Actualitate

Un sfert din lucrările executate de Serbis, neconforme. Radu Moldovan: Trăim în România

Circa 25% din lucrările efectuate de SC Serbis SRL pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în SZAA Bistriţa sunt neconforme, mai ales la partea de refacere a îmbrăcăminţii asfaltice, situaţia de pe str. Subcetate fiind una comică, după cum a caracterizat-o preşedintele Consiliului Judeţean Radu Moldovan. Constructorul va trebui să remedieze defecţiunile pe banii lui.

”În cadrul contractului 1, în localităţile din SZAA Bistriţa avem câteva lucrări neconforme. Trebuie să înţeleagă toţi că lucrările trebuie făcute conform parametrilor ceruţi. Niciun fel de lucrare făcută neconform nu va fi acceptată la plată de către beneficiar. Comisia de recepţie va trece în anexa procesului verbal lucrările neconforme, iar constructorul are obligaţia ca în termen de 60 de zile să remedieze aceste lucrări pe banii lui. Pentru prima dată, din comisia de recepţie fac parte specialişti din Primăria Bistriţa şi din CJ. Constructorul are obligaţia ca pe cheltuiala lui să aducă aceste lucrări neconforme în stadiul în care pot fi recepţionate”, a spus preşedintele CJ Radu Moldovan.

El a afirmat că astfel de lucrări neconforme sunt mai ales la partea de refacere a îmbrăcăminţii asfaltice. ”Sunt zone unde trebuie să se intervină pentru ca lucrările să fie la calitatea cerută. E chiar de domeniul comic situaţia de pe strada Subcetate, unde constructorul a uitat să racordeze o altă companie. Dar trăim în România şi se mai întâmplă şi astfel de lucruri. Totul se reface pe banii constructorului care a făcut greşeala. Avem companii care au bonitatea necesară să poată duce aceste investiţii până la capăt. Una dintre cele mai importante cauze pentru care asfaltul nu e cum trebuie este că au subevaluat lucrările, nu pun ceea ce trebuie să pună, nu tasează de câte ori trebuie straturile şi se lasă asfaltul. Trebuia s-o facă de prima dată ca lumea, acum trebuie să refacă şi oricum o să-i coste mai mult”.

Şeful CJ a menţionat că proiectul ”Extinderea infrastructurii de apă şi apă uzată în Bistriţa-Năsăud”, care face parte din prima etapă a Master Planului, este extrem de important. ”Am avut aprobat un proiect de 344 milioane lei, din care 265 de milioane granturi, 40 de milioane de la bugetul de stat, 6 milioane de la bugetele locale, 32 milioane partea operatorului. Lucrările s-au redus la 291 milioane de lei. Multe lucrări din cele 7 contracte sunt în fază finală, avem întârzieri la contractul 6, unde au fost probleme la achiziţii. Din economiile POS Mediu am reuşit să mai aducem în acest an în judeţ 28 de milioane de euro, contractul 8 şi sperăm ca până la finalul lunii august să trecem la procedura de contractare şi execuţie.

”Suntem în fază avansată cu etapa a II-a a Master Planului, avem o cerere de finanţare de 145 de milioane euro deja depusă, cu vizite în teren şi tot ce e necesar de făcut în faza premergătoare. Urmează să facem achiziţia publică pentru consultanţa tehnică, să lucrăm la caietele de sarcini. Finalul va fi unul îmbucurător, undeva în 2018 circa 95% din populaţia judeţului va avea acces la reţelele de apă şi o mare parte la reţelele de canalizare. Depinde cât de repede se vor derula procedurile, unde sunt probleme. Vom face eforturi ca lucrările să se termine la timp şi să fie de calitate, iar serviciile Aquabis să fie de cea mai bună calitate. Îmi doresc ca nu peste mult timp, la anul e ultimul termen de ajustare a preţului la apă conform înţelegerii cu BERD, să începem să scădem preţurile la serviciile Aquabis”, a adăugat el.

Foto: arhivă

3 comentarii

  • Raducule cum se impaca sloganul PSD: „MANDRI CA SUNTEM ROMANI” cu afirmatia ta ca (corecta de altfel); „Traim in Romania unde se lucreaza de mantuiala.

  • Daca v-ati scoate limbile din fundul lui Basescu pentru un moment, ati intelege ca aici e vorba de calitatea unor lucrari, nu de politica. Este vorba despre calitatea reasfaltarilor, lucru care cere minimum de efort si pregatire. E firesc sa te enervezi si sa condamni lucratorii care si-au batut joc de ceva atat de simplu de realizat.

    Asa ca, va rog, nu mai coborati voi orice problema la nivelul disputelor politice, care se afla mai mult in capul demagogilor, decat in realitatea de zi cu zi.

  • Trebuie asigurata calitatea lucrărilor in conformitate cu cerintele stabilite prin caietul de sarcini si proiectul tehnic de execuție. Aici nu e vorba de politica, e normal ca lucrările sa fie supravegheate si sa se atragă atenția daca nu este in regula. Nici asta nu e bine oameni buni???? Ca se preocupa ca lucrările sa fie executete cum trebuie???

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS