Timp de gândire

Minoritatea vorbeşte, majoritatea decide

Pentru că sunt ziarist, eu nu vorbesc în adunări publice, ascult, notez, îmi fac o idee şi abia apoi reacţionez, în scris, aşa cum se cuvine să facă un om care are alt canal de exprimare decât ceilalţi. Am petrecut aseară două ore împreună cu cei care au dezbătut problema priorităţilor oraşului din care, în opinia mea, cel puţin o oră şi jumătate au fost irosite.

Am auzit, spre exemplu, ideea că trebuie să existe un sfat al înţelepţilor care să aibă drept de veto la tot ce decide Consiliul Local. Chiar dacă aparent e bună, nu are nimic de-a face cu organizarea statală de azi şi e păcat de Dumnezeu să pierdem ore încercând să inventăm o utopie. În afară de un tânăr care a venit cu o soluţie pentru păstrarea în stare bună a infrastructurii rutiere, destul de interesantă în opinia mea, nu au fost decât reclamaţii la adresa administraţiei de azi şi plângeri personale – adesea ilustrate cu situaţii de viaţă – , că una nu e bună, că alta nu e aşa cum ar trebui. Toate încercările unora de a duce discuţiile spre un punct comun şi spre o singură idee s-au soldat cu un eşec. După cele două ore, puteam spune exact ce îl doare pe fiecare dintre cei care au vorbit, ce necazuri are, dar nu am rămas cu nicio idee colectivă de pe urma acestei dezbateri.

Ca urmare, simt nevoia să reamintesc tuturor că un oraş cum e Bistriţa se conduce de către un primar şi un consiliu local. Şi unul, şi altul este ales prin vot de către cetăţeni. Care este realitatea anului 2017? Că primarul a fost ales pentru a treia oară în funcţie de majoritatea care s-a deranjat să meargă la vot şi care a girat astfel proiectul Wonderland cu pârtia de schi şi aquapark, centrul intermodal, linia verde şi toate celelalte lucruri mai mult sau mai puţin bizare din programul său electoral. Aceeaşi majoritate a dat votul PSD, partid din care face parte primarul, pentru aceleaşi proiecte prezentate pe larg în campania electorală, ceea ce înseamnă că au fost agreate şi cineva îşi doreşte ca ele să fie făcute.

Ce mai ştiu este că PNL (partid care a fost prezent aseară la dezbatere cu câţiva dintre aspiranţii la funcţii interne), nu a reuşit să convingă prea multă lume că ideile lui sunt bune. E motivul pentru care, în Consiliul Local Bistriţa, liberalii au cinci reprezentanţi şi PNL e incapabil să facă o majoritate care să conteze. Votanţii de dreapta au avut de ales între vreo opt candidaţi şi nu a ieşit niciunul, aşa cum era de aşteptat. Toţi au fost atât de egoişti încât s-au înscris în cursă fie să dobândească notorietate pentru parlamentare, fie să adune cât mai multe voturi pentru partid, încât niciunul nu a reuşit să convingă că vrea cu adevărat să conducă oraşul. Probabil că aşa cum ştii când eşti îndrăgostit că celălalt te înşală, tot aşa ştii, când mergi la vot, care vrea cu adevărat să fie primar şi care a intrat în cursă doar pentru că nu s-a găsit altul sau pentru că îşi voia fotografia pe un afiş.

A trecut aproape un an de la alegerile locale şi PNL parcă e mai adormit ca oricând. Nu a fost cazul să intervin eu în discuţiile de aseară, dar i-aş fi întrebat pe Ioan Turc şi Cornel Ilieşi, ambii prezenţi în sală, ce mari minuni au făcut ei ca viceprimari în partide aflate la putere fiindcă, sincer, nu-mi aduc aminte de nimic notabil. Şi pe vremea lui Vasile Moldovan, primar PDL, drumurile erau praf şi pulbere, şi atunci au fost luate credite bancare pentru asfaltarea unor străzi care nu fuseseră racordate la reţele de apă şi canalizare şi astăzi sunt sparte pentru a „n”-a oară. Deci despre ce vorbim?

L-aş mai fi întrebat şi pe ex-senatorul Dobra de ce în alegerile din 2012 a defilat cu nişte proiecte megalomanice pentru Bistriţa din care nu a concretizat nimic. Printre ele se număra un mall pentru tineri şi alte ciudăţenii care nu aveau nimic de-a face cu funcţia pentru care el candida.

Poate că, dacă primeam nişte răspunsuri, puteam pleca acasă cu ideea că mai sunt trei ani în care PNL sau orice alt partid poate veni cu o ofertă concretă, cu un buget paralel, cu o idee clară pe care să o livreze opiniei publice ca să vedem cum ar împărţi banii publici această formaţiune şi cum i-ar cheltui ea mai bine decât PSD aflat acum la putere. Dar, aşa cum vă spuneam, a trecut aproape un an de la alegerile locale şi tot ceea ce face PNL este să-şi strecoare oameni pe la mitinguri antiguvernamentale şi pe la dezbateri publice. Partidul nu are la această oră niciun lider, niciun candidat credibil la funcţia de primar al Bistriţei, niciun program de guvernare locală alternativ, nu are nimic. Din toate considerentele enumerate mai sus, „dacă mâine ar fi alegeri…”, nu cred că PNL ar avea vreun rezultat mai bun decât cel de anul trecut. Eu aş putea pune pariu că ar fi şi mai slab în ciuda iernii cu zăpadă în care pârtia a fost închisă, în ciuda podului Berăriei suspendat. În realitate, actualul PNL local nu poate aduna mai mult de 50 de oameni într-o sală în care fiecare vorbeşte pe limba lui pentru că niciodată acest partid nu a reuşit să vorbească aceeaşi limbă. Mai are trei ani la dispoziţie, dar ceva mă face să cred că iar se vor găsi vreo 10 care să se întreacă între ei pentru a fi desemnaţi candidaţi de primari şi va câştiga din nou al 11-lea.

În timp ce această minoritate tot vorbeşte, majoritatea va decide în conformitate cu votul pe care l-a primit, ceea ce mi se pare firesc. Chiar nu contează ce înseamnă această majoritate în cifre. Cei care nu s-au prezentat la vot e ca şi cum au girat, cu absenţa lor, votul minorităţii. Aşadar, cei 60% dintre bistriţeni care au stat acasă în ziua scrutinului l-au, votat, de fapt, pe actualul primar şi au pus ştampila, teoretic, pe PSD. Dacă ar fi avut altă opţiune, treceau pe la secţia de votare. Aceasta este realitatea. Restul sunt simple interpretări ale ei. În democraţie, majoritatea decide şi o face prin vot.

15 comentarii

  • IES IN STRADA 3 SA STRIGE PENTRU 6 SA DE-A JOS 30
    Ce s-a prezentat la nivelul unui orasel se intampla la naivel national pentru ca cam asa se face politica in Romania.

  • Vedeți, asta este societatea românească în realitate. Multi care vorbesc,puțini care fac !
    Clasa politica reprezintă exact ce meritam. Pentru ca nici noi nu suntem mai buni.
    Asta se vede cu ochiul liber când mergi pe malul râurilor si vezi gunoaiele pe care NU le-au pus acolo primarii… Ar trebui păziți om la om ca sa nu mai arunce…
    Și situația este identică in orice domeniu. Romanii trebuie păziți om la om ca sa își facă treaba. Dar nici asa nu ies lucrurile bine dacă cei care ii păzesc sunt tot români …

  • Daca aseara a fost o intrunire a societati civile atunci ce cautau acolo partidele politice?
    Ca la noi la nimeni!

    • Păi ce nu ai înțeles? Totul a fost orchestrat de domnul „NusepoateNuestebunNuNusiNu” marele om politic Chereji care este președintele Asociației Civile dar care este consilier local PNL și care speră din nou din tot sufletul ca să-i păcălească pe bistrițeni ca să ajungă din nou primar ca din nou să nu facă nimic.

  • Nu te mai zbate degeaba d-soara Cristiana, poporul asta fără tătuc moare! Ăștia care conduc se ghidează dupa dictonul „Cânii latra ursu mere” si asa risti sa ajungi o detinuta politic.Zau asa. Domne ca bine o mai fost pe vremea lu Marina! ce vremuri, ce zile. Au făcut din casa lui restaurant, din zona industriala ruine ca la Cernobîl samd.
    Astept cu nerăbdare
    Un brav tătuc sa-nfloare
    Cu drag sa ne conducă
    Cu oistea-n gard!

  • Si totusi, nu trebuie uitat faptul ca in septembrie 2015 a fost aprobat , cu mici modificări, în ședința de Consiliu Local, proiectul ”Pădure-parc Codrișor”, initiat de Asociația Bistrița Civică (ABC) care prevede modernizarea Pădurii Codrișor, inregistrand prima victorie a unui proiect propus de societatea civila. Asa cum rezulta din expunerea de motive „Scopul proiecului este restabilirea pentru pădurea Codrișor a destinației inițial stabilite de parc-pădure, în loc de defrișare pentru realizarea variantei ocolitoare și amenajarea, pe întreaga suprafață a păduri, a unor puncte de atracție”. Dar, si atunci, primarul Cretu a reusit sa fie cel putin penibil, afirmand ca „amenajarea Pădurii Codrișor nu exclude centura și nici centura ocolitoare nu exclude modenizarea Pădurii Codrișor, așa cum insinuează membrii Asociației Bistrița Civică”. Dupa mintea primarului, omul merge in padurea-parc pentru zgomotul si noxele generate de traficul greu si nu pentru liniste si aerul curat. Poate de aceea a mutilat cu drujba coroanele copacilor de pe strazi ca omul sa simta mai bine zgomotul si gazele de esapament. In plus, aceea tampenie de drum cu doua benzi prin padurea Codrisor nu-i o centura ocolitoare, fiindca pe langa defrisarea padurii, intra direct in oras pe langa parcul municipal, stadion, si pe la poarta spitalului TBC. Un vechi proverb spune ca proverb spune ca “inteleptul invata din greselile altora, desteptul invata din greselile proprii, iar prostul nu invata niciodata.” Din pacate Cretu nu a invatat nimic din greselile sale.
    Vezi: http://www.timponline.ro/ce-a-decis-cl-in-privinta-amenajarii-padurii-codrisor-ne-umplem-de-rusine/

    • Padurea Codrisor trebuie sa ramana padure virgina.

      Nu este deajuns ca ea a fost distrusa de strada Tabara acum PD-listi din asociatia Bistrita Civica vor sa o distruga sistematic prin trasformarea ei in padure parc.

      Nustiu cum politiceni nostri reusec sa distruga tot: Padurea Suleward deja distrusa prin trasformarea ei in Padure Parc, Padurea de pe dealul Cocosului prin partia de schi, Padurea Codrisor prin strada Tabara si alte constructia. Singuara padure din jurul orasului care inca mai rezista este cea de pe dealul Cetatii dar din pacate Chereji vrea sa o distruga si pe asta.

      Ce sa mai intelegem?

  • Din perspectiva comentariilor de mai sus, se extrage cu ușurință stadiul comunității noastre actuale. Indiferent cine s-ar ridica din rândul societății civile nu este și nu va fi destul de bun pentru cetățeni. Totdeauna va fi suspectat că dorește ceva pentru sine. Domnul Chereji, indiferent de greșelile trecute, este un om care chiar a încercat și mai încearcă să facă ceva bun pentru comunitatea orașului. Mai mult, chiar are potențialul intelectual și uman pentru a face acest lucru. Credeți sau nu, să îți asumi greșelile trecute și să ai puterea de a te ridica nu o poate face oricine.

  • Eşecul acestei dezbateri se datorează amestecului între politic şi societate civilă. Nu poţi fi şi una şi alta fiindcă le compromiţi pe amândouă. Aţi spus foarte bine că politicul are alte canale de exprimare. Nu ar trebui să vedem oameni politici în stradă la proteste. Ei ar trebui să fie ocupaţi să-şi convingă electoratul că merită votaţi. Din experienţa anului 2016 reiese că nu au reuşit să-i convingă pe prea mulţi. Atunci au dat-o cu societatea civilă. Numai că acolo sunt percepuţi ca politicieni cu o anumită orientare şi cei care ar vrea să adere la grupuri civile nu o fac tot din cauza lor. Dintre toţi cei care activează în societatea civilă doar prof. Florin Bojor a avut curajul să candideze ca independent. Restul s-au ascuns pe listele unor partide. Eu cred că a venit momentul să aleagă ori societatea civilă, ori politica. Struţo-cămilele nu plac nimănui.

  • Doamna Cristina subscriu la cele spuse de dumneavoastra si antevorbitorul meu. Numai te poti intoarce ca si reprezentant al societati civile odata ce ai fost in politica, prin simplu fapt ca nu te mai poti pacali pe nimeni.

  • Domnul Chereji ar trebui sa demisioneze imediat din functia de consilier local si apoi sa se erijeze in reprezentant al societatii civile.Atata timp cat se ascunde sub umbrela acestei formatiuni politice nu va fi niciodata credibil. Sa candideze independent sau din partea ONG-ului pe care il conduce si atunci vom vedea cate voturi strange.

    • Nu este suficient sa isi dea demisia din functia de consilier local.

      Pentru a putea vorbi despre Societatea Civila, el mai intai trebuie sa isi dea demisia din partid.

      Pana atunci ABC va ramane doar o anexa a PD-ului.

  • Am avut rabdare sa va citesc toate inptiile celor care ati scris , nimic concret si fara simtul raspunderii de a va declina numele.Mai putin Domana CRISTIANA SABAU. Suntem singura tara din EUROPA care trateaza asemenea subiecte unilateral dand foc la toata clasa politica indiferent daca sunt la putere s-au nu sunt.Total gresit. Chiar daca sunt presedintele unui partid politic PARTIDUL VERDE , nu ma consider nici politician nici politruc. Nu am asemenea calitati, sa daca am acceptat sa conduc o formatiune mica am facut-o doar dupa ce m-am asigurat ca nici colegii mei nu sunt de alta orientare. PV este un partid de MEDIU care asta stie si are in palmares doar actiuni de voluntariat cu oameni inimosi si prieteni ai NATURII. Si suntem vazuti foarte bine si in plan EUROPEAN pt. ca suntem singurii din marea familie a GRUNILOR . Doar in Romania si printre romanii nostrii nu reusim sa ne impunem din cauza unor aspecte care tin de verticalitatea si constructia nu tocmai potrivita a multor cetateni care tot asteapta toata viata ca cineva sa le puie in traista gratis.Generalizarea si descrierea din acest articol este nedrept si regret ca stimata Doamna SABAU nu a dorit sa faca cat de cat o diferenta. O fac eu si va dau un singur exemplu. In anul 2010 am organizat o vizita la ROSIA MONTANA cu un grup de noua Ecologisti colegi de la mun. Am avut cu noi si 1100 de semnaturi de la bistriteni in tabele ,prin care ne exprimam dezacordul fata de exploatarile cu CIANURI a aurului. Am fost primiti cu mare caldura de unul din cei mai mari romani in viata DOMNUL ING.ZENO CORNEA care este si Presedintele Asoc. ALBURNUS MAIOR un mare luptator al motilor si un aparator al avutiei si paznic al muntilor. El ne-a transmis ceva forte clar si s-a exprimat; DRAGI PRIETENI; AICI IN ACEST SEDIU NU A CALCAT SI NU VA CALCA VREODATA PICIOR DE POLITICIAN, IN AFARA DE VOI ECOLOGISTII. Restul este gargara ce se mai poate scrie si debita la foc automat despre noi. Dezinformare, lipsa cultura si rea vointa. Imi pare rau ! Dar poate ca sunt printre acesti vasnici critici unii mai buni ca cei de acum si eu astept sa faca dovada ca se stiu organiza mai bine decat noi si sunt si super inalbiti.Daca se va intampla o minune si va aparea o noua entitate eu personal nu mai intreprind nici o actiune si trag in parcare definitiv.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS