Adolescenţii care nu agreează moda selfie. Ce înseamnă pentru ei fotografia

Holistic

„Aproape toată lumea fotografiază, dar prea puţini oameni au fotografii. (…) Timpul şi lumina sunt instrumentele de lucru în fotografie, iar al treilea element este alegerea pe care o face fotograful”, a spus Alexandru Uiuiu, coordonatorul clubului foto „Cercul roşu” al Centrului Comunitar pentru Tineret.

Georgiana Suciu, Ioana Ilinca Moldovan, Lavinia Andra Bora, Roxana Florina Şerban, Anamaria Archiudean şi Cristiana Maria Iliş, membre ale clubului foto „Cercul roşu” coordonat de prof. Alexandru Uiuiu, şi-au expus fotografiile în spaţiul generos al Centrului Comunitar pentru Tineret Bistriţa de pe strada str. Liviu Rebreanu, nr. 18.

Alexandru Uiuiu – coordonator: „Eu sunt îndatorat artei fotografice care produce fotografie, fotografia fiind expunerea pe hârtie a imaginii”.

„Aproape toată lumea fotografiază, dar prea puţini oameni au fotografii. Ei păstrează imagini în telefon sau în computer, dar acestea nu sunt fotografii. Este un paradox acesta. Cred că, la începutul secolului, era mai multă fotografie în circulaţie decât astăzi, referindu-ne la fotografie ca fiind o imprimare a unei imagini pe hârtie. Datori acestei chestii old style, dacă vreţi, îi învăţăm pe copii că nu este nevoie de progres în toate domeniile şi să păstreze lucrurile aşa cum sunt, să facă fotografii pe hârtie şi, la sfârşitul unui ciclu de învăţătură în cadrul Centrului Comunitar pentru Tineret, am ajuns la o expoziţie. Dacă veţi vorbi cu elevii, o să vedeţi fiorul acela că imaginea a devenit obiect. Practic ea, din mintea noastră sau din computerul nostru, intră în rândul obiectelor, acolo unde lucrurile sunt mai puţin pieritoare. Le-am spus de la bun început că timpul şi lumina sunt instrumentele de lucru în fotografie, iar al treilea element este alegerea pe care o face fotograful. El trebuie să ştie să aleagă un moment unic, deosebit, special, pentru ca fotografia să aibă relevanţă artistică. Este o fotografie în care apar doi adolescenţi ce se apropie pentru un sărut, dar nu se ştie dacă s-a produs sau nu, este un instantaneu pentru care mica fotografă a avut nevoie şi de curaj, şi de tupeu, dar şi de ochi ca să surprindă acel moment al primei întâlniri. Sunt mulţumit de ce au făcut şi sper să fie un imbold şi pentru alţi tineri să vină la curs, să vadă că aici se lucrează, se produce fotografie şi că, pe lângă un hobby, copiii aici învaţă o meserie care le poate oricând sluji în viaţă”, a spus Alexandru Uiuiu.

Lavinia Bora, elevă la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”: „Sunt pasionată de artă, iar în momentul în care am aflat că se ţin cursuri de fotografie mi-am zis: de ce nu? Telefonul mobil îl folosesc pe post de aparat de fotografiat când vreau să surprind un moment şi nu am aparat la mine. Fotografiile cu telefonul nu ies la fel de bune ca şi cu aparatul, dar e bine că le am. Nu mă dau în vânt după selfie-uri. Mai bine faci o poză prin care să exprimi ceva decât să-ţi faci ţie poză. Nu ştiu, asta ar însemna iubirea de sine, nu iubirea aproapelui. La curs am învăţat că, în spatele unei fotografii, se află mai mult decât nişte subiecţi şi că trebuie să exprimăm ceva prin fotografie şi să ştim că există o emoţie în spatele ei. Eu am fotografiat o găină care urmează un cocoş, fiindcă m-am gândit că exprimă modelul căsniciei clasice în care el conduce, iar ea este umilă şi ascultătoare, iar iepuraşii i-am fotografiat fiindcă mi s-a părut că reflectă ideea de înţelegere, de  inocenţă”.

Georgiana Suciu, elevă la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”: „Calitatea unei poze ar trebui să fie mai bună decât cea făcută cu telefonul şi mi se pare că e o artă, nu doar surprinderea unor momente, ci şi valorificarea lor. Eu am învăţat cum să poziţionez subiectul în cadrul unei imagini şi multe alte lucruri tehnice şi să pun emoţie în ceea ce fac. Eu am fotografiat mai mult oameni fiindcă îmi place să le surprind emoţiile. Selfie-urile sunt ok dacă nu are cine să îţi facă o poză şi vrei să imortalizezi un moment, dar nu să faci multe şi degeaba. Cei care îşi fac foarte multe selfie-uri cred că sunt destul de narcisişti. Dacă le place cum arată, e problema lor”.

Vicenţiu Retegan, consilier la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu: „Mi-a plăcut întotdeauna să folosesc aparatul de fotografiat. Am început împreună cu domnul director prin oraş, la ieşirile noastre şi chiar şi aparatul foto dânsul mi l-a pus în mână. Se pot face fotografii bune şi cu telefonul mobil, însă aparatul de fotografiat rămâne de bază. În expoziţie eu am două tablouri cu imagini din oraşe. Mie astea-mi plac, cele care surprind viaţa diversă. Într-una dintre fotografii sunt patru persoane şi fiecare face altceva. Copilul se bucură, cred, de prima zi de soare, a fost duminica făcută la Sighişoara în piaţă, iar ceilalţi au alte preocupări”.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.