Social

UDTM: Tabără județeană la Sîngeorz-Băi

FOTO Uniunea Democrată a Tinerilor Maghiari din Bistriţa a organizat cea de a XII-a ediţie a Taberei judeţene pentru tineri din judeţul Bistriţa-Năsăud în perioada 3-5 iulie, la Centrul de agrement din Sîngeorz-Băi. În tabără au venit peste 50 de tineri din 17 localităţi cu populaţie maghiară din judeţ, respectiv Bistriţa, Beclean, Tonciu, Jeica, Cireşoaia, Braniştea, Fântâniţa, Matei, Rodna Veche, Bozieş, Strugureni, Nuşeni, Sărata, Baţa, Uriu, Şintereag şi Ţigău.

”Scopul proiectului a rămas neschimbat faţă de anii precedenţi: dezvoltarea şi diversificarea acţiunilor privind implicarea tinerilor în viaţa comunităţii, facilitarea accesului la actul de cultură şi creşterea consumului cultural la tineri, sprijinirea şi stimularea creativităţii culturale, precum şi dezvoltarea şi diversificarea acţiunilor de timp liber, vacanţă, sport şi turism pentru tineri”, a precizat UDTM.

1 tabara udtm 15 2 tabara udtm 15 3 tabara udtm 15 4 tabara udtm 15

Programul taberei a inclus sesiuni educative, jocuri în aer liber, sport, drumeţii şi foc de tabără. Sâmbătă au sosit invitaţii Antal Lóránt, preşedintele Conferinţei Tineretului Maghiar din România (MIÉRT), Décsei Atilla, preşedintele UDMR Bistriţa-Năsud, consilierul municipal Antal Attila, director adjunct al Colegiului Naţional ”Andrei Mureşanu” şi Vajda Szilárd, profesor în cadrul Colegiului Naţional ”Andrei Mureşanu”.

După sesiunile educative au început concursurile sportive în echipă (5 membri/echipă): fotbal, volei, badminton, tenis de masă şi pescuitul merelor. Pentru programul ”După-masă în labirint”, fiecare echipă a primit o hartă cu ajutorul căreia a trebuit să ajungă la finish, parcurgând un anumit traseu, şi un ou, care a trebuit menţinut întreg până la final. Participanţii au avut de parcurs 10 probe: Ghicitoarea, Iepuraşul ţopăitor, Coarda încrederii, Casa mea, Castelul meu, Mesaje codificate, Mima, Mersul şarpelui, Nodul bun, Cultură generală, Trei caracteristici una falsă.

Echipa care a terminat pe locul I a fost echipa Star: Szigyártó Norbert, Molnár Evelin, Fűleki Szilvia, Kovács Péter, Martonos Magor. Locul II a fost ocupat de Luptătorii Fericiți: Banga Izabella, Fehér Izabella, Barta Brigitta, Márton László Roland, Márton József. Locul III, echipa Derga: Emrich Delinke, Veres Levente, Máté Arianna Viktória, Rémán Beáta, Gergely Brigitta. Pe lângă numeroasele premii acordate, locul I va beneficia de o excursie la Bruxelles în anul 2016, premiu oferit de către europarlamentarul UDMR Sógor Csaba.

5 tabara udtm 15 6 tabara udtm 15 7 tabara udtm 15 8 tabara udtm 15

”Proiectul a răspuns unei nevoi de comunicare şi schimbului de experienţă dintre tinerii maghiari provenind din medii diferite – din localităţile urbane şi rurale al judeţului Bistriţa-Năsăud, pentru întărirea relaţiilor dintre ei, determinării unei relaţii favorabile. Tabăra de tineret are un scop bine definit: reevaluarea, întărirea şi dezvoltarea relaţiilor dintre tinerii din Bistriţa si localităţile judeţului. În diasporă este foarte important ca tinerii maghiari să aibă cât mai multe oportunităţi de a se cunoaşte între ei, de schimba idei, respectiv ca evenimentul organizat să fie baza unei relaţii de colaborare pentru viitor”, a declarat Zoltán-Sipos Timea, preşedinte UDTM BN.

Evenimentul a fost organizat de către UDTM BN, susţinut financiar de către DJST Bistriţa-Năsăud şi Fundaţia Communitas.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS