Noi, ceilalţi, cu ce suntem mai buni?

Am vorbit zilele trecute despre cei care îşi etalează toată viaţa pe pereţii Facebook şi ne-am separat cumva de ei fiindcă – nu-i aşa? – noi suntem diferiţi în sensul cel mai bun al cuvântului. După ce multă lume mi-a spus diverse legate de ce am scris acolo, şi bune, şi rele, m-am tot gândit la un lucru legat de noi, ceilalţi, care nu facem ca ei: nu postăm pe Facebook ce mâncăm, cu ce ne îmbrăcăm, unde călătorim, cu cine, pe cine iubim şi pe cine urâm: cu ce suntem noi mai buni ca ei?

Dacă nu suntem ipocriţi, vom recunoaşte că nu suntem.

De ce? Pentru că ne place să ne uităm la ei şi să râdem de prostia lor, ne place să-i considerăm cumva inferiori nouă, ne place să privim prin gaura cheii prin vieţile altora ca să avem despre ce vorbi apoi condamnând vehement atitudinea lor cu ton de superioritate. O, da, nouă nu ne place Facebook, dar folosim reţeaua ca să postăm citate, să spunem lumii ce carte citim, la ce film de Oscar ne uităm, ca să transmitem  un mesaj pentru cei care suferă de cancer.

Cu toţii folosim acest canal ca să atragem atenţia asupra noastră.

V-aţi gândit vreodată de ce toată lumea, de la oameni serioşi până la cei mai ciudaţi, accesează oportunitatea de a avea fotografia noastră pe prima pagină a nu ştiu cărui ziar virtual sau alta care îi plasează fotografia în cabinetul celui mai important om al lumii? Tot din nevoia de a fi important şi băgat în seamă. Alţii poate doar din joacă şi din curiozitate. Însă, cu toţii suntem în acelaşi cerc vicios al nevoii de a atrage atenţia asupra noastră.

E posibil ca această reţea de socializare să umple un gol imens pe care societatea noastră l-a creat printr-o altă abordare a vieţii. Mulţi dintre noi lucrăm cât se poate într-o zi, nu avem week-end şi nici sărbători. Nu apucăm nici măcar să-i mai vedem pe membrii familiei şi cu atât mai puţin pe prieteni. Avem contact cu atât de mulţi oameni încât seara nu mai vrem să interacţionăm cu nimeni. Ne relaxăm privind ce fac alţii, zâmbim şi trăim cu iluzia că am fost acolo, împreună cu ei, şi ne umplem un gol, noi fiind altfel fiinţe sociale. Facebook ne ajută să ştim măcar tangenţial ce mai face fiecare, să creăm legături, să susţinem cauze sau măcar să ne prefacem că suntem interesaţi de ele fiindcă, în realitate, foarte puţini dintre cei care bifăm că vom participa la un eveniment îl vom onora cu prezenţa noastră. De ce? Pentru că nu l-am privit în ochi pe cel care ne-a invitat şi nu ne-am simţit datori să-i răspundem la un gest de onoare cu altul. Aici se pierde mult din umanitate, însă aceasta e epoca în care trăim şi trebuie să ne adaptăm la ea. Până la urmă, Facebook poate fi un antidot bun la singurătate.

Mereu m-am întrebat de când mă ocup cu presa online de ce le plac oamenilor ştirile negative cu un „puternic impact emoţional”, de tipul crime, violuri, accidente grave, moarte neprevăzută. Am găsit răspunsul în cartea lui Alain de Botton – „Ştirile – manualul utilizatorului”. E vorba tot despre imaginea de sine a fiecăruia şi părerea bună pe care o avem fiecare despre noi. Autorul spune că suntem atraşi de ştirile care stârnesc groaza fiindcă toate întâmplările de felul acesta ne fac să ne simţim „sănătoşi şi binecuvântaţi prin comparaţie”. „Putem să le întoarcem spatele şi să trăim un nou sentiment de uşurare legat de viaţa noastră previzibilă, de felul autoritar sub care ne-am ţinut sub control dorinţele mai neobişnuite şi de stăpânirea de sine manifestată prin faptul că nu ne-am otrăvit niciun coleg şi nu ne-am îngropat nicio fostă amantă sub pavelele de sub curtea interioară”

Personal am dat cu barda în şoferii care au produs accidente ani la rândul. Am primit însă o lecţie extrem de dureroasă care m-a făcut să-mi schimb total optica şi abordarea. După ce am avut propriul accident grav, am început să înţeleg în primul rând că un „accident” e ceea ce zice DEX, „o întâmplare pe care nimeni nu şi-o doreşte”, şi că e cauzată de un complex de situaţii şi circumstanţe. E foarte greu să stabileşti vinovatul cu excepţia situaţiei în care el urcă la volan şi, din proprie iniţiativă, intră cu maşina direct în altul săvârşind un act sinugigaş. Nici la o lună după ce am suferit accidentul de care vă vorbeam nu ştiam exact ce s-a întâmplat în fracţiunea aceea de secundă. Am învăţat pe pielea mea o lecţie care m-a făcut ca, de atunci, ca ziarist, să nu mai spun niciodată că nu ştiu ce şofer a fost de vină. Din fericire însă, mulţi dintre cei care deţin ei adevărul suprem când e vorba de un accident nu au trecut niciodată prin aşa ceva şi bine ar fi să nu treacă. Îi veţi recunoaşte din comentarii după cât de vehemenţi sunt, dar, la fel de bine, îi puteţi considera nişte „binecuvântaţi”. Asta, de fapt, îi face să se simtă bine.

Una peste alta, ca oameni suntem ahtiaţi după atragerea atenţiei. Nu putem fi toţi preşedinţi de ţară, dar am avem la îndemână cluburi exclusiviste de tip Rotary sau Lions în care preşedinţia ţine un an şi tututor le vine rândul sau alte forme de manifestare publică, de la şefia scării blocului până la cea a oraşului sau judeţului. Însă cum şi aceste funcţii sunt pentru un număr limitat de oameni, celorlalţi nu le rămâne decât să trăiască virtual tot în centrul atenţiei sau măcar cu iluzia că acolo sunt.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. Sd

    Doamna Sabau, reflectati o clipa asupra diversitatii. Aborbarile privind placerea de a te expune pe facebook sunt diverse si nuantate, asa cum suntem fiecare. In opinia mea oamenii sunt ca vremea. Unii deschisi, luminosi ,transparenti, altii intunecati, innorati dar care isi fac loc printre nori sa vada lumina soarelui. Cred in continuare in oamenii deschisi, oamenii care impart frumosul cu cei din jur, oamenii dornici de cunoastere, care se bucura cand vad imagini, locuri in care nu au ajuns, dar le vad in paginile prietenilor virtuali. Imi plac starile de fericire pe care le traim si care incercam sa le imortalizam pe pagina noastra. Recunosc, nu imi plac momentele grele, urate, acelea sunt in opinia mea lucruri care trebuie tinute doar ptr noi, sa le traim in tacere. Bucuria, fericirea sunt expansive, ele trebuie imprastiate, nu pentru a face in ciuda cuiva si pentru a te putea bucura imprena cu prietenii, fie ei si virtuali. Si totusi sunt persoane dragi, apropiate, care nu vad lucrurile ca si noi. Sunt altfel , sunt discreti, traiesc bucuria in singuratate. Si ce sa facem ? Sa nu ii iubim ca nu sunt ca noi? ☺️

    (20)
  2. Aurelian

    Dacă ar pune mâna să mai facă câte ceva,sau osul treabă ar fi minunat. O națiune plină de leneși și bârfitori. Nicăieri în această lume nu vezi atâția oameni care să nu facă nimic altceva decât să butoneze un telefon de dimineața până seara. Se duc în mod special în diferite locuri cu scopul de a marca momentul și de a-și mai adauga câteva poze pe peretele paginii. Părerea mea este că oamenii serioși și responsabili nu fac astfel de lucruri. Din păcate societatea în care trăim este pe zi ce trece tot mai infectată de tot felul de „boli” iar tentația creste proporțional cu aceasta. Sărbători fericite.

    (7)
  3. Bulache

    Cat priveste postatul vietii pe sticla, nu cred ca suntem, nici mai buni, dar nici mai rai decat acestia. Daca nu tinem sa epatam facandu-ne zece selfieuri pe zi si cersind likeuri, nu inseamna ca nu ne laudam la servici cu excursia facuta in weekend, ca sa dau un singur exemplu.
    Poate sunt unii care exagereaza pe „feisbuc”, poate sunt multi care nici nu stiu ce distribuie doar ca o fac pentru ca nu au inteles talcul acelor vorbe iscusite, si atunci musai sa fie ceva inteligent. Dar majoritatea sunt decenti pe wall, ca mai pun o prajitura, o poza de la „Nisipurile de Aur” sau din Bucegi, asta e de inteles si de apreciat, si foarte util pentru hoti.
    Cat priveste sofatul in conditii neprielnice, unde apar o suma de factori potentiali periculosi si care pot conduce la situatii limita sau chiar accidente graoznice, aici este altceva. Daca postatul excesiv de poze atenteaza doar la inteligenta noastra si putem sa nu mai urmarim acea persoana, un accident poate conduce la nenorocirea unor persoane sau chiar decesul lor. Nu pleci de acasa cu gandul sa dai cu masina peste cineva, dar daca mergi cu 80 la ora prin comuna, e noapte, din fata vin masini si se apropie si o trecere de pietoni, ce crezi ca se poate intampla? Vezi decesul de pe Bargau de aseara. In alte 100 de cazuri nu s-a intamplat nimic ceea ce iti da un setiment fals de siguranta, decat ca de asta data zarurile au cazut prost.
    In cazul prezentat de dumneavoastra, Doamna Cristiana, poate era soseaua uda, polei, viteza mare la intrarea in curba, neatentie, era ceva la radio interesant, vorbeati la telefon, defectiune tehnica la directie, sistemul de franare, un cauciuc mai moale pe fata, cert este ca in acele momente trebuia sa faceti ceva. Daca v-ati pierdut si nu ati realizat ce se intampla si nici nu mai tineti minte filmul accidentului, atunci nu sunteti facuta decat pentru sofatul prin oras cu viteza legala. Nu am vrut sa sune jignitor, e o constatare.
    Asta v-o spune unul care a scapat ca din urechile acului dintr-un accident grav, la viteza foarte mare (120), cand mi-a patruns o masina de pe contrasens in fata depasind. In momentul cand iti dai seama ca se intampla ceva intervine dilatarea timpului, reactionezi instinctiv, pui frana, tragi de volan, auzi lovindu-se oglinzile una de alta, vezi cioburile in exterior, mirosi cauciucul ars, vezi ceilalti pasageri cum se pregatesc de impact in slowmotion, lasi frana, apesi acceleratia ca sa capeti control, privesti innainte ca sa gasesti un loc de iesire de pe strada in siguranta printre doi copaci, apoi tragi de volan, apesi iar frana, opresti pe camp, opresti motorul, te dai jos, si abia apoi revine totul la viteza normala. A durat doar doua secunde sa iesi din drum, dar imi voi aduce aminte toata viata de asta. Pentru ca este lupta pentru viata. Nu toti avem tancuri ca si Huidu, Loganul e un sicriu pe roti, nu-ti ofera protectie nici cat o caruta, din aia mai zbori si nu preiei impactul frontal. Apropo de Huidu, si el a intrat pe contrasens, decat ca a omorat trei oameni, in rest, e acceasi fapta ca si a dumneavoastra.

    (3)
  4. I. Alexa

    Subiectul abordat cu sinceritate de către Dvs, aparţine sociologiei comunicării interumane. Relaţiile dintre oameni sunt complexe şi schimbătoare, toate depinzând de evoluţia societăţii şi de idealurile momentului.
    Oamenii se simt confortabil şi în siguranţă în haita de trib care vânează, în arenele romane cu lupte de gladiatori, în confruntări pentru putere şi supremaţie, în pelerinaje religioase măreţe, în marile stadioane de fotbal sau în zone aglomerate de activităţi de agrement sau de comerţ, în reţelele digitale, azi. Aproape toţi vrem să fim nemuritori asemenea zeilor, vrem să ne afirmăm în fata semenilor noştri uşor, fără muncă, pasiune şi sudoare, vrem să fim apreciaţi şi lăudaţi la nesfârşit în viaţă sau veneraţi veşnic după moarte.
    Vechii înţelepţii însă ne atrag atenţia că în viaţa oamenilor slava şi mărirea, strălucirea şi avuţia nu sunt decât închipuiri deşarte şi nu trebuie luate drept realitate. Uităm că suntem simpli muritori, că suntem stropi într-un OCEAN al vieţii schimbătoare sau fire de nisip într-un DEŞERT anonim şi etern, că într-o clipită, faima şi bogăţia pot să se risipească ca şi norii sau să să spulbere ca şi ţărâna. În tumultul de haos al vieţii contemporane uitam un lucru simplu de făcut: să trăim normal prin lucrul bine făcut celor din jur.
    Când ieşim în mod natural de pe SCENA VIEŢII este firesc să devenim anonimi ca persoane fizice; rămân însă, tot anonim, faptele noastre bune pentru semeni. Pe bună dreptate MARC AURELIU în “Gânduri către tine însuşi” spunea: “Totul este efemer, şi cel care îşi aminteşte, şi cel care este amintit. Este aproape clipa când vei uita de toate, este aproape, de asemenea, clipa când toţi vor uita de tine. Gândeşte-te că nu peste mult timp nu vei mai fi decât nimeni de nicăieri.” Înainte de a supravieţui pe Facebook pentru faimă şi nemurire, prin aprecieri numeroase a unor necunoscuţi, ar fi bine să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne găsim echilibrul armonios cu lumea înconjurătoare şi să respectăm legile Naturii.

    (3)
  5. Andra

    In vremurile nu f indepartate unii citeau romane si carti la moda, de multe ori din snobism. Chiar la spectacole de teatru sau de muzica clasica, multi merg fara a fi cunoscatori, fara a fi f pasionati. Tot din snobism. F.B este o realitate, este lumea in care traim. Unii ne bucuram ca ne-am gasit fosti colegi si prieteni aflati departe, altii de imagini frumoase, de informatii interesante, de retete utile. Este o cucerire a tehnicii acest F.B si eu ii apreciez pe inventatorii acestui modern tip de comunicare. Fiecare poate sa-si aleaga oamenii din lista, pentru a nu avea din aceia care posteaza „chestii” neplacute pe pagina sa. In concluzie, dupa parerea mea este un alt fel de telefon, prin care putem fi conectati cu lumea. In ce fel, depinde de fiecare. Iata ca simpla existenta a acestui nou mod de comunicare este un subiect pentru presa si nu numai. (pentru barfe, comentarii, etc.). Toate fac parte din viata noastra de oameni. Pentru f multa lume, mai ales ptr cei singuri este un mod de a alunga uneori plictiseala, tristetea. Eu nu gasesc de cuviinta sa critic ceea ce ofera F.B. Doar dezechilibrul unora…. dar aici ca si-n viata, gesesti oameni de toate felurile si categoriile sociale. Depinde doar de noi sa facem selectia.

    (9)
  6. Doina Petraș

    O, Cristina dragă, cât mă bucură postarea ta, pentru că Facebook- ul m-a ajutat să ajut la rândul meu o comunitate care avea nevoie de mine, mi-am găsit colege de institut , foști elevi, foști părinți, foști prieteni, persoane dragi mie din toată țara și din străinătate. Ști, vine o vreme în care, obosit de agitația orașului, te retragi în liniște într-un loc tăcut, plin de verdeață și ciripit de păsărele. Dar și aici descoperi că te poți face util comunității, vrei să faci, să ajuți dar nu poți de unul singur, așa că te întorci la toți cei dragi ție și începi să-ți pui în aplicare planurile, dar nu de unul singur, ci cu toți cei care sunt de acord cu proiectul tău. Facebook- ul a fost și este pentru mine un instrument de legătura între trecut și prezent, între a vrea și a putea, între mine și tine, prietena mea dragă. Îți doresc sărbători fericite și multă sănătate.

    (-11)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.