Actualitate

Replica din lemn a Cetății Bistrița, mutată din centrul istoric

Pentru a face loc comercianților și cumpărătorilor de la Târgul ”Nunții Zamfirei”, dar foarte probabil și pentru cel al Zilelor Bistriței, cetatea din lemn care a stat în Piața Centrală, lângă Biserica Evanghelică și Teatrul de vară, în ultimii trei ani a fost mutată.

Macheta Cetății Bistrița a fost dusă în depozitele Direcției Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița și, cel puțin pentru o perioadă, acolo va și rămâne.

Anul trecut, municipalitatea a alocat bani pentru lucrări de tratare cu substanţe ignifuge şi protecţie a lemnului.

Replica din lemn a Cetăţii Medievale Bistriţa a fost amplasată în Piaţa Centrală după Serbările Bistriţei Medievale din 2012, când a reprezentat un punct de atracţie al festivalului de pe pietonal. Cetatea Bistriţa a fost atunci reconstituită în miniatură, din lemn, în toate detaliile, conform descrierilor şi planurilor din documentele vremii.

Zidul cetăţii, reconstruită la scară după cea originală, însă la dimensiuni mult mai mici, are un metru şi jumătate înălţime, turnurile breselor – 1,60-1,80 metri, iar cele trei porţi, a Lemnelor, Ungurească şi a Spitalului au câte patru metri. Pe fiecare zid, respectiv turn, se află o plăcuţă cu numele lui în aşa fel încât cetatea să ofere şi o lecţie de istorie. Macheta este alcătuită din pereţi de incintă, două bastioane, nouă turnuri şi trei porţi de intrare în cetate.

cetatea din lemn 15 arhiva 1 piata centrala fara cetate 2 piata centrala fara cetate 3 piata centrala fara cetate 4 piata centrala fara cetate 5 targ nunta zamfirei 6 targ nunta zamfirei 15 7 targ nunta zamfirei 15

3 comentarii

  • Amplasarea machetei de lemn a cetatii medievale in Piata Centrala, langa zidurile Bisericii Evanghelice a fost total neinspirata. Pe langa faptul ca bloca vizibilitatea spre Biserica Evanghelica dinspre Pietonal, aceasta macheta dadea senzatia de inghesuiala inutila in spatiu si asa redus al Pietei Centrale. De aceea, cu putina imaginatie in zona Muzeului Judetean s-ar putea gasi un loc in care sa fie mutata si macheta din lemn a cetatii medievale. Eventual, in Piata Centrala, pe locul fostei machete din lemn a cetatii medievale ar putea fi amenajat peisagistic locul in care sa fie adus bustul lui Rebreanu care fara nici o noima a fost mutat dupa gardul CNLR intr-un loc fara vizibilitate, ascuns privirii trecatorilor. Astfel, aceasta opera a sculptorului Romul Ladea, ar ajunge pe viitoarea „Axa Artelor” care uneste Bulevardul Republicii cu Casa de Cultura. In felul acesta, bustul lui Rebreanu, ar ajunge din nou intr-un loc public, ce permite sa fie amplasat cu fata catre strada Pietonala care-i poarta numele.

  • Primarul Cretu persevereaza. Dupa materializarea sintagmei „Sula si prefectura” prin amplasarea in urma cu cativa ani a monumentului in forma se „sula” tocmai langa „prefectura”, ulterior a transpus pe viu in Piata Centrala bancul cu rabinul, evreul şi animalele. Pe scurt un evreu a descoperit cât de bine se trăieşte într-o cămăruţă după ce a avut un termen de comparaţie. Rabinul l-a pus să bage pe rand animalele din gospodarie în casă, apoi i-a spus să scoată tot pe rand afară şi să se bucure de spaţiul „câştigat”. La fel a facut si Cretu, blocand Piata Centrala, la inceput cu cu „Cortul de Cultura”, apoi cu scena de pe Pietonal, si pe urma cu macheta de lemn a cetatii medievale. Acum a inceput sa le elimine pe rand, pentru ca bistritenii sa constate cat de spatioasa a devenit Piata Centrala in mandatele sale de primar .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS