Actualitate

Cinematograful Dacia, pe locul 2 la nivel național ca număr de spectatori. Cât au dat pe bilete

Cinematograful Dacia din Bistrița ocupă locul doi la nivel național după numărul de spectatori care au vizionat filme în 2018 în cinematografe cu un singur ecran. La cele 1344 de proiecții de filme de anul trecut au fost 68.904 spectatori care au plătit bilete de 818.788 de lei, potrivit Anuarului statistic al Centrului Național al Cinematografiei ce poate fi consultat AICI.

Conform sursei citate, dintre cinematografele din România cu un singur ecran doar cel al Institutului Cultural Francez a fost frecventat de mai mulți spectatori – 73.229, dar care au plătit mai puțini bani pe bilete – 762.912 lei.

Pe locul al treilea este Asociația Victoria Film cu 66.766 de spectatori, iar pe locul patru Centrul Cultural Județean Călărași cu 40.921 de spectatori.

Cristian Vrăzmaș, responsabil de proiecții la Cinematograful Dacia, pune acest succes pe seama faptului că cinematograful este relativ nou.

”Ne-am bucurat și de noul edificiu pe care l-a făcut Consiliul Județean și tot ce este aici este nou, arată bine, și atunci normal că spectatorii au venit cu drag. Chiar dacă am avut la început unele scăpări, am reușit în timp să le remediem și iată că acum putem spune că suntem în top. Suntem pe locul doi, lângă cinematografe din București, Cluj-Napoca și Sibiu. Anul trecut, am avut 68.904 spectatori și 1.344 de rulări, iar de la deschidere au fost 175.000 de spectatori și 3350 de spectacole. Din bilete s-a încasat, numai în 2018, suma de 818.788 de lei, iar de la deschidere peste 2,16 milioane de lei. Însă banii sunt împărțiți între cei care rulează filmele și distribuitori. Cei mai mulți distribuitori au cote de 50% din prețul încasat, plus mai sunt taxe de plătit. Nu pot să spun că am făcut practic profit. Rolul nostru ca instituție culturală nu e să facem profit. Rolul nostru este să oferim publicului această oportunitate să poată viziona filme. Cele mai vizionate filme au fost cele produse de Hollywood, cu efecte speciale. Încercăm, începând de anul acesta, să orientăm spectatorii către partea culturală, am început să rulăm filme europene, românești, filme care au și un caracter educativ. Vrem să ne luăm în serios rolul de centru cultural și să ducem oamenii și către partea aceasta artistică”, a explicat Cristian Vrăzmaș.

Potrivit acestuia, toate filmele care sunt în premieră națională sunt și la Bistrița: ”Încercăm, prin acest nou program de a da filme culturale, să aducem și filme mai vechi. E puțin mai greu pentru că multe filme ies de sub licență. Sunt persoane care ne solicită anumite filme. Din păcate însă unele nu se mai pot difuza pe marile ecrane. Când ies de sub licență, intră pe suport de DVD sau sunt difuzate prin televiziuni și atunci își pierd această calitate de a rula în cinematografe”.

Având în vedere solicitările venite în partea publicului, sunt proiectate filme chiar și de Paști, cu excepția zilei de duminică.

”Efortul este destul de mare pentru că se lucrează de dimineața până seara. Colegii se ocupă și de curățenie, și de întreținerea spațiului, de filmele care trebuie să ruleze în condiții cât mai bune. E un efort comun”, a spus Vrăzmaș.

Delatii despre filmele care urmează la Cinema Dacia găsiți AICI.

După ce ani de-a rândul Bistrița nu a avut niciun cinematograf, în curând va avea două, unul de stat și altul privat. La doi ani după redeschiderea Cinematografului Dacia, o firmă și-a anunțat intenția să amenajeze o sală cu 395 de locuri în Bistrița Retail Park de pe Calea Moldovei.

În acest sens, se va amenaja o suprafață utilă de 856,11 m2, în incinta galeriei comerciale existente, vizavi de Selgros, avantajul acestei poziții fiind parcarea generoasă.

SC Inspire Through SRL este firma care a cerut acord de mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, compania fiind cea care deține cinematografele Happy Cinema din Buzău, Focșani și Alexandria.

1 comentariu

  • Cei cu comentariul asta? Aloo domnu> ce legatura are cu articolul? Ati vazut ce scaune de doibani au instalat in sala de cinema? Sa renovezi ceva existent din 1980 vi se pare ceva iesit din comun ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS