Actualitate

Radu Moldovan: Cei care fură să fie pedepsiţi, dar să nu pedepsim dezvoltarea României

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a declarat la Beclean, în prezenţa ministrului Liviu Dragnea, că România este aproape blocată din cauza procedurilor greoaie la achiziţiile publice, iar proiectele stagnează: ”Nu-şi mai asumă nimeni nimic, e greu să faci performanţă în administraţie”.

”Un bazin de înot ca la Beclean are legătură cu viitorul nostru, CN ”Petru Rareş” care furnizează olimpici avea nevoie de cei 7 milioane de euro pentru a crea condiţii ideale, iar cetăţenii care aşteptau asfalt la Figa, un lucru important pentru dezvoltarea zonei, au la ora actuală un drum modernizat. Comunitatea din Beclean este un exemplu, Beclean este oraşul care a cunoscut cel mai alert ritm de dezvoltare în ultimii zece ani”, a spus preşedintele CJ.

Radu Moldovan i-a rugat ”pe cei care veghează la respectarea legii şi la buna drămuire a banului public, şi este corect să o facă, să se gândească că o lege reglementează ca baii să fie cheltuiţi într-un an bugetar”. ”Dacă banii vin în aprilie, terminăm cu achiziţiile în septembrie, asfaltăm când ninge. N-am nicio problemă să controleze, dar mai trebui să şi facem ceva între timp. Toţi aşteptăm. Am fost bucuroşi când am văzut sume importante la buget pentru dezvoltarea comunităţilor, dar nu mai suntem la fel de bucuroşi când vedem că suntem în aprilie şi n-am primit banii fiindcă cineva nu dă OK-ul. E foarte greu să faci performanţă dacă durează o procedură un an sau chiar doi”.

El a menţionat că trebuie găsite soluţii ”cu acest monumental CNSC”. ”Am înţeles că a fost creat să reducă timpii pe proceduri, dar nu face altceva decât să blocheze. Poate îi rugaţi să îşi asume decizii, nu să trimită să reevaluăm oferte, că nu avem cum să le evaluăm altfel. România, în momentul de faţă, este aproape blocată, domnule Dragnea. Nu-şi mai asumă nimeni nimic şi aşa e foarte greu să contribui la dezvoltare, să implementezi proiecte. Cei care greşesc să plătească, cei care fură să fie pedepsiţi, dar să nu pedepsim dezvoltarea României făcând lucruri care nu-şi au locul. Toţi ar trebui să punem umărul la dezvoltarea ţării”, a comentat Moldovan.

Şeful CJ a declarat că măsura reducerii TVA este un mare pas înainte. ”Guvernul Ponta a corectat ce era de corectat. Domnule Dragnea, discutaţi cu toate grupurile parlamentare, şi nu cred că domnul Ioan Oltean este împotriva reducerii TVA, pentru a da în timp util mediului de afaceri un cod fiscal”.

Eugen Gheorghe

13 comentarii

  • Codul Fiscal PSD s-a blocat din cauza ministrului Valcov legat intre timp de DNA . Va puteti imagina ce ministru destoinic a avut PSD -ul la Finante acum cand vedem cum isi ascundea ssagile in seiful cu lingouri si tablouri zidite prin pereti . Tovarasul Ponta nu a mai venit la Beclean de suparare ca a luat in BN fix37% din voturi desi aveau 85% din primari . Aceasta „performanta” se datoreaza in mare masura chelnerului din poza .

  • cei care fura…. adica cei ce va fura …el nu a furat nimic asfaltand strada din fata casei …strada care daca staea la rand in ritmul de asfaltare al primariei ii venea randul in 2025… ele e curat ca lacrima…in piscina pana la brau

  • atentie la ce iti doresti …
    este posibil sa se transforme in fapte
    deci mare atentie la ce iti doresti ….domnule presedinte

  • PDL-isti pardon PNL-isti disperati, sunteti ingroziti . Cu fiecare zi ce trece guvernul PONTA se intareste prin actiunile si realizarile sale.”Step by step”, tva de 9% la alimente in iunie,tva general de 20% in ianuarie 2016,reducerea evaziunii fiscale,relaxare fiscala,mentinerea cresterii economice.Ponta va bate cu armele voastre.Ce va faceti la alegerile din 2016? Tic tac timpul trece,motiunea de cenzura e o amintire. Nu va vad bine.

  • Pai na.. guvernul Ponta este cel mai cinstit guvern, așa cum se laudă chiar primul ministru… cu nu mai putin de 14 miniștrii ai Ciumei Roșii cercetați penal din care vreo 6 sunt deja la bulău :))))))])))

  • E absolut absurd ce se intampla. Iti vin banii in mai. Pana in septembrie abis reusesti sa finalizezi licitatiile, iar in decembrie trebuie sa dai banii inapoi, ca nu apuci sa finalizezi proiectul in 2 luni. Si uite asa, in teorie, in BN vin bani, dar cica nu se cheltuiesc. O porcarie. Sper sa se rezolve aceste probleme, pentru ca e frustrant sa ai proiecte scrise si cu finantarea aprobata, dar banii sa vina cu 5 luni intarziere.

  • O porcarie ceea ce se intampla. Achizitii blocate contestatii peste contestatii si ne miram ca nu se cheltuiesc banii. Cu dragi mei? Ne trezim ca trebuie sa asfaltam iarna.
    Trebuie facut ceva in acest sens. Foarte bine punctat dl Moldova.

  • TVA micsorat, si inca cateva puncte din noul Cod Fiscal vor aduce beneficii pe termen lung. Si in primul rand un lucru foarte important relaxare fiscala.
    Iar cum spunea dl Moldovan pe finalul discursului ,, sa punem cu totii umarul pentru dezvoltarea tarii”

  • vad ca acasă încă lumea nu sa liniștit , unit sa facă ceva pentru cetățeni , au trecut alegerile puneți umăr la umăr , nu mai blocați proiecte prin consiliile locale , lăsați justiția sa își facă treaba dar cu toti ca vad numai psd prin pușcărie dar nu i-l vad pe Blaga in pușcărie , ăla de la transporturi din Dolj , si mulți alți din cabinetul BOC inclusiv BOC ? Cand justiția nu mai ii părtinitoare iar consilierii județeni , municipali sau comunali nu se mai cearta între ei si se fac cat mai multe Șantiere si atunci noi vom veni acasă sa lucram pentru noi nu pentru politicieni ( OLTEAN , TUTA , BABUTAN DOBRA DOLHA GAFTONE SI ALȚI FRIPTURIȘTII CARE VOR SA SE VADĂ NUMAI CU SACI IN CĂRUȚA ) !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS