Timp de gândire

Imnul migraţiei politice? „Tot aia e!”

Am asistat preţ de o oră şi ceva la şedinţa Consiliului Judeţean de luna aceasta, timp în care am putut medita, fără să fiu deranjată – fiindcă nimeni şi nimic nu mi-a atras atenţia – la ordonanţa care le permite aleşilor să migreze la alte partide. Aşa că mi-am adus aminte de o melodie a trupei „Hara” care se numeşte „Tot aia e” şi cred că ar putea deveni imnul acestei migraţii.

Aşa cum bine ştiţi, Consiliul Judeţean are 31 de aleşi de la PSD, PNL,PP-DD, PC şi PDL. De la PSD are iniţiative şi vorbeşte numai preşedintele Radu Moldovan şi din când în când, însă doar ca să explice una alta, vicele Alexandru Pugna. De la PNL nu a vorbit nimeni până ieri când s-a trezit din adormire Samuel Coman, iar de la PDL cuvântă următorii: Monica Săsărman, extrem de mult şi fără rost, Eugen Curteanu adesea pe lângă subiecte şi Florin Urîte doar pe teme economice. PP-DD ce să ne zică? Că e toamnă afară, poate. În rest, nu se aude în acest extrem de important for de dezbatere al judeţului decât expresia „aviz favorabil” exprimată de preşedinţii de comisii. Înainte să-mi sară toată lumea în cap vă voi spune că ştiu care e scuza: adevăratele dezbateri sunt în comisii, însă eu nu am asistat la lucrările niciuneia dintre ele şi nu cred o iotă până când nu văd cu ochii mei şi nu aud cu urechile mele.

Întâmplarea face că tot săptămâna aceasta am asistat la o altă întrunire, tot la Palatul Administrativ, dar la Prefectură, în care doi consilieri judeţeni, Mirela Cârcu şi Mircea Mereuţă, ne explicau de ce se simt obligaţi moral să adere la PLR (partidul lui Tăriceanu), cel rămas lipit de umărul PSD. Ne spuneau cei doi în nişte discursuri lungi, sticloase şi aproape imposibil de urmărit că sunt proiecte importante pe care se simt obligaţi să le susţină şi că, o eventuală trădare a proiectului USL din 2012, ar pune în pericol aceste proiecte majore. Personal, am tot aşteptat joi să văd despre ce proiecte este vorba: Consiliul Judeţean al Tinerilor? Monografia militară? Eliberarea din funcţie a lui Frăsincari? Sunt decizii pe care le putea lua preşedintele singur. Nu avea nevoie nici măcar de ridicătorii de mâini (sau apăsătorii de butoane) de la PSD, cu atât mai puţin de trădătorii PNL. Să fim serioşi. Pe cine credeţi că prostiţi? Mirela Cârcu şi Mircea Mereuţă nu s-au remarcat cu absolut nimic din 2012 până în prezent. Nu au promovat niciun proiect liberal, nu au avut nicio iniţiativă demnă de partidul care i-a pus pe liste. Au apăsat butoane la comandă. Ca să nu mai vorbesc de Dorin Popescu, acest personaj trist care devine, pe zi ce trece, tot mai ridicol. În urma „vicepreşedinţiei” sale vor rămâne doar milioane de fotografii pe Facebook din stânga, din dreapta, din faţă, din profil, pe scaun, în picioare, lângă copac şi de la marginea drumului. L-aş fi înţeles dacă avea 25 de ani şi era în căutare de „cadâne”, dar aşa, nu e decât ridicol şi mă mir că nu-i atrage nimeni atenţia dacă singur nu-şi mai dă seama. Aşadar, nu aş deplânge deloc plecarea celor trei. Aş sărbători-o cu şampanie.

În ce-i priveşte pe primari, lucrurile stau puţin altfel. Într-o ţară precum România în care banii se dau numai pe criterii politice, edilii care vor să facă ceva pentru comunităţile lor nu îşi permit să aştepte cu anii ca liderii lor de partide de la Bucureşti să-şi schimbe aliaţii. Pe ei îi întreabă cetăţeanul de ce nu are asfalt, de ce nu are apă şi de ce şcoala cade pe copilul lui. În mod normal, primarul nu ar trebui să fie afiliat politic fiindcă el nu trebuie să facă politică, ci administraţie. Să nu vină acum PDL să mi se vaiete că nu ştiu ce primar trece din dreapta în stânga fiindcă îi voi scoate din arhivă domnului preşedinte Ioan Oltean ştirile despre repartizarea bugetului judeţean între 2008 şi 2012 când domnul ex-preşedinte al CJ Liviu Rusu, mare lider PDL la vremea aceea, repartiza câte 500 de lei la buget unor comune cu primari PSD. Dacă e cineva mega vinovat de radicalizare, de discriminare pe criterii politice, acela este PDL. Orice plânset şi orice jale de la ora aceasta mă lasă rece. Pentru că şi-a bătut joc efectiv de primarii de alte culori politice, PDL chiar merită să-şi piardă azi toţi primarii. Ar fi o lecţie în ceasul al 12-lea pentru un partid care, oricum, va dispărea pe uşa din dos a istoriei.

În ce priveşte trădarea, cred că nu este om care să o iubească în afară de trădători. Dacă vă uitaţi însă cu atenţie la fotografiile făcute în sala 15, la şedinţa aceea de constituire a PLR, veţi vedea nişte feţe lungi, ponosite. Concluzia? Nici trădătorilor nu le place postura. Din păcate însă, în România zilelor noastre, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, nu există stânga sau dreapta, există găşti adunate la un loc de interese comune, aşa-zisele partide, nu există valori, nu se respectă principii. Fiecare partid când e în opoziţie dă lecţii celui de la putere, dar când ajunge la putere face exact la fel ca şi cel pe care l-a criticat. Se învârt toţi de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga până nu îi mai putem urmări şi până când nu mai ştim de unde sunt, cu cine s-au aliat, pe cine susţin. Că o fac giraţi de lege, că ignoră orice lege, nici măcar nu mai contează. Tot aia e!

Cristiana Sabău

27 comentarii

  • Migrarea asumată prin OUG de dl. Ponta se doreşte clar o “trădare naţională legală” înaintea alegerilor prezidenţiale. Se vor câştiga probabil câteva voturi pentru dl. Ponta, iar pentru a obţine nişte fonduri de la Guvern unii primari din opoziţie vor trece la PSD. Cum vor reacţiona cetăţenii care i-au ales ca reprezentanţi ai PNL sau PDL? Vor tăcea… sau îşi vor exprima votul mai în toamnă. Şi în prezent politicienii ţării continuă să NU se intereseze de problemele celor mulţi…

  • de asta suntem in situatia in care suntem dupa 25 de ani… tradarea la romani este sport national si mai nou s-a si legalizat. chestiile cu USL-ul sunt total false… TOTI candidatii au fost propusi de partide. trist este ca unii din cei alesi de cetateni, propusi de un anumit partid care i-a investit cu incredere, acuma au cazut in pacatul lui Iuda… asa o sa si sfarseasca, ca Iuda…

  • Guvernul asta este capabil la orice, doar nu se administreze tara in mod democratic. Sunt curios ce mai urmeaza. Ne alaturam Rusiei sau devenim colonie chinez? Au bine ales un moment unde atentia tariilor vestice este cu ochi pe situatii in Ucraina, Gaza, Syria, Irak samd. Focurile s-au aprins peste tot si PSD este in stare se o aprinde si in Romania.

  • Partidele politice Romanesti au acelasi miros ca STRIMPII imputiti pe care niste nespalati in principii ii schimba din cand in cand. Rusine tuturor pigmeilor aflati temporar la guvernare.Popor ROMAN…dati cu ei de pamant !!!

  • „Dacă e cineva mega vinovat de radicalizare, de discriminare pe criterii politice, acela este PDL. Orice plânset şi orice jale de la ora aceasta mă lasă rece. Pentru că şi-a bătut joc efectiv de primarii de alte culori politice, PDL chiar merită să-şi piardă azi toţi primarii. Ar fi o lecţie în ceasul al 12-lea pentru un partid care, oricum, va dispărea pe uşa din dos a istoriei”. Nu are rost sa mi completez ceva.

    • De istorie recentă, evident, fiindcă la fel a făcut şi celebrul domn Gheorghe Marinescu şi când era la PD, şi când era la PSD. „Din pixul lui” se împărţeau banii numai primarilor PD sau, după caz, numai celor din PSD, dar Ioan Oltean şi Viorel Pupeză trebuie să ştie mai bine.

  • Nu’i înțeleg!!! Daca unii primari pleaca de la PDL,înseamnă că s-au saturat de indiferenta si de neimplicarea lor…se orientează spre ceva mai bun, adica PSD!!!

  • Aștept sa treacă alegerile prezidențiale sa dispară PDLul si Basescu. Au facut atat de mult rau oamenilor si țării. Se pare ca au uitat cum imparteau banii si funcțiile, dar nu conteaza, noi nu am uitat

  • Puterea portocalie – verde castanie şi ce-o mai fi, nu încetează să arunce în piața publică tot felul de diversiuni, care mai de care mai năstrușnice, în încercarea de a masca dezastrul economic și social în care a adus România. PDL vor pierde puterea și vor merge în sertarul cu lucruri rele ale istoriei!

    • Din păcate, vă dau dreptate. Toate aceste fumigene trebuie să ne facă să uităm că litrul de bezină e 6,30 sau cât naiba mai e, că praf îţi faci maşinile pe drumurile ţării, că mâncarea e mai scumpă ca-n Europa unde salariile sunt de mii de euro.

    • Da, asa este! Iar benzina si motorina sau scumpit tocmai pentru ca a fost introdusa de catre musiu Ponta si partidul lui de megahoti, PSD, tocmai pentru ca sa isi faca de cap, sa aiba bani de cumparat voturi ca plagiatorul sa ajunga presedinte. Iar urmare a prostiei, iaca ne alegem cu scumpiri in lant, basca cu recesiune si, doamne fereste, o noua criza. Ce acum se da boborului pentru voturile in favoarea Pontacului, se va plati de catre acelasi bobor, nu mai departe de anul aviator. S-apoi om plange dupa Basescu, doar ca el va fi o amintire trista in memoria noastra extrem de scurta si centrata doar pe egoism si autosuficienta.
      Ne meritam soarta… suntem prostii prostilor! Iar aia de ar trebui sa ne lumineze is preocupati de razboaiele lor cu biserica sau naiba mai stie cu cine.

  • d-na Cristiana, inteleg ca vreti sa il scoateti pe Ioan Oltean tata tuturor relelor, dar sunteti un pic pe langa subiect. In primul rand, Ioan Oltean nu a luat primarii PSD ci i-a pierdut pe cei ai PD in 2003/2004, in urma presiunilor facute de pesedistii lui Nastase atunci. PSD-ul tot timpul a recurs la astfel de metode pentru a lua primarii si consilierii judeteni. Este adevarat ca se dadeau bani mai multi pentru primarii PDL dar aia era opera lui Liviu Rusu, care era presedinte pe atunci si facea ce il taia pe el capul. Chiar PSD-ul a folosit in campanie impotriva lui Ioan Oltean faptul ca nu a facut mare lucru pe Valea Somesului, in colegiul lui, multi bani de la Guvernul BOC s-au dus catre colegiile cu primari PSD si PNL. zeci de proiecte s-au derulat in primariile PSD pe vremea guvernarii PDL, de exemplu Baile Figa. Pentru multi Ioan Oltean e un ghimpe in coasta, dar desi multi isi doresc retragerea lui, asta ar insemna ca PSD sa ia puterea totala in judet. din pacate, la ora asta Oltean nu are inlocuitor…

    P.S. – Cu riscul de a-l plagia pe motociclistul lui Badea, recunosc ca mi-a dat Oltean zece lei de un suc ca sa postez comentariul

  • Ordonanţa este dată pentru a-l ajuta pe Ponta prin primarii racolaţi de PSD, aşa a făcut şi PDL, dar acum PSD întrece măsura, iritând din nou cancelariile occidentale. Iar Liviu Dragnea, să-şi ţină gura acasă, îşi permite să răspundă ambasadei SUA la Bucureşti, că ordonanţa lor este perfect democratică. Dacă ar fi aşa, atunci de ce ambasada, care reprezintă Guvernul american, şi-a exprimat îngrijorarea? O fi informat-o tendenţios, Băsescu!

    • Mai circare, nu uita de PDL&comp. Lumea nu a uitat abuzurile si cinismul guvernarii Basescu-Boc-Udrea, cu inchiderea spitalelor, impozitul forfetar si marirea TVA-ului.

    • Aici va trebui să vă contrazic. În timpul guvernării PDL, chiar dacă nu au făcut parada de azi de la biserici şi mănăstiri, s-au dat la fel de mulţi bani bisericilor. Practic, Ioan Oltean a fost cel care a făcut rost de bani pentru marmura neagră de la Mănăstirea Salva, ca să dau doar un exemplu. Să nu uităm pe de altă parte că tot PD era partidul care a promovat cei mai mulţi preoţi în politică. Până i-a scos Bartolomeu Anania, toţi protopopii erau consilieri ai PD. Vă spun astea doar pentru adevărul istoric şi pentru că le ştiu pe de rost 🙂

  • ESTE BINE CA ALESII LOCALI PRIN SCHIMBAREA HAINELOR POLITICE DUPA INTERES…… RAMAN IN TARA… DECI SCHIMBAM DOAR PATURILE IN BORDEL ….CURVELE RAMAN…!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS