Cazul Colibiţa. Presa cea rea şi investitorul cel bun

Am avut ocazia să-l reîntâlnesc pe omul de afaceri Vasile Coruţiu la Prundu Bârgăului la o întâlnire pe teme de turism. Nu l-am mai văzut demult fiindcă efectiv l-am evitat întrucât am avut atât de mult de-a face cu domnia sa în anii 2000 încât mi-a ajuns pentru vreo cinci-şase vieţi.

Pe atunci, Vasile Coruţiu se ocupa de construit blocuri ANL şi tocmai mă mutasem în cel de la Viişoara cu 40 de apartamente, prevăzut, în mod paradoxal, cu fosă septică de capacitate mică, numai bună pentru o casă, din care ieşeau zilnic, exact sub geamul meu, mirosuri pestilenţiale şi râuri de fecale care curgeau apoi pe toată strada.

Vasile Coruţiu construia, în draci, la vremea aceea (PD, partidul lui de suflet fiind la putere, iar Vasile Moldovan primar) cam tot ce se putea face cu bani publici şi o făcea în aşa fel încât să-şi poată schimba maşinile lunar. Blocurile noi ANL erau dotate cu centrale termice la mâna a doua care consumau enorm de mult curent şi gaz. Ca să vă faceţi o idee, nu era lună de iarnă în care să nu plătim întreţinerea pentru o garsonieră sub 500 de lei şi nu era zi în care să nu se defecteze centrala blocului în două direcţii: fie se bloca şi îngheţam, fie duduia şi muream de cald, neexistând nicio variantă să închidem caloriferele. În loc de parchet, dânsul a lipit în toate apartamentele pe beton o mizerabilă mochetă verde de trei lei care s-a împuţit după o lună. Deşi blocurile erau în garanţie, pe Vasile Coruţiu nu l-a interesat că toţi tinerii care s-au mutat cu bucurie într-o casă nouă au ajuns să-şi blesteme zilele din cauza lui şi să trăiască precum într-un ghetou. Tot ce îmi mai amintesc din vremea aceea e că lucra cu muncitori aduşi din Bucureşti pe care nu îi plătea niciodată la timp. Doar când îi sechestrau jeep-ul şi îl ameninţau că îi dau foc le dădea ceva bani, ei îi luau şi fugeau la Bucureşti lăsându-l baltă cu tot cu blocurile lui.

Anii respectivi au fost pentru mine şi vecinii mei de coşmar, aşa încât de câte ori am auzit numele Coruţiu de atunci încolo mi s-a urcat sângele în cap precum urcă lava într-un vulcan gata să erupă. Puteam să aflu că domnul Coruţiu a dus oceanul la munte, că tot nu i-aş fi călcat în resort, nu de alta, dar mă aştept să-mi iasă iar vreo fosă sub nas, să-mi duduie vara caloriferele şi să-mi pută mocheta din cameră. Câte zile voi avea, probabil că aceste trei aspecte le voi asocia cu numele domniei sale.

Desigur că l-am supărat foarte rău pe domnul Coruţiu în acele vremuri de tristă amintire. În timp ce domnia sa era bine merci cu mai marii vremii şi o pregătea pe doamna Crinuţa Dumitrean pe la Garant Service pentru un viitor măreţ la ANRP, eu „îl făceam de minune” spunând lumii întregi cam în ce hal şi-a putut bate joc de banii publici şi de aşteptările unor tineri care s-au mutat în casă nouă. Totuşi, nu l-am scos definitiv din joc, din păcate. A mai făcut şi alte dezastre de blocuri şi prin alte locuri din oraş. Un pic de deranj tot i-am produs, motiv pentru care desigur că nu mă are deloc la suflet, iar sâmbătă, când m-a văzut, a ţinut să taxeze iar „presa cea rea” care l-a lăsat, vezi Doamne, fără turişti fiindcă a scris o ştire potrivit căreia „lacul Colibiţa va fi golit în totalitate”. Au urmat apoi alte şi alte acuzaţii din care am dedus că toată lumea e rea şi invidioasă „pe cloaca de securişti şi nomenclaturişi”, iar domnul Coruţiu e bun, el nefiind decât un investitor cinstit care nici blocuri ANL de mântuială nu a făcut, nici pe Crinuţa nu a avut-o angajată, e doar un contribuabil la bugetul comunei Bistriţa Bârgăului.

În primul rând, aş vrea să-l anunţ că presa cea rea nu a inventat nimic. Fostul şef de la Apele Române, Petru Drăgan, cu gura lui a declarat că lacul va fi golit. Avem proba audio. Că apoi s-au răsculat „securiştii şi nomenclaturiştii” şi au rezolvat problema cu două telefoane, asta nu am de unde şti. Cum domnul Coruţiu nu ar lăsa să plece niciun turist din resort fără să-i ia taxa pentru „marea de la munte”, la fel nici noi nu am putut rata un astfel de „porumbel” scăpat pe gură de o autoritate a statului. Deci presa cea rea nu a inventat nimic. Dimpotrivă! În schimb, tot al treilea jurnal estival de la posturi naţionale prezenta cosmetizat afacerea domnului Coruţiu, ilustrând-o cu imagini luate din anumite unghiuri sau cu fotografii atent prelucrate. M-am crucit când am aflat că la Colibiţa e mai ceva ca în Elveţia. Mai să urc în maşină şi să demarez cu o sută la oră să nu ratez aşa ceva minunăţie. După ce am stat şi m-am gândit mai mult la cum arată drumurile mai întâi şi apoi restul peisajului – veşnic plin de gunoaie – am înţeles de ce s-a făcut comparaţia: la Colibiţa e mai scump ca în Elveţia. Atâta tot!

Pe de altă parte, e clar că domnul Coruţiu transfigurează realitatea aşa cum îi convine fiindcă tot de la el am aflat că, în vara în care presa cea rea i-a pus lui gând rău, a fost „sufocat” de 400 de oameni care au vrut zilnic să mănânce la el, capacitatea fiind de 200 de locuri. Când spune adevărul şi când nu numai el ştie. Oricum, are marele talent să găsească mereu alţi vinovaţi, indiferent despre ce este vorba.

Din acest punct de vedere însă are dreptate. Nu ar fi putut preda niciun bloc ANL făcut în bătaie de joc dacă nu existau nişte politruci care să îl accepte, politruci care – ce să vezi? – făceau toate petrecerile democrate în restaurantul lui de pe Bulevardul Decebal. Nu ar fi putut construi nimic la Colibiţa dacă nu ar fi fost alţii care să-i dea voie. Nu ar fi putut naviga fără jenă cu bărci cu motor termic dacă nişte autorităţi nu ar fi închis ochii. Despre asta este vorba. Restul sunt poveşti din aceeaşi categorie cu cele care ne spun că, pe fundul lacului Colibiţa, sunt monştri. Numai că, de data aceasta, „somnul” bine întreţinut al celor care ar fi fost obligaţi să stea de veghe, a născut alţi monştri.