Social

IPS Andrei, sfințire la Ciceu Giurgești. Șeful CJ, la slujbă. Distincție pentru deputatul Suciu. Alte oficialități, la hramul bisericii din Orosfaia

(FOTO) IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat lucrările de renovare ale bisericii din Ciceu Giurgești și a oficiat Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți în frunte cu protopopul Becleanului, Doru Zinveliu.

În prezența a numeroși credincioși, preoți și oficialități locale și județene, IPS Andrei a rostit rugăciunile specifice binecuvântării locașului de cult, iar apoi a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia le-a vorbit celor prezenți despre lucrarea nevăzută a diavolului și datoria sfântă a omului de a lupta din toate puterile și de a birui acest război nevăzut, conform Radio Renașterea.

slujba ciceu giurgesti iul 16 1 ciceu giurgesti sfintire iul 16 2 ciceu giurgesti sfintire iul 16

Biserica ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost reabilitată în ultimii ani cu sprijinul credincioșilor și al autorităților locale. Cu acest prilej, IPS Andrei i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în lucrările bisericii, oferind deputatului Daniel Suciu ”Ordinul Sfinților Martiri Năsăudeni”, iar primarului din Ciceu Giurgești, Vasile Iuga, ”Ordinul Sfântului Pahomie de la Gledin”.

”Ca de obicei, Slujba Sfintei Liturghii, oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Andrei, a umplut de bucurie sufletele celor prezenți. Vreau să felicit doi oameni care s-au implicat activ în modernizarea lăcașului de cult, Domnul Primar Vasile Iuga, care a primit și ,, Ordinul Sfântului Pahomie de la Gledin” și pe prietenul meu, Deputatul Daniel Suciu, care a primit ,, Ordinul Sfinților Martiri Năsăudeni”. De asemenea vreau să îl felicit și pe părintele Dan Constantin Iftimi care a devenit iconom stavrofor, datorită muncii și dedicării în slujba comunității din Ciceu Giurgești”, a spus șeful CJ Radu Moldovan.

”Părintele Dan Constantin Iftimi a avut un eveniment important. În prezența IPS Mitropolit Andrei, a resfințit biserica din Ciceu Giurgești și a devenit iconom stavrofor. Mă bucur de strădaniile lui și ale frumoasei lui parohiiși mă bucur că am participat la un eveniment de suflet care a bucurat întreaga comunitate. Îl felicit pe domnul primar Vasile Iuga pentru Ordinul Sfântul Pahomie de la Gledin și le mulțumesc celor ce m-au distins cu Ordinul Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”, a menționat deputatul Daniel Suciu.

1 slujba ciceu giurgesti iul 16 2 slujba ciceu giurgesti iul 16 3 slujba ciceu giurgesti iul 16 4 slujba ciceu giurgesti iul 16

Prefectul Ovidiu Frenț, vicepreședintele CJ Alexandru Pugna și senatorul Ioan Deneș au fost la hramul bisericii din Orosfaia, comuna Milaș.

1 hram orosfaia 16 2 hram orosfaia 16 3 hram orosfaia 16 4 hram orosfaia 16

”Am avut bucuria de a fi prezent la Sfânta Liturghie în satul Orosfaia din comuna Milaș. Alpturi de prefectul județului Ovidiu Frenț, senatorul Ioan Deneș, primarul Iosif Gabor și mulțime de credincioși, ne-am bucurat cu toții de sărbătoarea hramului acestei biserici minunate. Am făcut și un scurt popas la Castelul Teleki din Comlod, pentru care se caută soluții de a fi salvat de la degradarea pe care timpul o amplifică… A fost zi de mare încărcătură spirituală și bucurie a reîntâlnirii cu oameni minunați, întorși în locurile natale dar și oameni ce au rămas fideli locului pe care cu toții ne este drag să-l numim acasă”, a precizat Alexandru Pugna.

5 hram orosfaia 16 6 hram orosfaia 16 7 castel comlod teleki 8 teleki comlod

Potrivit site-ului Protopopiatului Beclean, Biserica cu hramul ”Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din Ciceu Giurgeşti a fost construită în anul 1822, pe locul unei biserici de lemn mai vechi, care azi se găseşte la Mănăstirea Căşiel din jud. Cluj. Prin osteneala oamenilor s-a ridicat biserica de zid, lucrările începând în anul 1822 şi finalizându-se prin punerea iconostasului în 1828, când a fost şi sfinţită de Vasile Moga, primul episcop român de după unirea de la 1700. Biserica a trecut prin câteva etape de reconstrucţie: 1903, 1905, 1950, 1970-1971, 2004-2008 (când a fost resfinţită de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania) şi 2015.

Pictura care împodobeşte aceast edificiu de cult este în tehnica frescă şi a fost executată de către pictorul Constantin Bumbu şi fiii săi. Este o pictură executată conform regulilor bisericeşti, o pictură neobizantină, care îmbină armonios cadrul Noului Testament, dar şi chipurile sfinţilor. Biserica păstrează prestolul (piciorul) iniţial, care este din piatră şi pe care se află consemnat anul 1822, certificând vechimea acestei biserici ortodoxe.

Biserica este deosebită, din punct de vedere artistic şi istoric, şi prin iconostasul pe care îl are. Iconostasul are 92 de icoane, pictate pe lemn. A fost restaurat în perioada 2005-2007, de către un grup de specialişti din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă, secţia Patrimoniu Cultural, condus de către prof. dr. Ana Maria Baciu, care a reuşit să pună în evidenţă strădania şi ingeniozitatea pictorilor din anul 1828, pictura de pe iconostas fiind inedită prin culorile naturale folosite, prin pictura naivă care înfăţişează sfinţii.

 

10 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS