Timp de gândire

Mulţi viteji s-arată

Desigur, să mai modificăm încă o dată  Codul Rutier şi să băgăm toţi şoferii după gratii. Dacă se poate să le confiscăm şi maşinile, aş zice ascultând delirul unui senator care s-a lipit repede de subiectele săptămânii să ne aducă aminte că a făcut şi el ceva prin Parlament în loc să încurce bilele, că, deh, se apropie runda de alegeri care îl interesează şi pe dânsul, recenta fiind fără miză personală.

Ne aminteşte acum, pe Facebook – acolo unde dă condamnări şi şefa lui de partid – că a cerut înăsprirea pedepselor pentru şoferii care ies din maşini în urma unui incident rutier „cu scopul de a agresa ori a provoca persoanelor implicate în evenimentul rutier, o temere sau o stare de tensiune prin ameninţări verbale sau gesturi ce constau în lovirea cu palma, piciorul, ori o altă parte a corpului, de natură să creeze acestora o stare de suferinţă fizică, psihică sau emoţională”. El a cerut chiar pedepsirea acestora cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Înainte să discute cineva amendamentul său, aş propune să facem un experiment. Să luăm un senator posesor de Mercedes, an de fabricaţie 2009, cu el în maşină, să-i dăm nişte picioare în uşi până le îndoim sau măcar să lăsăm nişte dungi ce necesită vopsire cu vreo 1000 de euro cheltuială, iar el, în baza amendamentului propus, să stea să se uite la noi, să nu iasă din maşină şi să să nu riposteze. Aş zice să ne punem şi o glugă în cap, să nu ne recunoască, şi până sună el la Poliţie, până i se transferă legătura la Poliţia Locală – fiindcă nu e vorba de niciun accident cu victimă de competenţa IPJ, doar se îndoaie nişte fiare– noi să plecăm agale, făcându-i dispreţuitor cu mâna şi eventual şi nişte semne pe la spate. Când ieşim din raza lui vizuală- adică destul de repede, el fiind imobilizat în maşină, ne dăm jos gluga, o aruncăm, intrăm într-o scară de bloc, ne facem nevăzuţi. Cât timp credeţi că va sta senatorul României în maşina îndoită aşteptând Poliţia? Suficient ca să dispărem şi să ne ne mai găsească nimeni. Pietonul nu are număr de înmatriculare să-l poţi identifica, opinia publică e suficent de indiferentă ca să nu-l oprească, aşa că umblătorul pe jos e în avantaj, iar şoferul de Mercedes o binemeritată victimă a propriilor sale legi strâmbe şi idioate.

Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu sunt de acord cu violenţa sub nicio formă şi din nicio parte, însă nu văd de ce legiuitorii acestei ţări consideră că doar şoferii trebuie pedepsiţi că vorbesc la telefon, iar pietonii nu, că rulează cu prea mare viteză, în timp ce pietonii traversează strada în sictir şi în bătaie de joc blocând circulaţia şi scuipând adesea pe maşinile care aşteaptă să treacă. Nu înţeleg de ce e erou pietonul care îţi dă cu piciorul în maşină sau îţi rupe oglinda şi de ce îi plângem toţi de milă, în timp ce şoferul trebuie să stea blocat în scaun şi să privească neputincios la toate aceste acte de vandalism. E complet lipsit de sens.

În condiţiile în care unii oameni se împrumută la bănci pe 10-15 ani ca să-şi cumpere un autoturism, muncesc mai mult ca să aibă bani de rate, să vii tu, un neica nimeni de pe stradă şi să-ţi baţi joc de un bun cumpărat cu trudă şi sacrificii mi se pare o infracţiune mult mai gravă decât aceea că şoferul iese din maşină şi încearcă să oprească vandalul până vine Poliţia. Ce altceva ar putea să facă? Să stea pe loc şi să aştepte până vine un echipaj căruia să îi descrie un personaj ulterior de negăsit? Aşa se întâmplă acum, în ţara în care sunt parlamentari tot soiul de ciudaţi plecaţi cu pluta sau cu avionul. Ca şofer a cărui maşină a fost lovită de un pieton nu ai altă soluţie decât să ţi-o repari pe banii tăi. Agresorul se face nevăzut cât ai zice peşte, poliţiştii şi să vrea nu au de unde să-l scoată, tu rămâi cu paguba şi cu politeţea, iar huliganul din stradă e erou. Desigur că se vor găsi haite întregi care să-l aplaude, iar data viitoare va da cu şi mai multă sete, doar el are drepturi şi nicio obligaţie.

Pietonii au obligaţii, însă foarte puţini le cunosc şi mai puţini le respectă.  De exemplu, într-un articol din lege scrie că sunt obligaţi “să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private”. Câţi pietoni aţi auzit că au fost sancţionaţi pentru nerespectarea acestui articol? Aş zice că niciunul. Câţi se asigură când trec drumul? Ca şofer pot să vă spun că foarte puţini. Chiar dacă treci strada când semaforul e verde, trebuie să te asiguri că nu vine nicio maşină cu viteză înspre tine. Nu pui piciorul pe trecere fără să te asiguri, fiindcă există riscul ca un şofer să rămână fără frâne, să nu fie din oraşul tău şi să nu cunoască străzile, să se uite pentru o fracţiune de secundă în altă parte, să vină un începător care încurcă frâna cu acceleraţia. De viaţa şi siguranţa ta tu eşti responsabil, nimeni altcineva. Dacă eşti rănit grav şi rămâi paralizat, orice vinovat vei găsi nu te va face bine. Va plăti, într-adevăr, dar tu rămâi invalid. Şi atunci întreb: ce e mai important, să ai dreptate sau să fii în siguranţă?

E nevoie probabil de încă o modificare a Codului Rutier, dar aş prefera să nu o mai facă niciun politician. E limpede ca lumina zilei că, de dragul populismului, va fi una eronată. Legile trebuie să-i protejeze pe toţi oamenii, nu doar pe cei uşor manipulabili care văd în viteză cauza tuturor accidentelor rutiere şi în şoferi inamicii publici numărul unu.

PS: În urmă cu mulţi ani când mi-am cumpărat maşina în rate pe alţi 10 ani, un ţigănuş care mergea cu bicicleta în zig-zag pe un drum judeţean mi-a tras un picior în portieră pentru că l-am atenţionat să nu mai facă aşa fiindcă riscă un accident. El a plecat, eu am rămas cu paguba, respectiv uşa îndoită bine. M-a costat ceva să o repar.

15 comentarii

  • O lege daca nu e destul de buna, poate fi imbunatatita.
    In cazul de fata, coroborat cu articolul, deducem ca nu e completa.
    Adaugam si partea care vizeaza faptele pietonilor si voila, avem o lege perfecta.
    Dar in niciun caz un sofer nu ar avea voie sa puna mana pe un pieton.

  • Știind câtă necivilizație există la tot pasul în România, în Bistrița , musai să-ți asiguri mașina CASCO și cu asta basta. Dar în nici un caz nu faci ce a făcut Jenor – vezi că legea prevede o grămadă de ani de țuhaus pentru asemenea fapte ( Becali știe bine ) plus daune morale uriașe.
    Pe de altă parte, cu toții avem mame/neveste/fice și există posibilitatea să ne ,,supere” în mod deosebit un astfel de mod de a face dreptate.

    • Asigura masina la As.ra (sau Car..atica,sau alte societati falite „supravegheate” de tov. Misu Negritoiu) si-o sa vezi despagubirea cand o zbura porcul!

    • ca sa nu mai vorbim de preturile exorbitante pentru o polita casco care pentru o Dacia Logan sunt de la 1500 de lei in functie de oras si de societatea de asigurari.

  • Doamna Cristiana Sabău, cu tot respectul, legi identice sau asemănătoare cu inițiativa senatorului Dobra există în Occident de foarte mult timp. Și acolo conducătorul auto a pierdut multe din drepturi în favoarea pietonilor și mai recent a bicicliștilor, considerați ca fiind verigile slabe din lanțul traficului rutier. Ba chiar mașina ca mijloc de transport nu mai este o necesitate ci doar un obiect în plus , costisitor și poluant.
    Nici nu am văzut pe cineva să lovească sau să zgârie intenționat vehiculul cuiva, există legi aspre și în acest sens cu efect de defensă a proprietății private. Aparte de legi, mentalitatea și educația civică au o importanță majoră nu doar în traficul rutier cât în conviețuirea socială.

  • „DOAMNA ” se poate întoarce în Londra din condeiul de „odihnă ” cu sufletul împăcat. A vizitat România și a rezolvat foarte multe treburi:
    1 .a fost cea mai mediatizată persoană timp de două zile;unde
    a ținut prima pagină
    2. si-a încasat probabil și niște bani de la televiziuni
    3. a exclus din partid o persoană din conducerea județeană a Pnl
    4. a avariat un autoturism
    5.a pus o presiune nemaipomenită asupra celor două familii (a ei și a cond. auto) prin declarațiile sale mincinoase.
    Cam acesta este bilanțul vizitei sale în țara natală.
    Morala :aveți grijă cum vă comportați când mergeți în concediul de odihna,mai ales că urmează luna august.

    • Nu a exclus pe nimeni din partid . Partidul , prin conducerea sa , formată din oameni cu pretenții mari , a hotărât sa il excludă. Nu erau obligați sa facă lucrul acesta , puteau sa mai aștepte sa vadă cel puțin opinia poliției . Dar când însuși șefa suprema Gorghiu a dat drumul la câini nu a mai fost loc de întors . Oricum , omul s-a comportat ca un animal, nicidecum ca o persoana rațională !

  • Este foarte clar ce s-a întâmplat în acest caz. După incidentul din trafic conducătorul auto trage pe dreapta iar agresorul (femeia )fuge de la locul faptei. Dacă mai aștepta șoferul câteva secunde aceasta se pierdea în mulțime satisfăcută de ce faptă măreață a realizat ea în aceea zi;iar șoferul cu paguba. În situația în care șofer era un pensionar nu avea decât să-și aștepte pensia sa-și repare masina. Domnița săptămâna viitoare se plimba liniștită cu familia sa pe malurile Tamisei depănându-și amintirile din Bistrița.

    • Asa gandire ai, musiu, fix de taximetrist. Nu ma mira de ce purtati la indemana bate de baseball, topoare sau leviere, pentru ca sa puteti altoi vre-o domnisoara care se baga pe rosu la semafor si va juleste vopseaua.
      Cine vorbeste, nu mai bine te uiti la vitejiile pe care le fac taximetristii in trafic? ca sunteti campioni la trecut pe rosu, pe interzis, sau trecutul pe alta banda taind calea. Ce zici?

  • Cu tot bunul simt al meu.Sa-mi loveasca cineva masina cu piciorul,devin de nerecunoscut.L-am judecat in prima faza pe politician,dar dupa ce am vazut imaginile cu nesimtita I-AM DAT DREPTATE.Normal ca m-am gandit la cum dovedesti lovitura de pe portiera, politiei.Daca zic ca am lovit pe cineva.Nu trebuia nesimtita dusa la politie????Nu mi-s dragi politicienii,dar nici nesimtitii.

  • De politruci de 2 banuti e plina tara……..uitati-va la fata d-nului DOBRA ,spune totul !!Nu-i el de vina …..noi suntem?Bravo Cristiana ,multumesc pt.articol .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS