1851 a fost desființat regimentul II de Graniță Năsăud , iar în 1873 şi localităţile din Valea Bârgăului (Rusu Bârgăului, Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Susenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Bistriţa Bârgăului, Tiha Bârgăului şi Mureşenii Bârgăului), astfel încât, la final, vor exista 44 de comune militarizate.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Comentarii

    • MariaTheresia

      D-le Nelu, aceasta e adevarata preotie nu ceea ce va imaginati dvs. Preotul depune un juramant ca isi apara comunitatea si drepturile acestora dar multi refuza sa se documenteze. Daca observati, acest preot e prezent acolo la cererea comunitatii pe care o reprezinta, in calitate de cetatean si mostenitor ca oricare membru din acea comuna granicereasca. Unde vedeti dvs ca acest preot e implicat in politica prin ceea ce spune? Este vocea suferintei pe care toti ar trebui sa o avem dar din pacate ne-am vandut demult… Nu incercati sa degenerati. Cati preoti ati vazut sa fie alaturi de cetateni de suferinta si problemele lor?
      Cu tot respectul,
      #uncetateanoarecare

      (7)
  1. Gabriel

    „Cei mai cinstiți” cetățeni pare că se distrugeau reciproc: „Antonie Plamadeala a fost intre 1982 si 2005 mitropolit al Ardealului. In tinerete, a stat doi ani in puscariile comuniste. Avea sa fie reprimit in cler in 1958 si trimis la studii la Oxford. In 1970, dupa ce a fost uns episcop-vicar patriarhal, cu titlul „Ploiesteanul”, lui Plamadeala i se incredinteaza sectorul „relatii externe”. „Nu am avut curajul sa fim martiri”, declara intr-un interviu Plamadeala. Intr-un alt interviu dat de aceasta data de mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, acesta poveste cum a semnat alaturi de Plamadeala, pe vremea lui Ceausescu, un text de infierare a preotului-disident Calciu, la cererea sefului Departamentului culte, Ion Popescu.”
    http://www.news20.ro/articol_Mircea-Dinescu_-_IPS-Antonie-i-a-cerut-lui-Ceausescu-sa-l-faca-general__578.html
    Arsenie a fost sef de plasa si primar legionar la Zărnesti.
    Cam trist momentul la BOR. Pe de-o parte sunt popii care fura cot la cot cu politicienii, de partea cealalta sunt cei care ne servesc drept modele morale popi securiști sau legionari.
    Deci în cea mai negră perioadă comunistă, tovarașul Plamădeala era trimis la studii la Oxford de tovarăsul Dej și tovarăsul Justinian Marina (lichidatorul greco-catolicilor) pentru ca sa slujească poporului drept-credincios. Cât de tare e asta!

    (4)
  2. Enorias

    Respect Parinte !!!
    Aceeasi soarta o sa aibe si padurea si locuitorii din Prundul Bargaului daca nu se trezesc la timp,pacat ca preotii din localitatea respectiva nu urmeaza exemplul D-voastra,prietenii stiu de ce. La Prund s-a vandut jumatate din gradina bisericii si nimeni nu a spus nimic,vanzatori de neam si tara, ce o sa le spuneti nepotilor cand ajunsi la maturitate o sa va intrebe de ce i-ati vandut? ce o sa le ziceti? puneti-va intrebarea aceasta cand puneti capacul pe perna si o sa vedeti ce frumos visati, veti da cu totii socoteala mai devreme s-au mai tarziu. Astept cat mai curand continuarea canalului Dunare-Bucuresti cu voi cu toti la volanul unei roabe incarcate cu buldo-lopata cu pamant sapat cu buldo-tarnacopul iar toti care nu pot justifica averile facute nationalizarea lor.
    MA INCHIN PARINTE,SARBATORI FERICITE!
    Iar tu popor ROMAN TREZESTE-TE!

    (3)
  3. Vasile I.

    Mai Nea Popa, cine ti-a zis tie ca familia actualului primar lucreaza in Primarie? Sotia dansului e educatoare din anii `80, iar fiul sau e intreprinzator privat. Alo, mai jos cu dezinaformarea.
    Ca fiul si cumnatul fostului primar sunt angajati acolo inca de cand fostul conducea Primaria asta e altceva

    (2)
    • Primaru

      #Vasile I.
      Cand esti confuz nu te exprimi public.nu e vorba de actualul primar ci de fostii.
      ,,Mai nea popa” sa-i spui altcuiva cu care esti ,,nea”.
      Sotia si copilul fostului primar sunt acolo?

      (0)
  4. MariaTheresia

    Sunteti cumva deranjat de adevar domnule politruc undercover? La tratament trebuie sa ajungeti voi toti cei care sunteti partasi la toate hotiile si abuzurile. Sa va fie rusine, atat pentru incultura de care dati dovada cat si pentru incercarea de a distruge imaginea acestui om si a intregii comunitati

    (1)
  5. Suciu Aurelia

    Preotul Ioan Platon ar trebui ales primar el stie cu ce necazuri si probleme se confrunta oamenii. Stai la tara. padurea cade pe noi si nu sunt lemne de foc dar altii au stiut sa profite ca dintr-un salar nu te poti imbogati.
    Mergeti la vot nu va lasati ademeniti de un kg.faina si zahar.si apoi rabdati.sau ca va da ajutoare sociale.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.