Politică

Ioan Oltean, cuvinte dure la adresa PSD: ”Minciună, şantaj, ticăloşii, cumpărare de voturi, nemernicie”

Deputatul PDL Ioan Oltean a vorbit despre proiectele din județ ”cu care se laudă PSD” și despre migrația aleșilor locali realizată pentru că ”banul public este folosit în mod discreționar pentru cumpărarea de voturi”. ”Unui ales din Rodna i s-a promis un contract cu Leoni, să le pună dinți la muncitori”.

”N-am gândit un anumit procent pentru turul I. Cât mai mare, dacă se poate peste cel al PSD, normal. PSD singur niciodată n-a câștigat alegerile în acest județ, doar când i-au ajutat prietenii noștri. Fără ei, n-ar fi ce sunt astăzi dar asta-i viața dar încercăm astăzi să reparăm ce s-a greșit atunci. Împreună, acum sperăm să-i readucem acolo unde le este locul”, a spus Ioan Oltean într-o conferință de presă.

Oltean a declarat că ”întreaga campanie electorală a PSD s-a calat pe minciună, demagogie, șantaj, presiuni, pomeni electorale și tot ce e mai puțin plăcut pentru o țară democrată”.

”Minciuna a fost primul element folosit de PSD pentru a ademeni electoratul. PSD Bistrița-Năsăud spune că ”Ei vă spun ce vor să facă, noi am făcut deja. Fapte, nu vorbe!”. Printre fapte sunt o mulțime de proiecte pe care și le asumă în întregime Guvernul Ponta. E adevărat, mare parte s-au finalizat sau se finalizează în această perioadă, dar au fost aprobate și începute pe vremea Guvernării Boc”, a spus liderul PDL Bistrița-Năsăud.

El a vorbit despre proiectele ”cu care se laudă PSD”:

”Proiectul Rombat a fost aprobat în mai 2011, de 16 milioane de euro, din care 8 milioane contribuția statului. Proiectul Leoni, de 10,5 milioane, este în desfășurare cu documentația, nicidecum valorificarea proiectului. Și ei spun că Leoni și Rombat au creat 440 de noi locuri de muncă. Am verificat. 108 locuri de muncă a creat proiectul Rombat și niciunul la Leoni pentru că e în curs de desfășurară. Iată cum mint cu nerușinare, chiar ne cred proști pe toți?. Gara Bistrița Nord a fost inaugurată cu mare fast și pompă. Proiectul a fost aprobat de Guvernul Boc, licitația a avut loc în martie 2011. Sediul RAR a fost proiect aprobat când ministru era Anca Boagiu, nu un ministru din Guvernul Ponta. Mare parte din proiectele care au vizat schimbarea la față a municipiului Bistrița, aici am în vedere și parcul, și Casa de Cultură, și Biserica Evanghelică, au fost aprobate de Guvernul Boc. Spun ei că Guvernul Ponta ne-a adus investiții de peste 33 de milioane de euro. N-am verificat dacă suma corespunde, dar în vremea guvernării Boc în județ au venit proiecte de peste 400 de milioane de euro. Deci de la 33 la 400 mai e drum foarte lung și suntem la doi ani și jumătate de guvernare Ponta”.

Copreședintele ACL Bistrița-Năsăud a afirmat că ”banul public este folosit în mod discreționar pentru cumpărarea de voturi”:

”Aleșii au putut trece la PSD pe baza acelei ordonanțe. Toți cei care au trecut sunt beneficiarii unor avantaje financiare sau de altă natură. Primarii care au trecut la PSD au primit alocări financiare de ordinul miliardelor, 20-30 de miliarde în timp ce alte comunități n-au primit niciun leu. E inadmisibil ca între-o localitate să dai 40 de miliarde, iar în alta care are și resurse financiare mai puține să nu dai niciun leu. Totul doar ca o consecință a trecerii primarului la PSD. Aleși locali, consilieri au fost ademeniți cu diverse promisiuni să treacă la PSD. Un singur exemplu. Consilierul local din Rodna Dan Birișiu a trecut la PSD pentru că i s-a promis un contract cu Leoni, să le pună dinți la cei care care lucrează la Leoni. Leoni e o firmă privată, nu cred că ticăloșia poate merge atât de departe încât să se poată realiza asemenea contracte. Dar ei, în nemernicia lor, n-au ținut cont de nimic, s-au folosit de orice fel de neajuns al unor oameni pentru a-i determina să treacă de partea lor”.

Oltean a menționat că ”mizerabilii” care au vorbit defăimător la adresa lui Iohannis au uitat că ”bunicul lor”, Ion Iliescu, a fost ateu.

”Această campanie bazată doar pe denigrare, pe promisiuni, pe jigniri, nu-și va atinge scopul. Cât de mizerabili au putut să fie să spună: nu-l votați pe Iohannis că nu are copii, că nu este ortodox, dar au uitat mizerabilii că bunicul lor, Ion Iliescu, n-a avut copii și a fost ales de două ori. Au uitat mizerabilii că bunicul lor a fost ateu. Nu credincios, nu de altă credință, a fost ateu. Iată ce naște din pisică nu numai că mănâncă șoareci, mănâncă tot ce-i iese în cale. În ticăloșii, discipolii și-au întrecut profesorii”.

10 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS