Cu sufletul rămas în viaţă

Anul trecut, când Tibi a câştigat Artic Ultra, nu ştiam mai nimic despre viaţa lui. Nici nu m-a interesat. Îl cunoşteam pe Alin, habar nu aveam că avea un frate, iar când a apărut şi el de nicăieri mi-am zis „uite ce ignorantă sunt, nici măcar nu l-am observat până acum”. După ce Tibi a început să alerge, am vorbit de câteva ori cu el şi mi s-a părut extraordinară voinţa lui. Mă apucasem şi eu de alergat prin cartier şi făceam cu greu cinci kilometri. Nu mi-a venit să cred când a alergat el până la Cluj.  Apoi am pierdut şirul competiţiilor. Un pic am fost invidioasă fiindcă mereu mi-am dorit să trăiesc senzaţia aceea de după o cursă. Cred că e nemaipomenit să cazi jos, lat, şi să nu te mai gândeşti la nimic.

Anul acesta, înainte să plece, Tibi şi-a spus povestea într-o carte. Când mi-a oferit-o era oarecum neliniştit. Fără să ştiu exact ce voi afla din ea, i-am spus o replică pe care o ştiam demult, deşi nu-mi aduc aminte de la cine: „am mărturisit, mi-am salvat sufletul”. A zâmbit! Cred că asta a şi vrut: să-şi salveze sufletul, să-l ţină în viaţă. Pentru asta a alergat, pentru asta a înfruntat frigul, vântul, gheaţa, pentru asta i-au degerat mâinile, picioarele, tot corpul.

Am citit cartea cu greu, trebuie să recunosc. M-a durut extrem de tare sufletul şi nu am putut să o „înghit” dintr-o dată. Mi-e greu să citesc orice carte scrisă de oamenii pe care îi cunosc. Nu ştiu de ce. Probabil că mintea mea nu e capabilă să facă separaţia între autor şi om. Îi amestecă, mă face să-mi pun întrebări dacă i-am cunoscut cu adevărat, dacă am eu probleme cu percepţia oamenilor, dacă eu sunt în neregulă. Până la urmă, tot despre noi este vorba chiar şi atunci când aparent sunt în faţa noastră, descrise într-o carte, vieţile altora. M-am simţit adesea prizoniera propriilor mele gânduri, dar am reuşit să scap din vârtejul lor umplându-mi mintea cu cărţi, cu filme, cu muzică. Nu ştiu dacă aş fi rezistat nici măcar o zi într-o celulă doar cu mine. De fapt, este o transpunere interesantă a ideii de iad pe care am văzut-o într-un film. Nu e vorba de nicio smoală, de nicio flacără. O femeie stă singură într-o cameră procesând aceleaşi gânduri. E întuneric afară, e beznă şi în mintea ei. Se învârte într-un cerc fără sfârşit, se învinovăţeşte şi se condamnă. Iad mai cumplit ca acesta nu cred că poate fi. Tibi a trăit într-un astfel de iad.

Nu ştiu ce s-a schimbat în mintea altora după ce au citit cartea „27 de paşi”, dacă s-au uitat altfel la Tibi, dacă l-au perceput altfel. Eu am început să văd în el copilul necăjit, acel copil necăjit pe care mulţi dintre noi îl ascundem adânc în fiinţa noastră, fie pentru că am fost săraci în comunism şi nici măcar nu am îndrăznit să visăm că vom mânca într-o zi o ciocolată bună sau banane, fie pentru că am trăit în medii violente fiindcă ai noştri nu se puteau exprima nicăieri decât acasă unde vărsau toată furia adunată din viaţa de zi cu zi, fie pentru că nimănui nu i se părea important să discute cu noi, copiii, despre revoltele şi supărările noastre. Nu erau importante. Aveau ei griji mai multe şi lucruri mai grave de făcut. Aşa că toţi am trăit, într-un fel sau altul, o copilărie schingiuită şi am intrat în viaţă mutilaţi de mentalităţi învechite, de prejudecăţi, de pecetea lui „aşa se face”, fără nicio explicaţie. Dovada că încă societatea noastră suferă de aceleaşi boli groaznice este ce s-a întâmplat la Bistriţa Bârgăului. Se caută de zor o femeie criminală care, sunt convinsă, era disperată şi pe culmile depresiei când a născut şi abandonat trei copii în podul unui bloc  Nici nu i-aş spune criminală ei, cât comunităţii primitive în care trăim, cea în care sportul naţional e datul cu piatra chiar şi atunci când piatra e doar o vorbă rea, o bârfă şi o privire bănuitoare din care înţelegi că oamenii te-au condamnat înaintea oricărei instanţe şi nu te vor elibera niciodată din închisoarea lor. Se vor uita la tine printre gratii, bucuroşi că au găsit altul mai rău ca ei. Fiindcă toţi ştiu, în adâncul sufletului lor, că ar fi în stare de orice, dar faptul că se duc la biserică, că postesc, că fac zeci de cruci îi face să se simtă buni şi demni să condamne.

În viaţă, unii reuşim să ne salvăm, alţii nu. Depinde de contexte, de oamenii providenţiali pe care îi întâlnim, de foarte multe. Tibi a trecut prin purgatoriu, dar eu cred că a reuşit să se salveze. El încă mai aleargă de gândurile care l-au ţinut legat în celulă şi e bine că a găsit calea spre eliberare. Mulţi ar fi căutat alta mai scurtă şi mai simplă şi i-am fi îngropat în cimitire fără preoţi.

Tibi a învins şi de data aceasta natura şi corpul uman, dar eu nu mă pot gândi la asta ca la o victorie pentru care să-l felicit. Acum, că ne-a dat voie să ne uităm adânc în sufletul lui, pentru mine e mult mai relevant că s-a „lămurit de nişte lucruri”. Cred că sunt cele cu adevărat importante, darul oferit celui care a fost iertat demult, doar că el nu şi-a dat seama până acum. Era prea ocupat să se condamne la infinit, aşa cum mulţi dintre noi facem când nu ne vede nimeni.

Pentru mine, cursa lui Tibi nu e o victorie pentru România, nu e un subiect cu care să ne lăudăm noi, cei care l-am urmărit. E pur şi simplu calea lui spre vindecare spre care eu nu îndrăznesc să mă uit altfel decât în tăcere şi zâmbind în adâncul fiinţei mele la gândul că cineva îl iubeşte atât de mult încât îi va pansa toate rănile trupului şi sufletului. Şi nu cred că există o recompensă mai mare ca aceasta.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. Cetățean

    Corect! Foarte corect!!! Ați spus tot ce se putea spune, chiar nu mai e loc de comentarii. Ca să întăresc doar ideea, aş zice doar o veche vorbă românească: ,,mulți sunt cei ce se uită doar la paiul din ochii altora, fără să-şi vadă bârna din ochii lor”…
    Felicitări Tibi!!!

    (14)
  2. garfield motanu™

    Mai bine de atât nu a spus-o Gogol în ,,Suflete moarte”….excelent articol , bravo Cristiana , bravo Tibi!

    (12)
  3. katharsis

    Există multe moduri de a face penitență și niciunul nu-i greșit.
    Să nu-l tulburăm pe Tibi cu slava deșartă, să-l lăsăm să-și trăiască în interior reușita (remarcabilă , altfel), și să nu-i diminuăm bucuria de se fi purificat astfel, doar prin el însuși.

    (7)
  4. Radu

    Foarte frumos articol.lipsit de marketing.
    Curat .sincer.
    Cat despre Tibi, prieten drag, ramai acelasi om modest.dar vindecat si cu sufletul salvat.

    (8)
  5. Si Tibi soli viveres, apertis ut aiunt, tibiis!

    Nu am citit cartea dar am citit acest articol. Dacă am înțeles bine Tibi fuge de sine, aleargă până la epuizare ca să lase în urma lui, departe, cât mai departe, un trecut apăsător.

    (7)
  6. Eu

    Respect Tibi !
    Prima cursa o vad ca si pe o spovedanie, iar asta ca si pe o cuminecatura. Cred ca daca Dumnezeu te-a ajutat sa o si termini inseamna ca esti iertat si sunt sigur ca asta ti-ai dorit si tu iar acum esti impacat tu cu tine. Felicitari inca o data Bargauanului cu vointa de fier care a reusit sa renasca ca pasarea Phoenix.
    Pentru articol ce pot sa spun? doar un singur lucru:
    Te iubesc Cristiana!

    (7)
  7. Bistritz

    [… i-am spus o replică pe care o ştiam demult, deşi nu-mi aduc aminte de la cine: „am mărturisit, mi-am salvat sufletul”.] Sună a Cioran, care a luat-o probabil din sfinții părinți ori poate direct din Dostoievski, care la rândul lui a luat-o din cine știe ce fel de trecut care ne obsedează, ne locuiește pe toți, ne macină, încrustându-se treptat în gene. De exemplu, eu nu pot scăpa deloc de comunism deși par un oraș transilvan onorabil, încrețit, încrețit, răscrețit…

    (4)
  8. CHIAR SI MUNCA E UN BLESTEM!!!

    CU ATAT MAI MULT … CEEA CE FACE EL!!!
    (nu stiu daca el percepe la acest nivel ce a facut si ceea ce face sau e doar un alt fel de….post!!!)

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.