Actualitate Recomandări

Serbările Bistriței Medievale: ”Zona Timpului”, ”Dragon de oțel”, calfe, muzică și foc

(FOTO-VIDEO) Ediția 2016 a Serbărilor Bistriței Medievale, desfășurată sub sloganul ”De zece ani în inima Cetății”, a început la Casa Argintarului cu un recital al trupei germane Farfarello, care și-a lansat cu această ocazie ultimul său album, intitulat ”Zeit Zone” (Zona Timpului).

1 serbari medievale 24 iun 16 2 serbari medievale 24 iun 16 3 serbari medievale 24 iun 16 4 serbari medievale 24 iun 16

Mani Neumann (vioară, supranumit “neamţul cu suflet de român”), care a colaborat cu Phoenix începând încă din primii ani ai perioadei germane a trupei lui Nicu Covaci, Ulli Brand (chitară, considerat ca unul dintre cei mai buni chitarişti din Europa), şi Urs Fuchs (chitară bass, care a lucrat de asemenea cu nume mari în industria muzicală) au încântat publicul venit la Centrul German. Formația Farfarello, în premieră la Bistrița, deţine în repertoriu multe piese din discografia Phoenix, cum sunt ”Jovano” (corespunzător lui ”Jovano, Jovanke”), ”Sylvanna” (”Strunga”), sau ”Die Lerche” (”Ciocârlia”) și va susține un recital extraordinar în cursul serii de sâmbătă 25 iunie, de la ora 21.15.

5 serbari medievale 24 iun 16 6 serbari medievale 24 iun 16 7 serbari medievale 24 iun 16 8 serbari medievale 24 iun 16

Calfele călătoare s-au instalat pe pietonal, iar prima lor lucrare a fost un dragon de oțel, folosit în aceeași zi în spectacolul care a încheiat prima seară de festival medieval. Calfele germane nu le sunt necunoscute bistriţenilor, pentru că au mai fost în oraşul nostru anul trecut, la Zilele Bistriţei. Ne-au lăsat atunci moştenire o catapultă, meşterită chiar în acele zile, iar în acest an vor întregi arsenalul de luptă cu alte roade ale mâinilor lor.

Târgul Medieval a adus la Bistriţa meşteri artizani din toată ţara cu o ofertă extrem de diversă, iar majoritatea dintre ei sunt invitaţi speciali ai Serbărilor Bistriţei Medievale şi se află aici doar cu acest prilej. Vizitatorii târgului sunt invitaţi să urmărească demonstraţiile de îndemânare de la atelierele de olărit şi sculptură în lemn, atelierele de pictură pe ceramică, pictură pe scuturi şi pe cele de quilling (modelaje de hârtie). Cei care vor să se iniţieze în aceste domenii se pot înscrie la minicursurile de îndemânare chiar la faţa locului.

9 serbari medievale 24 iun 16 10 serbari medievale 24 iun 16 11 serbari medievale 24 iun 16 12 serbari medievale 24 iun 16

Garda de Bistrița și-a făcut rondul în cetate și a oferit momente de animație cavalerească, cavalerii și scutierii au încrucișat spadele, iar baladistul irlandez Patrick O’Mahoney, care trăiește în satul Sânnicoară, a avut partea lui de poveste.

Formația Bordó Sárkány din Ungaria – Roland Dickmann (lead) – cimpoi medieval, schalmei, blockflote, fluier unguresc, fluier irlandez, percuţii, voce principală, András Bergics – cimpoi medieval, cimpoi unguresc, fluier unguresc, vioară, schalmei, voce, Márió Gál – tobe medievale, percuţii, Ernő Kiss – cister, tambur, László Szlama – cobză, ţiteră, schalmei, voce – grupul de dans Nosa și trupa de jonglerii cu foc Sirius au oferit în finalul primei zile povestea fantastică ”Domnița și dragonul”. Muzica și dansurile medievale s-au îmbinat cu focul într-o coregrafie specială.

Cetatea Medievală Bistrița are porțile deschise încă două zile!

AICI PUTEȚI VEDEA ȘI MAI MULTE FOTOGRAFII!

13 serbari medievale 24 iun 16 14 serbari medievale 24 iun 16 15 serbari medievale 24 iun 16 16 serbari medievale 24 iun 16

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS