Actualitate

Primire fastuoasă la Prundu Bârgăului pentru Mitropolitul Andrei şi Episcopul de Seleucia

Sute de bârgăuani, în frunte cu primarul din Prund, Doru Crişan, s-au îmbrăcat duminică în straie populare ca să-i primească aşa cum se cuvinte pe Mitropolitul Andrei şi pe Episcopul de Seleucia. Cele două înalte feţe bisericeşti au fost aşteptate la intrarea în Prundu Bârgăului de călăreţi şi de o trăsură care i-a adus până în faţa lăcaşului de cult. (FOTO)

Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului Andrei Andreicuţ şi Episcopul de Seleucia, PS Efrem, au ajuns la Prundu Bârgăului în jurul orei 9.30. Ei au fost aşteptaţi la intrarea în sat de oameni îmbrăcaţi în costume populare şi de tineri călare, traversând Prundu Bârgăului în trăsură în timp ce împărţeau credincioşilor binecuvântări.

În faţa bisericii cu hramul Sfântul Nicolae, cei doi ierarhi au fost aşteptaţi de un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul Bistriţei, Alexandru Vidican, dar şi de primarul din Prundu Bârgăului Doru Crişan, îmbrăcat el însuşi în costum popular. Din biserică au fost scoşi şi praporii. Înalţii prelaţi au binecuvântat mulţimea care s-a înghesuit să-i vadă apoi, pe un covor roşu, au intrat în biserică pentru a oficia Sfânta Liturghie. Doar cei care au venit printre primii au avut loc în biserică, restul credincioşilor rămânând afară.

La slujbă au asistat şi preşedintele Consiliului Judeţean Radu Moldovan, deputatul Stelian Dolha, administratorul judeţului Florin Moldovan.

În Duminica Ortodoxiei, Episcopul de Seleucia a vorbit despre importanţa icoanelor şi despre problemele creştinilor din Siria. La finalul slujbei, preotul paroh Vasile Turc le-a oferit ierarhilor câte o icoană cu Sfântul Nicolae şi obiecte tradiţionale, specifice zonei.

Vă reamintim că înalţii ierarhi au slujit sâmbătă la biserica ”Sfinţii Trei Ierarhi” din Bistriţa de pe strada Alexandru Odobescu unde au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare de copii îmbrăcaţi în costume populare, dar şi de conducerea judeţului.

Vizita ierarhilor este prilejuită de hramul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului care se ţine de Buna Vestire. Acesta este al doilea hram al Catedralei din Cluj, cel dintâi hram al acesteia fiind Adormirea Maicii Domnului.

Mai multe imagini – pe pagina noastră de Facebook!

bisprund1  bisprund3 bisprund4 bisprund5 bisprund6 bisprund7 bisprund8 bisprund9 bisprund10 bisprund11 bisprund12 bisprund13 bisprund14 bisprund15 bisprund16 bargau pb

29 comentarii

  • BISERICA ORTODOXA alaturi de COMUNISM au fost si sunt in continuarea INTUNERICUL si EVUL MEDIU al acestui popor distrus. Uitati-va unde e Polonia si unde suntem noi, desi am iesit in acelasi an din comunism si am pornit cam de la acelasi nivel. Diferenta e ca ei nu au avut BISERICA ORTODOXA!

    • Partea amuzanta a lucrurilor e ca polonezii au biserica ortodoxa. Ultimul recensamant vorbea de 1.000.000 de polonezi ortodocsi. Dupa romano-catolici, cei mai numerosi.

    • intradevar, daca nu ar fi de plans ar fi amuzant. Biserica aia ortodoxa a polonezilor nu credca a cerut vreodata 500 milioane de euro de la bugetul statul pt. a construi o piramida numita ironic „catedrala mantuirii neamului” (credca ne mantuim de tot odata cu aia 🙂 )

    • Interesant.
      Ati aflat deci ca exista Biserica Ortodoxa Poloneza. Mai sus spuneati ca de/aia sunt polonezii unde sunt, pentru ca nu au Biserica Ortodoxa. Acu recunoasteti ca au, dar e altfel decat a noastra. Care e musai rea si degradata.
      Stiti ce cred eu? Ca sunteti pentru impotriva din start.

    • Doru Crisan este un un super caracter, toti alesii locali din zona au fost imbracati si plini de filme in ei, el a ramas a celasi om simplu, imbracat traditional si plin de pasiune in ceea ce face, bravo domnule

  • AIurea.
    De planul Balcerowicz ati auzit?
    N-are nici o legatura cu religia, ci cu politica macroeconomica si ratarea startului, in mod repetat, de catre Romania.
    Remarca dvs, in contextul articolului de mai sus, e tot atat de trista ca plusul pe care l-ati primit.

  • Religia este cel mai vechi parazit al societatii. Dumnezeu a existat inaintea religiei si va exista pentru totdeauna, este acel Dumnezeu care ne-a creat si pe noi, nu acela creat de noi, de popi, pastori, preafericiti si preabucurosi de foloasele trase de pe urma poporului tinut in intuneric. Ma intreb oare cat va mai dura minciuna acestor nesimtiti?

    • Iata o splendida traducere a lui Ieronim (ingropat in catedrala Santa Maria di Maggiore din Roma):
      ”Tu es Petrus et super hanc petram aedificabo Ecclesiam Meam” (Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile Locuinței morților nu o vor birui.” Matei 16:18).
      Cuvintele ii apartin lui Iisus. Iisus Hristos.

    • Fatarnicii din fruntea BOR nu au dreptul sa ii propovaduiasca pe Iisus Hristos.. El a promovat curatenia sufleteasca si saracia materiala. Capii BOR se ingroapa in aur, limuzine si piramide, ca si mafiotii din Rusia.

    • Eroare.
      Mitul unui Iisus pauper a fost de mult desfiintat de studiosi.
      Camasa lui Iisus era atat de scumpa, incat pentru ea romanii (despre care nu se poate spune ca nu erau bine echipati), ca sa nu se certe, au aruncat zarurile. In plus, Iisus primea sponsorizari cu ajutorul carora facea fapte bune. Cititi cu atentie Biblia.
      De punga lui Iuda ati auzit?
      Despre necesitatea construirii unei catedrale determinante pentru Ortodoxie, e alta discutie.
      Eu cred ca dupa ce am construit cu aurul nostru jumatate din Forul Romei, palatele vieneze si toata esplanada Budapestei, e timpul sa construim si pentru noi o biserica mareata.

  • Nu e totusi cam fastuoasa primirea pentru vremurile in care traim ?
    Un pic de decenta n-ar strica totusi. Inteleg ca religia presupune mai multa spiritualitate, credinta, iubire intre oameni si frica de Dumnezeu si mai putin materialism.

    Numai mie mi se pare ca mesajul Bisericii incepe mai mereu cu „dati bani!”?
    Pot intelege aceasta contributie colectiva de larga reprezentativitate in masura in care avem si o justificare a cheltuirii banilor. Mi-a fi placut sa vad o presiune indreptata dinspre Biserica spre autoritatile locale in problematica familiei Ganea din Cosbuc. Mi-ar fi placut sa aiba aceeasi vehementa in cazul constructiei de drum din Cosbuc pe care o au zi de zi la portile Guvernului pentru suplimentarea bugetului la Catedrala Mantuirii Neamului.

    Poate ca intr-o alta viata mi-as permite luxul de a ma erija in avocatul poporului si le-as recomanda tuturor inaltilor prelati sa (re)citeasca macar primele doua capitole din „Mizerabilii” de Victor Hugo. Gasesc acolo un bun exemplu de ceea ce presupune a fi „trimisul lui Dumnezeu”.

    • Draga Mihai, un om evoluat inseamna un om informat.
      Iata aici cateva date despre lucrarea Bisericii Ortodoxe Romane.
      http://federatia-filantropia.ro/
      Pe plan local, personal, pretuiesc construirea, de catre noi toti, a singurului centru de ingrijiri paliative din zona noastra, Sf. Nectarie, dedicat ingrijirii bolnavilor cu boli incurabile, mai ales pe ultima perioada a vietii lor. Statul nu are asa ceva.
      http://www.centrulpaliativsfantulnectarie.ro/
      Referitor la ceremonialul fastuos al slujbei cu arhiereu, el este mostenit din Bizant, de la curtea imperiala a romeilor. Nicolae Iorga isi bazeaza celebrul concept „Bizant dupa Bizant” tocmai pe acest tipic. Si pe tablourile votive ale domnitorilor romani din biserici.

    • un om informat trebuie sa stie ca A. A a fost (este??) informator si colaborator DOVEDIT al fostei securitati…….

    • Domnule Dumitru, s-o luam logic; cum poate fi A.A. informator al unei foste..?
      Asa cum am scris si in alta parte, A.A. si-a recunoscut greseala si si-a cerut iertare. In urma analizarii dosarului sau, s-a constatat ca nimeni nu a avut de suferit de pe urma „caderii” sale.
      Va amintiti de Petru? De trei ori s-a lepadat de Hristos si s-a ridicat de fiecare data.
      Orice om are dreptul la cainta.

  • CAINTA la manastire in varful muntelui departe de civilizatie in rugaciune, lipsuri,posturi,munca fizica, si privatiuni, nu in LUX…

  • De ce, ma rog? Asta e ca teoria aia cu te iert, dar nu te uit. Hristos l-a restaurat pe Petru dupa lepadarile sale si, daca nu ma insel, l-a asezat pe tronul papilor.

  • E frumos ca poporul roman nu a uitat sa fie primitor. Felicitari tuturor care au organizat acest eveniment, care a umplut sufletul de bucurie celor postitori.

  • Sarr De La MarSa, esti un neobosit aparator al bisericii ortodoxe romane. Ma intreb, daca ti s-ar aduce tie , doar 1% din acuzele care i se aduc bisericii, cati dintre reprezentantii ei ti-ar sari in ajutor? Raspunsul il stim: niciunul. Mai mult, te-ar condamna, ti-ar intoarce spatele. Stiu , e trist si greu de acceptat, dar e adevarat.

    • Daca mi s-ar aduce 250% din acuzatiile care se aduc BOR m-as ridica de la masa sa caut patrunjelul si sa il presar in supa.
      Dupa care as continua sa mananc in liniste.
      Asta se cheama a fi ortodox.

  • In vremuri mai indepartate patrunjelul se folosea si la indepartarea halenei. Mestecai o ramurica de patrunjel si gata. Problema e ca revine.

    • Daca vreti sa ma jigniti, rogu-va, faceti-o frontal, lasati subtilitatile, riscati sa nu ma prind.

    • Inteleg.
      Dar ce sa vezi, ciudatenia ciudateniilor….fiecare e in locul lui.

  • Pentru ce as vrea sa va jignesc, nu va cunosc iar disputa are putina importanta pt mine. As vrea doar sa va ganditi la Don Quijote si altii ca el , care niciodata nu sfarsesc bine.

    • „Acest bătrân, Don Quijote, care pare bun de dus la azil, rezolvă, dacă ne gândim bine, cea mai încâlcită problemă a filozofiei: rostul vieţii. Acest bătrân caraghios ne învaţă, dacă nu ne repezim să ne amuzăm de forma în care o face, că esenţialul în viaţă este să ai o convingere” (Octavian Paler)

  • Sunt de acord, trebuie sa avem macar o convingere pe care sa o sustinem. Asta putem sa o facem in interiorul nostru sau sa o facem impotriva altora, caz in care nu trebuie sa ne surprinda reactiile contrare. Si eu cred ca BOR are novoie de o schimbare majora ,pentru binele credinciosilor si al ei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS