Actualitate

Ioan Oltean a demisionat din funcţia de vicepreședinte PNL la nivel național

Deputatul Ioan Oltean a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel naţional imediat ce a aflat că este vizat de anchetă.

”Vicepreşedintele PNL Ioan Oltean a demisionat joi din această funcţie pentru a nu aduce prejudicii de imagine Partidului Naţional Liberal. În mod consecvent cu deciziile luate anterior de conducerea PNL, parlamentarii liberali se vor exprima deschis şi favorabil solicitărilor adresate Parlamentului pentru ridicarea imunităţii senatorilor sau deputaţilor, indiferent de nume sau apartenenţă politică. PNL este partidul care a introdus în Statut, încă de la începutul acestui an, criterii stricte de integritate de la care nu face rabat. Partidul Naţional Liberal respectă principiul prezumţiei de nevinovăţie, dar şi pe cel privind egalitatea în faţa Legii. Acesta este motivul pentru care PNL consideră că orice solicitare care priveşte un politician trebuie să ajungă pe masa unui judecător, aşa cum se întâmplă în cazul oricărui alt cetăţean”, a transmis PNL într-un comunicat.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat pentru presa centrală că Oltean a făcut acest gest încă de joi, înainte să fie ridicat de pe aeroport.

„Vă anunţ că domnul Oltean şi-a depus încă de ieri dimineaţă (joi -n.r.)  demisia din funcţia de vicepreşedinte al partidului”, a declarat Blaga, pentru Ştiripesurse.ro.

La rândul său, deputatul PNL Ludovic Orban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat că Ioan Oltean s-a retras din funcţiile deţinute în partid ca urmare a cererii DNA privind încuviinţarea arestării sale în dosarul despăgubirilor ANRP. Orban a menționat că PNL va vota în favoarea cererii DNA privindu-l pe Ioan Oltean şi a subliniat că la nivelul Camerei Deputaţilor va fi stabilită o procedură accelerată pentru a se supune votului solicitările venite din partea Justiţiei.

„PNL rămâne consecvent şi va vota pentru încuviinţarea arestării celor doi deputaţi”, a spus Orban.

Fost secretar general al PDL, Ioan Oltean a rămas vicepreşedinte după ce partidul său a fuzionat cu PNL. El şi-a păstrat însă poziţia de lider al formaţiunii la nivel judeţean. Vineri, DNA a ceruit avizul Camerei Deputaţilor ca să-l aresteze pe Ioan Oltean după ce procurorii au descoperit că a luat mită 600.000 de euro de la omul de afaceri Mihai Rotaru, pentru a interveni la Crinuţa Dumitrean să fie aprobată în comisia ANRP cererea omului de afaceri de acordare a unei despăgubiri de aproape 109 milioane de lei, pentru un teren în Piteşti.

Terenul a fost supraevaluat cu suma de 87.291.596 lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și avantaj patrimonial pentru Rotaru Mihai. Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011.

Ioan Oltean este deputat din 1990, fiind membru al Frontului Salvării Naţionale la acea dată. Ulterior a fost, în mod constant, în conducerea PD şi apoi a PDL. În 2012 a intrat în Parlament pe listele PDL, obţinând al cincilea mandat de deputat în circumscripţia Bistriţa-Năsăud. După fuziunea PDL-PNL, din 2014, a devenit vicepreşedinte al PNL. În perioada septembrie 2014- februarie 2015 a fost şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Oltean deţine, de asemenea, funcţia de copreşedinte al filialei PNL Bistriţa-Năsăud.

Foto: arhivă

8 comentarii

  • „Vă anunţ că domnul Oltean şi-a depus încă de ieri dimineaţă (joi -n.r.) demisia din funcţia de vicepreşedinte al partidului”, a declarat Blaga, vineri :))))
    A demisionat inainte de a sti ca o sa fie ridicat?????? :)))))))))

  • Praf in ochi! Cerem demisia din functia de copresedinte a PNL Bistrita-Nasaud, demisia din functia de deputat si odata cu el sa plece toti golanasii si toate tarfulitele pe care le-a adus in partid si plantat in functii!

  • Bun .si cine plateste paguba la stat , adica la noi.????? Cine ?? Ca daca i ascunde 30 de zile si dupa ….le da la domiciliu…..ce am facut ?? Ne bucuram ca ,, prostii,,.!! Asta e.

  • Cu siguranta va demisiona si din functia de copresedinte PNL BN, daca o sa fie gasit vinovat. Aveti rabdare sa i se termine procesul, nu e primul si nici ultimul deputat acuzat.

    • Eugeneeee…. daca o sa fie gasit vinovat o sa fie automat demis, nu numai din copresedinte – ci si din calitatea de DEPUTAT!!!
      Demisia e un act de ONOARE!!! nu de vinovatie sau nevinovatie … daca demisioneaza nu inseamna ca-si recunoaste greseala! Inseamna doar ca se pune la dispozitie si arata ca vrea sa fie corect, ca renunta la functiile de unde ar putea avea o anumita influenta asupra anchetei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS