Actualitate

Cine sunt bursierii ”Nosa” de anul acesta

Municipalitatea acordă în acest an patru burse de merit ”Nosa”, fiind depuse 16 dosare care au întrunit condițiile necesare. Potrivit regulamentului, pot fi acordate două burse de merit ”Nosa” studenţilor cu domiciliul în Bistriţa care au obţinut rezultate individuale deosebite în activitatea şcolară şi de performanţă pe parcursul studiilor liceale. De asemenea, bursa se acordă din oficiu studenţilor cu domiciliul în Bistriţa care au obţinut premiile I, II, III sau menţiune la una dintre Olimpiadele Internaţionale, iar în acest sens sumele alocate plăţii burselor se vor suplimenta.

În urma evaluării dosarelor s-a constatat faptul că doi candidaţi primesc bursa din oficiu deoarece au obţinut premii la una dintre Olimpiadele Internaţionale recunoscute de către Ministerul Educaţiei. Celelalte 14 dosare au fost evaluate de către Comisia juridică şi de administraţie. A rezultat următoarea ierarhie:

Nr. crt. Nume şi prenume Absolvent Student Punctaj
 1 Buhai Rareş Darius Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Massachusetts Institute of Technology, Statele Unite ale Americii – primeşte bursa din oficiu
 2 Szekeres Ilma Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Drept – primeşte bursa din oficiu
 3 Beudean Alexandra Daria Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Drept 331
 4 Socaciu Vlad Colegiul Naţional

„Andrei Mureşanu”

Universitatea Tehnică Cluj Napoca, Facultatea de automatică şi calculatoare 299
 5 Diugan Raluca Georgia Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” New York University Abu Dhabi, Abu Dhabi – Emiratele Arabe Unite 251
 6 Butaciu Florina Iulia Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Drept 241
 7 Şfagău Bianca Denisa Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Litere, Specializarea română – engleză

 

231
 8 Toniuc Horea Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” University of Southampton, Faculty of Engineering and the Environment, MEng Aeronautics&Astronautics/Spacecraft Engineering, Southampton (Regatul Unit) 215
 9 Văran Tudor Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de informatică 182
 10 Avram Emil Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Facultatea de Medicină, Specializarea medicină generală 171
 11 Sas Georgiana Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Drept 166
 12 Bodnar Cristian Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”

 

Universitatea din Manchester, Facultatea de Informatică 151
 13 Schweller Francesca Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj Napoca, Facultatea de Medicină Generală 132
 14 Zdrobău Andreea Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor 131
 15 Moldovan Ana Maria Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Business, Specializarea Administrarea Afacerilor în Servicii de Ospitalitate 127
 16 Sima Denisa – Maria Colegiul Tehnic Infoel Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor 4

Astfel, studenţii Rareş-Darius Buhai şi Szekeres Ilma vor beneficia de bursă ”Nosa” din oficiu, în baza rezultatelor obţinute la Olimpiada internaţională de informatică, respectiv Olimpiada Internaţională de limba, literatura şi cultura maghiară ”Apaczai Csere Janos”. În urma punctajului obţinut, vor primi burse studenţii Alexandra-Daria Beudean şi Vlad Socaciu.

Bursele, în cuantum de 500 de lei pe lună, se acordă cu începere din anul I de studiu şi până la obţinerea licenţei.

Beneficiarii bursei de merit Nosa vor participa la conferinţe, sesiuni de comunicări şi alte evenimente importante organizate de către Primăria municipiului Bistriţa (Ziua Tineretului, Zilele Bistriţei, Premiile anuale ale municipiului Bistriţa etc.), la care sunt solicitaţi.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS