Politică

Stelian Dolha: Porţile PNL sunt închise pentru oportunişti. În tot răul e şi un bine

Copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a spus că organizaţia a început să se reformeze atunci când oportuniştii, primari, consilieri şi şefi de deoncentrate, au ales calea puterii, a funcţiilor şi a banilor: ”Nu ar fi drept pentru cei care au stat pe baricade. Niciodată!”.

”PSD ar trebui să se reformeze din temelii. Mesajul lui Klaus Iohannis a fost: refoirmarea începe de aici, de la marele PNL. Filiala liberală bistriţeană a început să se reformze mai de mult, că în tot răul e şi un bine. Ordonanţa 55, cea a migraţiei politice, a făcut un lucru benefic pentru noi: ne-a reformat, ne-a curăţat de unii. Toţi oportuniştii au plecat: primari, directori de deconcentrate, consilieri, preşedinţi ai PNL au ales altă cale, aia a puterii, a funcţiilor, a banilor, a avantajelor. le spuneam atunci că dacă au plecat, e bine că au plecat, să-şi vadă de ale lor, şi eu le spun acum să-şi facă un rost alături de PSD şi Victor Viorel Ponta pentru că porţile PNL sunt închise pentru ei pentru totdeauna. Nu ar fi drept faţă de oamenii care au fost alături de PNL şi au fost pe baricadele acestui partid în momentele grele, de cumpănă, ca acum ei să vină înapoi. Nu e cinstit, n-ar fi corect”, a spus Dolha într-o conferinţă de presă.

Stelian Dolha a adăugat că PNL nu vrea un Guvern ”struţocămilă”, ”un compromis”, ci un Guvern care să-l reprezinte pe preşedintele ales Klaus Iohannis.

”Da, ne pregătim să intrăm la guvernare, dar într-un singur fel: un Guvern al noului PNL. Asta înseamnă alegeri anticipate la anul şi intrăm la guvernare. Eu vă spun că în modul ăsta se poate să intrăm la guvernare cu certitudine, un Guvern pe dreapta, pentru că cei care l-au votat pe Klaus Iohannis vor un Guvern care să-l reprezinte pe Klaus Iohannis, nu o struţocămilă, nu un compromis. Momentan, dacă ne uităm pe scena politică, ar trebui să faci un compromis şi nu cred că asta e soluţia morală pentru România”, a spus el.

Ioan Peteleu a adăugat: ”Cu alte cuvinte, vom intra la guvernare pas cu pas” (n.r. – ”Pas cu pas” se numeşte cartea autobiografică lansată de curând de Klaus Iohannis”.

15 comentarii

  • Nu cred d. Dolha.nu cred. Istoria si faptele din trecut imi intareste aceasta afirmatie. Acum da va spun drept pe mine m-ar bucura daca ati face asa, dar cum am mai spus…..nu cred. Sa va vedem.

  • Cum era aia cu „sa nu dam puterea unui singur partid”? :))) Bravo, celor care au votat Iohannis!!!! Ati reusit sa dati puterea unui singur partid! :))))

  • :))) la ei nu se aplica TIC … E clar ce ne așteaptă , lupte pentru preluarea puterii, cand sa se mai gândească si la binele Romaniei ??

  • Domnule Tic, dupa cum observati, politica romaneasca incepe sa se polarizeze in jurul ceor doua doctrine principale,exact ca in USA sau UK . Daca s-ar schimba si forma de guvernamant…

  • Domnul Dolha intradevar vrea sa schimbe perceptia politica asupra PNL. Cosmetizarea unui partid ce se ascunde sub fusta PDL trebuia sa inceapa. A inceput. Dolha si-a vopsit parul! Asta da strategie de imagine. Cum naiba sa apari in Parlament daca nu respecti noile tendinte revolutionare in materie de frizura? Culoarea parului domnului Dolha are nuanta porumbului, de unde si denumirea: blond pufulete. Nu degeaba este in Comisia pentru agricultura domnul deputat. Strategia sa politico-vegetala-animala pentru Romania viitorilor ani s-a declansat. De la strutocamila, la caprioaie sau pisicaine nu este decat un pas. Imaginatia depaseste administratia. Si coafura depaseste agricultura. Intotdeauna.

  • dolha …..care porti???? poarta pe care ai intrat si tu????? mai stii cand spunei in stanga si in dreapta ca nu mai merita in romania sa faci politica???? de ce?….iti era frica de CONCURENTA?????

  • Aceeasi retorica de 2 lei pe care o vedem si la Ponta si care l-a facut perdant. Unde dracu’ ii gasesc pe astia? Niciunul dintre politicienii astia nu invata nimic din lectia data de votanti?
    Din ce vad eu mai degraba are sanse mari sa se reformeze si sa ia voturi bune PSD decat PNL la niste eventuale anticipate.
    Apropo, trebuie facuta o reamintire, nimeni nu a votat PNL, PDL, sau dreapta etc. Toti au votat (ma refer la diferenta castigatoare) ori impotriva PSD fostul vostru aliat de nadejde, ori impotriva lui Ponta cu discursul tipic de mitic infumurat (pe care-l gasim si aici la conferinta asta de presa) sau , de ce nu, cu omul Johannis, care simplitate si sinceritate a cucerit inclusiv pe aia care au spus ca l-a facut varza Ponta in debateri.
    Oricum PNL pe plan local este pana acum de tot rasul, iar fara PSD puteati sa va considerati fericiti daca ati fi prins vreun loc la parlamentare. Din punctul meu de vedere PSD=PNL=PDL. Voi vota cu cei care se vor reforma primii si care vor schimba discursul asta primitiv, intr-unul normal (nu am pretentii mai mari…). Pentru PNL luati notite (sau cursuri de coaching) de la fostul vostru sef, actual presedinte!

  • Un copreședinte de partid poate bate câmpii, dar un deputat în Parlamentul României fără o bună înțelegere a rostului lui, poate vota în continuare după ureche.
    http://www.timponline.ro/dolha-se-simte-pacalit-inselat-se-pare-ca-la-noi-multe-lucruri-nu-mai-sunt-normale/
    Acest lider local a unui partid, din care încă nu am fost exclus, poate afirma că este nevoie de ”un Guvern care să-l reprezinte pe preşedintele ales Klaus Iohannis” îi acuza pe alți că doresc să fie partid unic.
    http://www.timponline.ro/dolha-sper-ca-psd-sa-nu-si-doreasca-sa-fie-partid-unic-liste-comune-la-europarlamentare-semn-de-unitate-in-usl/
    Cuprinși de euforia acestor alegeri , nu putem înghiți lingușeala ce poate duce la acțiuni de încălcare a Constituției.
    Dacă liderul unui partid demisionează din funcția ce o are în partid, pentru că activitatea lui politică nu a adus suficiente voturi candidatului susținut, tot așa și stimabilul domn deputad Dolha poate demisiona, voturile obținute pe județul Bistrița nu au nici o legătură cu persoana lui.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS