Liniştea dinaintea furtunii la Înmatriculări Auto. Comisarul şef Dumitru Creţa: Trei luni vor fi cozi

De la 1 februarie a.c., guvernanţii promit că nu se va mai plăti contravaloarea timbrului de mediu la înmatricularea unei maşini. În plus, se scoate şi taxa aferentă înscrierii în circulaţie a unei maşini care se plătea până acum la primării, de 60 de lei pentru o maşină mică şi de 145 de lei pentru una de mare tonaj. Toată lumea pare să aştepte cu sufletul la gură acel moment, aşa că, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud zilele acestea aproape că bate vântul. Se eliberează doar câteva numere roşii pe zi. Întrucât va urma o perioadă ” de foc”, Timp Online a stat de vorbă cu şeful SPCRPCIV Bistriţa-Năsăud, comisarul Dumitru Creţa.

Reporter: Domnule comisar şef, se mai înmatriculează maşini în această perioadă? 

Comisarul şef Dumitru Creţa: Da, cei care au achitat deja taxele vin să înmatriculeze. Nu avem o solicitare mare de la începutul anului şi nici în ultima săptămână din 2016 nu am avut. Cele mai multe solicitări le avem pentru numere provizorii în aşteptarea dispariţei timbrului de mediu. Faţă de o perioadă normală, să zic luna noiembrie, începutul lui decembrie 2016, a scăzut numărul de solicitări cam la 50%.

Înţeleg însă că multă lume vă sună şi vă cere informaţii.

Da, aşa este. Foarte multă lume ne apelează telefonic să se informeze. După cum ştiţi, prin Legea 1, dacă se va publica în Monitorul Oficial, de la 1 febraurie 2017 nu se va mai percepe taxa de timbru de mediu pentru autovehicule cu ocazia înmatriculării. La fel, vor dispărea o serie de taxe. Suntem întrebaţi dacă va intra în vigoare la 1 februarie 2017. Eu cred că da fiindcă asta prevede legea. Întrucât nu va mai fi necesară achitarea taxei timbrului de mediu, noi nu o să o percepem. Taxa de înmatriculare e scoasă şi ea, cea care se plătea la primărie, respectiv pentru autoturisme de 60 de lei şi pentru camioane 145 de lei. Deci vor dispărea din dosarul de înmatriculare trei documente: taxa de înmatriculare, decizia de calcul a timbrului de mediu şi chitanţa de plată a timbrului de mediu. De asemenea, nu va mai trebui nici noi să facem verificări pe portalul ANAF, ceea ce va simplifica oarecum procesul de înmatriculare.

Cine va fi avantajat de eliminarea timbrului de mediu? 

Orice cetăţean va fi avantajat. Taxa era mare la maşinile de capacitate cilindrică mare şi la maşinile de lux. Se plăteau sume de ordinul a mii de euro. Pentru un jeep peste 3000 cmc sau o maşină considerată de lux taxa era foarte mare. Şi pentru maşinile din categoria euro 3, euro 4 taxele erau destul de mari în privinţa timbrului de mediu. Acestea sunt maşini fiabile, iar de acum, dacă nu se mai plăteşte timbrul de mediu, pot fi cumpărate la un preţ pe care şi-l permite un om de rând. Va fi un avantaj pentru cetăţeni. Odată cu dispariţia timbrului de mediu vor intra în legalitate mai multe persoane. În prezent avem tot felul de situaţii: au fost efectuate acte de vânzare-cumpărare de la o persoană la alta, iar pentru a evita plata timbrului de mediu nu s-a făcut radierea de pe titular. Cel care a cumpărat maşina a făcut diverse împuterniciri notariale. Mă aştept ca cei care nu şi-au clarificat situaţia maşinilor să intre în legalitate. Fiecare om, dacă circulă cu un autovehicul, normal e să-ţi aparţină ţie sau unui membru al familiei. Sunt foarte multe situaţii în care proprietarul maşinii primeşte acasă amenzi pentru lipsa rovignetei sau pentru alte fapte pe care le săvârşeşte cel căruia i-a vândut maşina. O să mai dispară şi alte situaţii cum ar fi înmatriculările în Bulgaria. Cred că vor intra mulţi în legalitate.

Se vor scumpi sau se vor ieftini maşinile la mâna a doua? 

În mod normal, ar trebui să se ieftinească pentru că, nemaifiind percepută această taxă, nu mai există motive pentru ca maşinile să se scumpească.

Asta înseamnă că, de la 1 februarie, va fi aglomerat la Înmatriculări. Se pot face programări?

Sunt convins. Vom avea un val de solicitări foarte mare cel puţin vreo trei luni de zile până se va intra în normalitate. Am avut programări în cursul anului trecut şi s-a ajuns într-o diferenţă foarte mare: programări la o lună de zile. Am suplimentat efectivul de cadre, am renunţat la acest mod de lucru, am servit pe toţi cei care ne-au solicitat şi lucrurile s-au normalizat. Pentru perioada ce urmează voi sista concediile colegilor de la Înmatriculări şi ne vom organiza de aşa manieră încât să putem servi publicul. Pe o programare se va ajunge la distanţă foarte mare. Sunt oameni care vor doar o radiere sau solicită un număr provizoriu. În mod sigur se va ajunge la cozi o perioadă până ne vom obişnui cu ideea că nu mai trebuie plătită această taxă. În lunile februarie, martie, aprilie cred că vor fi cozi.

Cât va costa înmatricularea unei maşini de la 1 februarie? 

În condiţiile în care s-a renunţat la taxa de înmatriculare şi la timbrul de mediu, înmatricularea unui autovehicul, în afară de taxele la RAR,  care sunt undeva la 300-400 de lei în funcţie de maşină, RCA care este obligatoriu, la noi se va plăti 37 de lei costul certificatului, respectiv 40 sau 85 de lei costul numărului de înmatriculare. Sunt sume minore.

Notă: Am încercat să aflăm de la Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud dacă cei care au plătit deja timbrul de mediu îşi vor putea recupera banii, dar ni s-a spus că nu există nicio dispoziţie legală în acest sens. 

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

    • Ochiu' fățarnic

      ….ca doar romanu’ muritor de foame si la limita subzistentei are totuși bani de o mașina de lux la mâna a doua….

      (1)
    • Cat de nedrepti sunt romanii!!!!

      sa- votati pe astia care v-au scos taxa nu v-ati ingramadit … sa faceti tabele..sa va scanati actele sau sa va programati online!!!

      (10)
  1. ADRIAN

    Eu propun sa se faca programari la termene rezonabile ( 1-15 zile) cum se face si la RAR si la inmatriculari in Bucuresti. Decat cozi sa stai cu zilele sa iti inscrIi masina mai bine cu programare . Toata lumea ar avea de castigat : noi nu ne-am pierde timpul , oamenii nu s-ar certa si functionarii nu fii nevoiti in aceste 3 luni de zile sa lucreze la stres maxim. Eu cred ca daca oamenii au stat din decembrie si mai au de stat pana in 01,02.2017 nu va fi mare lucru sa mai stea cateva zile.
    La Bucuresti la inmatriculare se fac deja programari online, noi la Bistrita de ce sa nu putem ? Sa se dea termene de inmatriculare mai scurte de 15 -20 de zile si cu siguranta va fi bine si pt cetateni si pt functionari :7
    http://www.drpciv.ro/rezervareb/inmatriculare.php

    (6)
  2. Roth Cristian

    Dar ce spuneti de posibilitatea de a scana actele necesare si a le trimite pe email catre serviciul Inmatriculari?
    Cand dosarul e complet, sa se primeasca o confirmare oficiala si o invitatie de a se prezenta in data de x, intre orele cutare, la SPCRPCIV Bistriţa-Năsăud cu actele in original pentru a inmatricula masina.
    Cel putin pentru cei care nu locuisc in Bistrita ar fi extraordinar.

    (72)
  3. bosu

    o să se umple traficul cu tomberoane, noi ăștia cu casco am rupto in fericire, masini de 20 mii lovite in trafic de tarani cu logan… serios ?? măcar bine că ii scump carburantul; de asemenea sa fie obligatorie la vanzare inregistrarea masini pe cumparator, sau pe societate din moment ce este simplificata procedura; nu de alta dar ăștia cu mașini fiabile de 1000 euro.. nu le prea merge mintea , mia spun oadată bine ca ii scump carburantu, pentru ei :-))))))

    dle Creta, cat de fiabila este o mașina euro 3 de 1000 euro?? vă spun eu că mai fiabila este un mercedes euro 5.. la care dau 1000 euro la o revizie anuală, Doamne ce lume.

    (-24)
    • Traian

      Ti-ai asumat cand ai cumparat masina de 20 mii !!! Mai stiu eu parveniti din astia , care nu au unde sta sau ce manca si au facut imprumuturi sa-si cumpere masini scumpe !!! Impotenți ieftini .In viziunea ta aia care au logan sau altă măsură ieftina nu ar trebui să circule pe drumurile din ro. Stai cuminte ” BAROSANE ” !!!

      (27)
    • Observatorul

      probabil [bosu] nu are masina ptr ca nu are nici 100 de euro sa manance , rasfoieste reviste cu poze in magazin si viseaza
      de asta e ofticat pe cei cu loganuri

      (11)
    • thinking head

      Bosule este dovedit că țăranii nu cumpără Logan, ci bmw, mercedes sau alte mașini care odată au fost premium, dar acum costă cât un Logan diesel. Logan își cumpără poate agricultorii, pentru că sunt oameni practici, nu fițoși rupți de foame care, în mintea lor îngustă, cred că cineva îi invidiază. Sunt demni de milă țăranii de oraș… 🙁 proștii nu știu că sunt proști, proștii cred că sunt deștepți. Întotdeauna.

      (16)
    • amfostcalm

      Te asigur ca un mercedes din 2015 se va strica mai des decat unul din 2002 ,masini bune au fost pana in 2005 scoase apoi au inceput sa le faca mai mult sa isi faca vanzare la piese ! te asigur ca sunt masini de 1000 de euro mult mai fiabile decat cele de 20000 de euro ( toyota corolla, mitsubishi charisma,un suzuki alto)…doar cateva exemple de masini .singura care e sub 1000 de euro si e mai proasta decat toate este loganul aia nu poate fi numita masina mai ales cele diesel !

      (-1)
    • Dan

      Poi daca multi romani au Masini de 1000 euro asta nu anseanna ca sunt tarani si ca nu Stiu sa conduca. Mai periculosi sunt bezadelele cu Masini de zeci de mii de euro sì cu carnet luat pe spaga si anca Ceva o masina mai veche e mult mai robusta si mai fiabila decat cele noi cu piese Made in Cina. Conducatorii auto nu se judeca dupa tipul de masina ci dupa comportamentul an trafic.

      (0)
  4. ionion

    Eu am cumparat acum o luna , un Renault Kadjar cu 25000 . Imi intorc stomacul pe dos compatriotii mei care nu inteleg ca Audi , Mercedes si Bmw nu sunt cazanele jegoase pe care le conduc ei . Ne omoara copii cu noxele pentru inpresia lui stupida ca si-a luat masina . Nu sunt de acord cu scoaterea acestei taxe . Ne tinea civilizati cu forta .

    (-10)
    • amfostcalm

      taxa nu te tinea cu forta civilizat ,pentru anumite masini din 2001 cu motorizari mici taxa era 80 de euro iar pentru cele din 2008 era de 600-700 de euro ….deci avantaj la cele din 2001 !

      (0)
  5. ionion

    Scuzati ortografia . Scriu din masina in traficul din Bucuresti unde tin climatizarea pe recirculare ca sa nu ma sufoc .

    (-6)
    • bosu

      mă refer la lmasinile alea trecute prin zece maini sau de taxi si la golfurile3 ce le sar rotile spate, nu ma refer la cei ce au o masina de noua , infirent de model; taxa oricum nu ajuta pe nimeni; sanatate

      (-1)
  6. bosu

    acuma nu știu cat de bmw este un bmw luat cu 1000 euro, nu știu cat de audi este un audi luat cu 2-3 mii; pe bune acum; samsari nu lasă din pret chiar cu taxa stearsa, masini de vandut nu mai sunt că au fost casate pentru vouchere; deci dacă ne gandim bine.. este ok, in sfarsit . aș vrea să imi iau un ARO

    (2)
    • bosu

      preturile răman la fel, categoric; și așa sunt supraevaluate multe.. cu peste 300k in bord

      (0)
  7. marius

    oameni buni in loc sa va bucurati uni pentru alti voi va dati mari cu ce masini aveti..bucurativa si pentru oameni mai saraci care nu mai merg prin frig la servici.. nu mai fiti invidiosi.. asa vorbiti voi astia cu masini scumpe si cand faceti un accident va bagati unghea in gat.. fiecare merge cu ce are . nu o sa te incurce nimeni in trafic bosule.. doamne iartale greselile lor.

    (7)
  8. ionion

    Fiecare ar trebui sa isi vada lungul nasului si sa conduca ce masina noua isi permite . Cine nu isi permite , sa munceasca .

    (0)
  9. ceanu198

    nu va imbulziti asa repede,hai sa vedem ce taxa de omologare vom avea
    daca e de 3-400 acum sa nu ne miram daca se va majora de 3-4 ori

    (0)
  10. Robert

    Ce a uitat domnul comisar sa omita e ca nu se va mai plăti nici taxa de certificat de înmatriculare scoasa și ea cu cele 102 taxe…

    (-1)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.