Actualitate

Ora Pământului la Bistriţa: candele, lampioane, muzică, jonglerii cu foc în centrul istoric

Bistriţa, Capitala Earth Hour România în 2012, continuă sâmbătă 23 martie tradiţia deja binecunoscută a stingerii luminilor în mod simbolic, în intervalul orar 20.30-21.30. Cel mai mare eveniment de mediu va fi marcat de Primăria Bistriţa pe pietonalul Liviu Rebreanu cu foto-angajamente, muzică, ”Eco-bicicleta”, candele, lampioane, dans şi jonglerii cu foc.

”Fiecare dintre noi are puterea de a schimba lumea în care trăim. Vino în zona pietonală Liviu Rebreanu din centrul istoric, sâmbătă 23 martie”, este invitaţia municipalităţii pentru bistriţeni.

Ora 19.00 – 20.00: Şedinţă foto Campania ”Engage”. Mini-expoziţie de foto-angajamente ale primilor înscrişi în Campania ”Engage” cu ocazia Earth Hour 2012

Ora 19.30 – 20.30: Voluntarii de la Asociaţia Cercetaşii Bistriţeni vor realiza un bec uriaş din candele. Vor fi prezenţi şi copii cu lampioane confecţionate la „Şcoala Verde”, din materiale reciclabile

Ora 20.00 – 21.30: „Eco-bicicleta” – sunt aşteptaţi voluntari care să pedaleze pentru „energie verde”

Ora 20.15 – 20.30: Muzică folk cu tineri bistriţeni

Ora 20.30: Numărătoarea inversă: 3, 2, 1… şi iluminatul public se întrerupe timp de o oră în tot oraşul. „Eco-bicicleta” asigură iluminarea scenei. Se aprind candelele în zona pietonală din Centrul Istoric. Ora Pământului 2013 – spectacol susţinut de corul Liceului de Muzică „Tudor Jarda”. Dans şi jonglerii cu foc – Trupa „Sirius” a Asociaţiei Culturale „Bistriţa Medievală”

Ora 21.25: Se lansează lampioanele, care vor fi ”vânate” de participanţi pentru premiile puse în joc

Ora 21.30: Se aprind luminile. Mesajul primarului municipiului Bistriţa

EH

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.