Buncărele şi cazematele de la Ilva Mică au stârnit curiozitatea pasionaţilor de istorie (FOTO)

Ruinele buncărelor germane din al II-lea Război mondial ridicate în sud-estul comunei Ilva Mică au stârnit curiozitatea pasionaţilor de istorie şi ar putea deveni, cu uşurinţă, obiective turistice pentru cei care merg în drumeţie spre muntele Heniu.

Buncărele de aici – între care şi un adăpost tactic pentru ofiţeri – sunt incluse în ceea ce se cheamă „a doua linie de apărare”, susţinând totodată un batalion de Vânători de Munte cantonat în vale. Pe lângă buncăre s-a realizat şi un sistem de tranşee, un tunel, dar şi o serie întreagă de barăci, precum şi clădiri care să găzduiască soldaţii, adăposturile subterane urmând să folosească drept refugiu doar în caz de ameninţare făţişă a artileriei sovietice, scrie Nicolae Cristian Bădescu pe blog, acesta autodeclarându-se „un mare consumator de autenticitate românească, tradiţii şi cultură”.

Linia de apărare din perimetrul Ilva Mică a fost dată în folosinţă în prima parte a anului 1944 permiţând horthystilor să se concentreze şi pe ultima componentă a ansamblului de fortificaţii din zonă, respectiv cea de lângă comuna Rodna, pe Someşul Mare, la circa 10-12 km în amonte de Sîngeorz-Băi.

„Două guri de intrare în subteranele ale căror amploare te va sidera se vădesc cu greu prin puzderia de crengi şi ramuri aşezate deasupra din grija locanicilor care au vrut să elimine neprevăzutul unor alunecări accidentale în adâncuri. Cu ceva efort reuşesc să răzbesc spre treptele reci şi umede care mă vor purta în păienjenişul de încăperi şi coridoare înguste zidite în urmă cu 7 decenii. După două cotituri descopăr – la lumina frontalei – o „arteră” principală de aproximativ 70-80 de metri lungime, poate chiar mai mult. Această este coloana vertebrală a adăpostului de faţă, pe ea grevându-se, perpendicular, culoare laterale mai scurte. Din loc în loc există camere de staţionare a trupelor sau pentru stocarea proviziilor şi a armamentului. Se pot identifica un număr de minim 4-6 ieşiri înspre capetele culoarelor, unele dintre ele obturate parţial, altele total de bolovani şi bucăţi de beton rezultate în urma unor explozii, certitudine a faptului că respectivul buncăr a fost avariat intenţionat de către trupele horthyste în retragere, pentru a nu lăsa infrastructura specifică în mâinile inamicului (respectiv unităţile Armatei Roşii care începuseră să debuşeze în toamna lui 1944 dinspre est, pe aliniamentul Carpaţilor Orientali)”, a scris acesta pe blogul personal.

El mai notează că la construcţia acestor buncăre a fost folosit doar ciment Portland de calitate superioară şi că o bună parte a pietrişului necesar pregătirii betonului a fost adusă cu trenul de la Nyekladhaza, nordul Ungariei, însă cantităţi importante de piatră spartă (granite, porfire, andezite, bazalte, gresii, calcare) au fost excavate/detonate de la faţa locului. Adăposturile erau ridicate în gropi după ce se îndepărtau mase mari de sol, construcţiile fiind apoi înconjurate cu piatră spartă (eventualul impact al proiectilelor urmând să lezeze doar acest înveliş protector, ci nu direct zidul de beton), ulterior fiind acoperite cu un strat de 30-40 cm de pământ în scop de camuflare. Odată ce uşa/uşile blindate ale cazematelor se închideau, în interiorul adăposturilor fiecare soldat dispunea de 4 mc de aer, îndeajuns pentru 4 ore de staţionare. Respectivele uşi blindate aveau provenienţă românească şi cehoslovacă.

În amonte de aceste buncăre, pe coridoarele de trecere erau înşirate piramide de beton („dinţi de dragon”) ce aveau rolul să blocheze înaintarea tancurilor. Aceste piramide aşezate în rânduri de 3-4 de-a latul căii de comunicaţie, aveau deobicei apotema de 1 m şi erau ranforsate în aşa fel încât să nu fie uşor desprinse de la sol. Astfel de obstacole (la care se adaugă şi o serie de coloane de oţel îndoite şi încastrate în acelaşi material de construcţie foarte rezistent) au fost aşezate inclusiv în albia răului Ilva, după ce în prealabil cursul apei a fost deviat temporar. Pe lângă respectivii „dinţi de dragon”, cuiburile de tragere şi artileria ca atare, cazematele erau susţinute şi de o densă reţea de tranşee, sârmă ghimpată, turnuri de veghe, mii de mine îngropate în pământ, toate acestea făcând ca sectoarele fortificate să fie relativ dificil de penetrat prin atacuri frontale, doar eventualele manevre pe flancuri putând avea sorţi de izbândă;

Pe pantele din faţa buncărelor, în direcţia răsăriteană (de unde puteau înainta inamicii), pădurile erau parţial îndepărtate pentru a potenţa câmpul vizual, totodată buştenii fiind aglomeraţi la baza versantului cu scopul de a nu permite infanteriei sau tancurilor sovietice să avanseze uşor spre locaţie în cazul în care celelalte componente ale reţelei de apărare ar fi cedat.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. DOREL

    Am reusit sa vad acest buncar in 1989.De atunci de cate ori ajung in zona, am mai intrebat localnicii de buncarul lor.Sunt foarte,foarte putini care stiu de existenta lui.Putem sa-l folosim in scopuri turistice.Urcusul pana la el este deosebit de frumos,iar acum vom avea si trecerea de la Bistrita spre Ilva Mica.Oricum are nevoie de un pic de intretinere,si protectii pentru copii.

    (9)
  2. Gânditorul de la Hamangia

    Există nişte neadevăruri istorice în ceea ce a scris pe blogul său Nicolae Croistian Bădescu, cel care se autodeclară „un mare consumator de autenticitate românească, tradiţii şi cultură”. Una este cea referitoare la linia de apărare construită la sud-estul localităţii Ilva Mică, atribuind-o armatei germane, care de fapt a fost construită de armata maghiară, cu mult înaintea datei la care a fost „dată în folosinţă” în prima parte a anului 1944, când de fapt a fost nevoie de acesta pentru întârzierea necesară armatei germane în retragere, care i-a lăsat pe unguri să se confrunte cu armata sovietică. Acest sistem de apărare a fost pregătit încă după ocuparea Transilvaniei de Nord ca urmare a Dictatului de la Viena, pentru apărarea graniţei de est.
    În al doilea rând, susţine că uşile blindate erau de provenienţă românească şi cehoslovacă, ceea ce poate fi adevărat pentru ultima afirmaţie deoarece se presupune că la o astfel de lucrare nu se foloseau mai mulţi furnizori pentru acelaşi produs, dacă ţinem cont de faptul că relaţiile dintre Ungaria şi România erau destul de tensionate, din cauza problemei Transilvaniei de Nord. În rest se observă multă pricepere a bloggerului la astfel de edificii.

    (4)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.