Social

Maxim Dumitraș, expoziție itinerantă

Muzeul de Artă din Piatra Neamț găzduiește expoziția de sculptură și desen a sculptorilor Maxim Dumitraș și Nicolae Fleissig. Expoziția face parte dintr-un proiect care se va derula pe parcursul a trei ani, lucrările fiind itinerante: după capitolul bistriţean, la Piatra Neamţ, București şi apoi în Franţa.

”Asocierea celor doi artişti este benefică. Înainte de orice altceva, este de luat în considerare complementaritatea. Ceea ce îi apropie şi, în acelaşi timp, îi deosebeşte pe Fleissig şi pe Dumitraş este relaţia plin-gol. Nicolae Fleissig este un desăvârșit sculptor al formelor compacte, în principiu închise, pentru care golul înseamnă degroşare de material. Concavităţile sau străpungerile, ne referim în special la porţi, sînt clar determinate de ansamblul portant, de unde se nasc ideile de stabilitate, forţă şi ordine morfologică. Maxim Dumitraş este, în contrapartidă, un maestru al expandărilor. Lucrările sale, chiar cele monumentale, mai puţin instalaţioniste, invită spaţiul vital să participe în mod activ la ideile sale plastice. Formele închise alternează cu cele deschise, într-un joc ritmic, controlat în totalitate de artist”, este prezentarea expoziției.

Directorul Muzeului de Artă Comparată din Sîngeorz-Băi, Maxim Dumitraș, este un sculptor, pictor și fotograf cu peste 30 de ani de activitate artistică. Lucrările sale prezintă motive etnografice, dar și abstracte, artistul fiind recunoscut pentru diversitatea genurilor de expresie abordate.

1 expo maxim dumitras 15 2 expo maxim dumitras 15 3 expo maxim dumitras 15 4 expo maxim dumitras 15 5 expo maxim dumitras 15 6 expo maxim dumitras 15 7 expo maxim dumitras 15 8 expo maxim dumitras 15

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS