Social

Începe sezonul estival 2017 la Băile Figa. Care sunt prețurile. Cum va fi marcată deschiderea

Complexul Balnear Băile Figa se deschide joi 1 iunie, de Ziua Copilului, prima zi a minivacanței care durează până luni 5 iunie, de Rusalii. Duminică 4 iunie vor avea loc în incinta complexului o serie de evenimente festive pentru a marca debutul sezonului estival 2017, dar și ”Înstruțatul boului” în satul Figa, obicei tradițional.

”Sezonul estival se deschide joi 1 iunie, toate lucrurile fiind puse la punct astfel că turiștii vor putea beneficia de toate facilitățile începând cu această minivacanță. Duminică 4 iunie vom marca deschiderea sezonului estival într-un mod aparte. La ora 14.00 va fi ”Înstruțatul boului” în satul Figa, iar între orele 16.00 și 18.00 vor fi două ore de transmisiune în direct pe TVR 3 din incinta complexului, urmând să fie prezentate Băile Figa, folclorul nostru, produsele tradiționale și așa mai departe. În jurul orei 17.00, la Băile Figa va ajunge o delegație din Polonia care vine de la Cracovia cu o caravană de mașini Dacia. Vor fi și alte activități interesante”, a declarat pentru Timp Online primarul Becleanului, Nicolae Moldovan.

Care sunt prețurile la Băile Figa

Intrarea la Băile Figa costă 15 lei/zi, copiii sub 7 ani având acces gratuit. Intrare bazin acoperit: 10 lei/zi. Acces tobogane Aqualand: 10 lei/zi (se va face dovada deținerii a două brățări: una de intrare în incinta parcului balnear și una pentru accesul la tobogane). Terenul de fotbal: 30 lei/oră. Terenul de tenis: 10 lei/oră. Taxa pentru jacuzzi: 2 lei/20 minute. Taxa pentru saună: 2 lei/20 minute. Taxa pentru fitness: 2 lei/oră. Abonament lunar: 50 lei.

Purtarea brățărilor este obligatorie. Lipsa brățării purtate vizibil se consideră contravenție și se va sancționa cu amendă și cu evacuarea din parcul balnear.

Băile Figa, de 7 ani

Complexul Balnear Băile Figa fost inaugurat în 2010, fiind construit cu fonduri europene nerambursabile. Staţiunea se întinde pe 15 hectare. Inaugurarea Mini-Aqualandului, în data de 27 iulie 2012, investiţie realizată tot cu bani europeni, a adus un plus de atractivitate şi divertisment pentru toţi cei care îi trec porţile. Parcul balnear a devenit o atracţie turistică remarcabilă, cu multe spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, un centru spa cu o piscină interioară cu apă dulce, jacuzzi, saună, două bazine exterioare uriaşe cu apă dulce şi unul cu apă sărată, un bazin rustic cu nămol, un lac sărat şi un râu leneş, pe care turiştii pot pluti relaxant, pe colace şi barcuţe gonflabile. De asemenea, toboganele cu jet de apă au devenit unul din locurile favorite ale tuturor celor ce se bucură de vacanţe şi timp liber la Băile Figa.

Dacă la început singurele unităţi de cazare erau hotelurile şi pensiunile din Beclean, acum, după patru ani, lângă Băile Figa, au apărut cabane turistice , pensiuni şi o zonă de căsuţe de vacanţă, toate investiţii private, ceea ce asigură în jur de 1.000 de locuri de cazare pentru turişti.

AICI mai multe detalii despre parcul balnear.

Ce urmează

Primăria Beclean vrea să extindă Complexul Balnear Băile Figa prin amenajarea unui SPA şi a unor spaţii medicale care îi vor asigura funcţionalitatea tot timpul anului. Conform proiectului, centrul de la Băile Figa va adăposti facilități balneo-spa și de întreținere, consultații și tratamente medicale, agrement pentru adulți și copii, salină subterană artificială, restaurant, bar și spațiu conferințe. Noile construcţii vor oferi posibilitatea diversificării serviciilor turistice, de agrement și tratament pe tot parcursul anului, fără întreruperea activității în sezonul rece.

6 comentarii

  • Imi pare rau, sa o spun…dar va fi ca si in ceilalti ani. Toate sunt frumoase, la deschidere, dar dupa aceia „varza”. M-am convins si nu ma mai duc, acolo (apropo, sunt din Cluj)

    • ai vrut sa zici ca dupa o vreme toate vor fi zoaie.
      adica apa va dobândi niste proprietati de „gresare „…. 🙂

    • Ai dreptate Ion toate-s de fatada sa dai 15 lei si sa stai ca la buna-n sura e chiar rușinos.Am crezut ca noi ardelenii suntem mai parolisti vis-a-vis de serviciile oferite…..dar sa nu uitam cine ne conduce….apropo sunt din Cluj

  • No şe biñe ñi-om spala cand om veñi ge la sapă şî cosă. Apoi ñe-om da cu şpreu şi hai la ďiscoteca

  • daca taxa/zi e marita de la 10 la 15 ron ce primim in schimb?!…aceleasi sezlonguri crapate in care sa te tai ?? 🙁 …..ce facilitati ofera primaria daca a urcat pretul – tot trei dusuri la cateva sute de persoane ? ….mie sila ca numai dupa bani va e grija si de conditii …f”’-off…am fost de 3 ori dar de fiecare data mai dezamagit m-am intors… noroc cu cazarea la Seby care e ok !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS