Actualitate Recomandări

Ministrul Culturii, la Biblioteca Județeană pentru ”o inaugurare specială”

(FOTO) La Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” a fost deschisă, în prezența ministrului Culturii și Identității Naționale Ionuț Vulpescu, expoziția permanentă ”Cărți și imagini. Valori de patrimoniu”. Ministrul a făcut și un tur al Bibliotecii.

”Merg foarte des în țară. Am vizitat Biblitoca Județeană, care se cheamă așa mai mult din rațiuni didactice dar anvergura acestei biblioteci depășește județul Bistrița-Năsăud. De la fondul excepțional de cărți rare, iar Ministerul Culturii a clasat 11 din aceste piese, era firesc să o facă și acest proces va continua, până la achizițiile de ultimă oră, Biblioteca de aici este un model, județul este un model pentru ceea ce înseamnă implicare în sprijinirea culturii. Patrimoniul național, cultura națională sunt chestiuni care ne privesc pe noi toți. Mi-aș dori ca implicarea factorilor de decizie să fie în multe alte locuri așa cum se întâmplă la Bistrița. Nu e puțin lucru ca toate instituțiile de cultură importante să-și desfășoare activitetea în sedii noi, este un lucru extraordinar”, a afirmat ministrul Culturii Ionuț Vulpescu.

”Este o inaugurare specială și foarte importantă pentru Biblioteca Județeană, pentru Bistrița. Este o expoziție de carte veche pe care o deține Biblioteca, aceste docuemnte vin din Biblioteca gimnaziului german. Putem să vedem în aceste cărți istoria Transilvaniei. Cărțile expuse au fondat Biblioteca. Avem 11 titluri incluse în patrimoniul Cultural Național. Este o izbândă a Bibliotecii, a Ministerului Culturii. Vedeți ce comori sunt în această bibliotecă, am vrut ca publicul să știe de ele, să știe că există un asemenea fond de carte și poate vor veni cercetători să îl studieze”, a spus directorul Bibliotecii Județene, Ioan Pintea, care a anunțat lansarea unui minialbum cu aceste valori de patrimoniu.

”Este o mare sărbătoare în Biblioteca Județeană, unde au fost scoase la lumină aceste valori inestimabile. Este pentru prima dată când avem o expoziție de carte veche, ce cuprinde cărți de o valoare inestimabilă din anii 1400-1800”, a menționat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

La eveniment au mai participat secretarul de stat în MCIN Alexandru Pugna, prefectul Ovidiu Frenț, deputatul Doina Pană, senatorul Ioan Deneș, vicepreședinții CJ Vasile Puica și Ioan Țintean, primarul Bistriței Ovidiu Crețu, primarul Becleanului Nicolae Moldovan, oameni de cultură, preoți.

AICI UN ALBUM FOTO.

Fondul documentar al Bibliotecii Judeţene deţine 22.164 de volume. Majoritatea provin din biblioteca Gimnaziului Evanghelic din Bistriţa. Nucleul acestei biblioteci a luat fiinţă odată cu şcoala, despre care există date documentare din 1388. Prin donaţii în fondul acestei biblioteci au ajuns cărţi deosebit de valoroase, editate în toate centrele importante din Europa: Wittenberg, Bazel, Frankfurt, Leipzig, Iena, Veneția, Viena etc.

Conţinutul colecţiei este enciclopedic (religie, istorie, drept, ştiinţele naturii, matematici, pedagogie, geografie, literatură beletristică). În privinţa limbii predomină germana, latina şi maghiara.

Fondul cuprinde 1.081 de volume de carte veche (inclusiv periodice) publicate în străinătate, până la 1800, şi pe teritoriul României până în anul 1830, dintre care 168 în sec. XV-XVII.

Cea mai veche comoară a bibliotecii este Biblia Impressa Venetiis P Franciscus de Heilbrun et Nicolaus de Francofordia Socios, datând din anul 1475. Este o ediţie a Vulgatei în traducerea Sf. Hieronymus. Format in folio, fără signatură, cu text pe două coloane, imprimat pe hârtie cu filigran, reprezentând floare de margaretă, cap de elefant şi balanţă, tiparnegru cu iniţiale – desenate manual; legătură renascentistă de piele neagră pe suport de lemn, cu iniţialele M.S.D., executată în 1579. Are numeroase însemnări în limba latină.

În colecţia bibliotecii sunt prezente operele clasicilor greci şi latini (Aristotel, Cicero, Hesiod, Ovidiu), lucrările marilor reformatori ai religiei (Luther, Melachton), ale umaniștilor (Bonfinius, Sambuccus, Toppeltinus, Nicolaus Olahus) și iluminiștilor. Regăsim aici numele marilor editori şi tipografi din numeroase centre culturale din Europa occidentală şi centrală. Aldus Manutius e prezent cu 2 volume: “Hesychii Dictionarium”, 1514 și “Pausaniae Commentarii Graeciam”, 1516. Familia Estienne e prezentă cu “Biblia” în traducerea lui Th. Beza, tipărită în 1557. Din atelierul parizian al lui Badius există “Valerius Maximus cum Publici Commentario Historico”, tipărită în 1510, iar din atelierul elzevirilor “Corpus Juris Civilis” 1681. Officina Oporiniana e prezentă cu 4 lucrări, atelierul Wechelius cu 3. Dintre cărţile tipărite pe teritoriul României, cea mai veche este “A Mi Wrunc Iesus Christusnac Wy Testamentoma”, tipărită la Cluj în 1561 în atelierul lui Gaspar Heltai. Volumele conţin ex-librisurile şi însemnările unor personalităţi. În anul 2016, au fost clasate 11 titluri, care au intrat în Patrimoniul Cultural Național.

2 comentarii

  • De la ocupantii de azi a celui mai vechi monument arhitectonic al Bistritei – „biserica ortodoxa Coroana” n-a ramas nimic in Biblioteca? O carticica de rugaciuni, din sec 14 macar daca nu din 13? Un desen? O caricatura? Nimic? Doar inscriptia mincinoasa de secol 21 de la intrarea in fosta Mănăstirea minorită „Sf. Andrei” din Bistrița? Macar niste texte depuse la Securitate in secolul 20 sa fi donat Mitropolitul, seful ierarhic al bibliotecarului sef.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS