Actualitate

”Istoria, adusă în prezent” la centrul de pe pietonal. Cine a primit ”Medalia de argint a Bistriței”

(FOTO) Un Centru documentar expozițional a fost inaugurat pe pietonalul Liviu Rebreanu, la nr. 23, în clădirea în care a funcționat Centrul Cultural Municipal pe perioada în care Casa de Cultură a fost în modernizare.

Detalii despre ce cuprinde acest centru, care este deschis tuturor celor interesați zilnic de luni până vineri între orele 10.00 și 18.00, a oferit directorul CCM, Dorel Cosma: ”Este o instuție culturală, filială a CCM. Un moment important în viața culturală a Bistriței și nu numai, inaugurăm un centru cum puține instituții culturale au la ora actuală. Am dorit ca acest loc să fie un punct de atracție pentru toți cei interesați de sport și cultură, pentru toți cei care ne vizitează. Sunt trei saloane la primul etaj: de trofee culturale, de trofee sportive, de filatelie. Este la etaj, totodată, un fond documentar deosebit, unde există documente de cultură și sport din 1950 încoace, totul fișat pe momente și personalități, în urma unei munci extraordinare a domnului Vasile Jimborean. Dincolo de acest fond documentar deosebit, așa ceva nu există la ora actuală în România, pe cordior veți parcurge galeria unor personalități sportive și culturale, față în față, pentru a ajunge în biblioteca pe care o inaugurăm tot acum, ce cuprinde în acest moment 15.000 de volume și colecții de reviste din sport și cultură. Există o sală de lectură la dispoziția fiecărui doritor, zilnic între 10.00 și 18.00, oricine poate să studieze aici. Nu se împrumută nimic, pentru că sunt documente obținute cu greu și care reprezintă o muncă de o viață. La parter se află studioul Radio-TV Bistrița Culturală. Domnii Vasile Jimborean și Mircea Calu, președintele filateliștilor bistrițeni, se vor ocupa de aceste sectoare, fond documentar respectiv salon filatelic”.

2 inaugurare centru documenta 3 inaugurare centru documenta 4 inaugurare centru documenta 5 inaugurare centru documenta

CCM intenționează ca pe viitor să deschidă și un internet cafe în cadrul acestui centru unde, în timp, se vor regăsi documente și în format electronic, pe măsură ce ele vor fi stocate.

În fondul său documentar, Vasile Jimborean a stocat până acum 630 de cutii în care se află peste o jumătate de milion de fișe și documente.

Primarul Ovidiu Crețu, prezent la eveniment alături de viceprimarul Gelu Muthi, a declarat: ”Este un exemplu de cum pot să fie valorificate clădirile din centrul municipiului, în sensul de a fi redată oamenilor pentru a se bucura de ceea ce au realizat anumiți bistrițeni. Vasile Jimborean și Mircea Calu au adus suflet în această clădire, au transformat clădirea într-un centru viu, într-o colecție excepțională de valori din toate sferele de activitate. Și-au dedicat o viață activității lor, mă bucur foarte mult că celebra colecție a domnului Vasile Jimborean și-a găsit un loc adecvat, după ce a fost mutată dintr-o parte în alta. Cred că aici s-a rezolvat problema de fond a colecției, care și-a găsit un loc în care să fie păstrată, îmbogățită, consultată. Expozițiile filatelice se văd o dată sau de două ori pe an, dar trebuie să fie un loc unde aceste lucruri să fie la îndemâna oamenilor, care să se poată bucura de ele. Ei ne aduc istoria la timpul prezent, dar fac și timpul prezent să se materializeze în documente care să rămână peste timp. E important ca oamenii să rămână în documente, este o etapă a evoluției societății bistrițene”.

AICI PUTEȚI VEDEA MAI MULTE FOTOGRAFII

”Pentru eforturile lor și rezultatele obținute, pentru a arăta respectul și recunoștința administrației”, Vasile Jimborean și Mircea Calu au primit din partea primarului Crețu ”Medalia de argint a municipiului Bistrița”, ”o piesă lucrată de un artist plastic și bătută de argint”, distincție instituită de anul acesta.

Vasile Jimborean a primit medalia pentru ”crearea unui fond documentar unic în țară, bază de date acumulată pe parcursul a peste 50 de ani, cuprinzând documente, fotografii și informații de o extraordinară valoare”, iar Mircea Calu ”pentru activitatea sa neobosită de susținere a mișcării filatelice locale, de îndrumător și coordonator al societății filatelice bistrițene”.

Cu ocazia inaugurării centrului, a avut loc vernisajul expoziţiei filatelice internaţionale „Filex Transsilvanica”, ediţia XXII, cu tema ”Sport-turism”.

6 inaugurare centru documenta 7 inaugurare centru documenta 8 centru documentatt cd 16

2 comentarii

  • Nimic nou sub soare. Bistrita are o veche traditie in conservarea si valorificarea unor valoroase fonduri documentare. Un exemplu in acest sens, este de remarcat Centrul de Documentare Medicala, unul din cele mai importante din fosta regiune Cluj a anilor 1960, care a functional in cladirea Casei de Cultura a Sindicatelor de pe strada Odobescu, nr. 3.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS