Actualitate Politică

Neia Lăcătuş, suspicios în legătură cu festivalul rromilor. Se cheltuiesc bani mulţi şi nu se ştie pe ce

Se dau 30.000 de lei de la bugetul local al Bistriţei pentru două ore de dansuri ţigăneşti pe pietonal, în timp ce s-ar putea aduce formaţii din afara ţării care să ofere spectacole de calitate. De acest lucru este nemulţumit însuşi liderul Partidei Rromilor, Emil Neia Lăcătuş, care a aflat că şi rivalul său, Matei Lăcătuş, de la Asociaţia rromilor social-democraţi, a obţinut 8500 de lei de la bugetul CJ ca să facă acelaşi lucru.

Preşedintele Partidei Rromilor Pro Europa Bistriţa-Năsăud, Emil Neia Lăcătuş, a spus, marţi, într-o conferinţă de presă, că festivalul rromilor a ajuns la ediţia a 12-a, dar, din 2008 încoace, calitatea acestei acţiuni scade de la un an la altul, în timp ce alocările financiare cresc în mod inexplicabil fiindcă nu se ştie pe ce se duc banii.Anul trecut, de exemplu, s-au cheltuit 20.000 de lei, iara nul acesta s-a ajuns la un buget de 30.000 de lei.

„Festivalul a fost denumit din 2008 al tradiţiilor ţigăneşti, dar, până atunci, a fost denumit Festivalul tradiţional al rromilor. Anul acesta, Centrul Cultural Municipal, care e principalul organizator, împreună cu Centrul Judeţean pentru Cultură şi Partida Rromilor, are ca invitate formaţii din judeţ, dar şi din afara lui. (…) Din 2008, festivalul rromilor e tot mai anemic fiindcă nu au evoluat formaţii din afară şi profesioniste. Am avut doar anul trecut formaţia Romafest din Mureş şi anul acesta, la insistenţele mele,  a mai apărut o formaţie puternică din Bucureşti, formaţia Zuralia. După festival va fi balul tradiţional al rromilor care datează de peste o sută de ani. Chiar şi eu la un bal mi-am cunoscut soţia, la Lechinţa. Sunt binevenite aceste întâlniri”, a spus Emil Neia Lăcătuş.

Liderul Partidei Rromilor Bistriţa-Năsăud a amintit că el este cel care a iniţiat festivalul în 2001 când era consilier judeţean, iar până în 2008 Centrul Cultural Municipal şi Centrul Judeţean pentru Cultură au colaborat exemplar şi au organizat nişte ediţii foarte bune.

„Din 2008, când a preluat Primăria domnul Creţu, a venit cu iniţiativa să nu mai fie festival interetnic, doar ţigănesc. (…) Cu 30.000 de lei, bani care s-au dat de la Centrul Cultural Municipal pentru acest eveniment, poţi face chiar un festival internaţional. Am discutat cu mulţi primari şi cu 15.000 de lei fac zilele comunei, se cântă toată ziua şi se puşcă şi artificii. Noi avem doar două-trei ore de spectacol şi vă daţi seama. Cu 30.000 de lei am putea face ceva mai de amploare. Să nu avem doar formaţiile astea ale noastre care dansează după CD-uri cu Guţă sau cu alţii şi fac încălzirea până ce vin formaţiile invitate. Bugetul nu-l coordonăm noi, ci Centrul Cultural Municipal. Noi suntem colaboratori, doar invitaţi. Nu am înţeles pe ce se duc banii aceştia. Am înţeles că anul acesta nu se va mai da diurnă de 13 lei, ci se va da o masă la un restaurant. Nu ştiu. Nu suntem noi în măsură să aflăm unde se duc banii. Suspiciuni? Nu sunt în măsură să spun eu, dar să aduci două formaţii din afară şi şase din judeţ şi să le dai o masă? Nu ştiu”, a declarat Emil Neia Lăcătuş.

El a amintit apoi că şi Consiliul Judeţean i-a alocat Asociaţiei rromilor social-democraţi, condusă de Matei Lăcătuş, suma de 8500 de lei. „Au primit 8500 de lei pentru manifestarea aceasta din 15 august şi nu se ştie pentru ce. Eu chiar am cerut să nu se suprapună manifestările. balul e organizat de mine şi de colegii mei din Partida Rromilor în colaborare cu domnul Grigore Rusu de la Restaurantul Parc. Până acum nu am văzut niciun afiş că ar face Matei Lăcătuş alt bal. Eu nu sunt în măsură să discut cu domnul Matei să văd ce face cu banii. Am făcut doar interpelare ca să nu se suprapună cu manifestarea de joi. Are aprobat 8500 de lei pentru acelaşi festival organizat de Centrul Cultural Municipal”, a spus Emil Neia Lăcătuş.

El se teme că Matei Lăcătuş va filma manifestările organizate cu bani de la Centrul Cultural Municipal şi va justifica, astfel, banii primiţi de la CJ şi va obţine anumite facturi fictive prin care să justifice cheltuirea banilor.

Întrebat de ce nu se organizează festivalul rromilor în Heidenfeld, Emil Neia Lăcătuş a spus că rromii au pretenţia să fie trataţi ca şi saşii şi maghiarii care au, cu toţii, festivaluri în centru şi nu la margine.

Pe de altă parte, Letiţia Stoicescu, prezentă la aceeaşi conferinţă de presă, a criticat faptul că la Festivalul tradiţiilor ţigăneşti nu se organizează nici măcar un târg al meşteşugarilor rromi care ar putea aduce obiecte fabricate de ei, tot festivalul rezumându-se la nişte dansuri pe scenă, majoritatea susţinute de formaţii de copii care nici măcar nu mai vor să vină în condiţiile în care li s-a tăiat şi „diurna de 13 lei”.

Cristiana Sabău

3 comentarii

  • BRAVO NEA DACA NU AI FI TU CE NE-AM FACE NOI PEDELISTII VAD CA AI MAI MULTE APARITII CA ALTI DE LA PDL…. SANATATE NEIA…!

  • DA VASILE ce sa facem tot un fel de romi am ajuns si noi cei de la pdl adica ti–i usl vor ajunge mai rau ca noi….ponta o sa predea singur lucrarea de PLAGIATOR…..

  • vorbeste pedelistul neia sau tovarasul rom neia,ca nu prea intelegem pe ce baricade trage,iar despre bani cred ca are dreptate si credem ca li se aloca prea multi bani,este sincer si trebuie sa discute cu autoritatle sa ai dea data viitoare un sfert din suma alocata sau sa vorbeasca cu prietenul si colegu lBOC ca el se pricepe sa taie bine

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS