Despre școala cu coronițe pe frunte și ghimpi în suflet

O precizare: am scris mulți ani editoriale de presă. Textul ce urmează, e și el (dacă nu ar exista implicarea mea ca tată!) aproape un editorial. Poate cel mai greu scris și cel mai dureros. Fiindcă mă implică. Fiindcă vorbește despre tristețea unui copil, a băiatului meu. E mărturia uneia dintre multele experiențe traumatizante care-i pândesc viața. A lui și a noastră, indiferent cine sau ce am fi.

Despre școala cu coronițe pe frunte și ghimpi în suflet

Desigur, perfecțiunea a fost, este și va rămâne jucăria utopicilor, a acelora care nu acceptă că ”se poate și așa”. Când vine vorba despre școală, expresia se traduce un pic diferit, fiindcă, educația instituționalizată e o lungă și deloc ușoară ascensiune. De la mersul de-a bușilea prin abecedar și aritmetică, până la roba de absolvent al destinului muncit se consumă truda de a-ți împlini un vis, de a ajunge ceva. Fiecare altceva!…O ascensiune care nu exclude căderi în gol, eșecuri ghinioniste ori reușite surprinzătoare. Fiecare dintre ele însoțite de adieri sau, de adevărate șocuri emoționale.

Un asemenea fior emoțional l-am resimțit de-a lungul vieții de cel puțin două ori pe an, la începutul și la încheierea fiecărui an școlar. Cu multe zeci de ani în urmă, când, copilul (tuns mereu cu breton) care-am fost a intrat și el în malaxorul valorizator al școlii, apoi, de ceva vreme, însoțindu-mi băiatul la asemenea ceremonii festive. Care ceremonii, ce sunt de fapt?…Pare-se, un spectacol în care actorii principali sunt profesorii și părinții. Unii nemaiștiind cum să-i mulțumească pe ceilalți. Copiii?…Aproape că nu contează. Ei sunt doar pretextul. Înghesuiți în aura evenimentului par mânați de la spate de colo-colo pe traiectorii pe care, adesea, nu le înțeleg. Și nici nu au cum să o facă. Mai ales, cei aflați la vârstele inconștiente ale copilăriei. Pentru ei, copleșitoare e numai emoția. Emoție care, în rețeta ceremoniilor școlare festiviste, e ca un bec de 20 W aprins în bătaia soarelui strălucitor de vară. Insesizabilă!

Știu că generalizările dăunează grav sănătății publice. Tocmai de aceea spun că sunt tot mai puțini profesorii în stare ca, dincolo de a da note și a evalua, să fie capabili de o mângâiere empatică pe creștetul unui copil cu capul plecat. Un copil care resimte neputința ori o frustrare copleșitoare. Cei care o mai fac sunt adevărații dascăli. Sunt cei care știu nu doar să predea Engleza, Franceza ori vreo altă materie, ci, mai ales, să ajute copilul nu să-l îngroape în neîncredere,…aceia ce știu să vindece și să-l țină departe de emoțiile care-l împovărează.

E adevărat, că nu de puține ori, greșim și noi părinții, ”dascălii de acasă”. Noi, care după orele de muncă facem până târziu în seară ore și ore de lecții, de teme, de portofolii,…Uneori inutile,…mereu însă epuizante atât pentru copil cât și pentru părinți. Ne chinuim la niște teme pe care unii profesori nu le mai verifică având ”Președintele clasei” pus să facă asta. Am ajuns în bezna minții se pare și ni s-au consumat și bateriile la lanternă. Așadar nu mă exclud (ca părinte) din ecuația greșelilor în educația copiilor noștri.

Greșesc însă și unii dintre profesorii diriginți. Aceia care sunt (sau ar trebui să fie!) extensia părintească a copilului la școală. Oare nu își dau seama de asta?…Dacă o fac dar ”rămâne cum am stabilit” e foarte grav.

Că atâtea lucruri nu sunt tocmai în regulă în ograda școlii românești de azi nu mai e un secret. Fie că avem management administrativ performant (ce asigură condiții fizice de învățământ dintre cele mai bune) ori unul care asigură ”de nici unele” (ca să folosesc o expresie de piață),…fie că accesăm implicarea în nu știu câte proiecte educaționale ”ce din codiță au să sune”,…totul devine inutil dacă, repet!- dacă vom călca în picioare sau vom întoarce spatele sănătății emoționale a copiilor .

Ca să nu scriem vorbe (cum și-ar imagina unii!) vă ofer un exemplu, o situație trăită ieri la festivitatea de premiere a băiatului meu. Un caz, …poate singular, deși mi-e greu să cred asta.

O clasă. Firesc, premianții: I, II, III, … Mențiunea I, II, III (BRAVO LOR ȘI FELICITĂRI!)…apoi alte mențiuni (până la 18 asemenea nominalizări pentru un interval de medie generală între 9,50 și 8,50, interval stabilit subiectiv de către Doamna Diriginte bănuiesc ca să mulțumească cât mai mulți părinți pentru că altfel ridicolul ar fi putut merge spre, de ce nu, 8,10 ori 6,90, zic și eu…) șiii, foarte important, câțiva elevi (unii cu medii generale foarte apropiate de ultimul ”ales”) care au devenit brusc refuzații bucuriei,…ceilalți! Câțiva copii peste care s-a prăbușit dulapul alegerilor subiective ale celor mari, opțiuni care ignoră nu doar obligația profesorului de a fi atent la psihologia copilului ce-l educă, ci, inclusiv ”Constituția școlii”. Mă refer la Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, care, la Secțiunea ”Recompense”, spune cu totul altceva.

M-am întrebat atunci cum poate un profesor (și diriginte!) să trimită, nu în vacanță cu bucuria pe chip ci în ”surghiunul tristeții” niște copii, până atunci, ca toți ceilalți, colegi ai satisfacției că au trecut un prag. Deloc ușor. Exceptând vârfurile de performanță (care trebuie mereu recunoscute și promovate ca semn al respectului pentru munca depusă pentru a ajunge acolo) mă întreb și acum cum e posibil să promovezi cu diplome și lauri un grup (18 mențiuni!) , cu nimic aparte, pentru a deveni modelul la care ”exclușii public” de la bucuria și confortul reușitei, să se raporteze.

Poate că a fost doar o scăpare. Gravă desigur, câtă vreme ghimpii din sufletul unui copil cu greu pot fi transformați în flori de câmp. Nepăsarea sau lipsa de responsabilitate a adulților lasă urme prea adânci în sănătatea emoțională a copiilor. Asta ar trebui, înainte de toate, să știe profesorii. Altfel, ei sunt cei repetenți iar copiii noștri victime sigure ale nepăsării lor.

Sorin Gîrjan

Google Ads

Comentarii

  1. Adevarat

    Un articol foarte trist, dar, din păcate, foarte adevărat …. Prezintă exact ceea ce ce întâmplă, în prezent, în şcolile noastre. Şi totul cred că se datorează sistemului de evaluare prost conceput a dascălilor (sunt apreciate „hârtiile” şi nu evoluţia copiilor) care, în goana lor după puncte pentru gradaţii de merit, pun în plan secund ceea ce ar trebui să stea pe primul loc – elevul.

    (19)
    • citizen

      multi profesori nu sunt demni de meseria pe care o practica.
      stiu sa ceara salarii si drepturi pentru maxim doua zile si jumatate de munca pe saptamâna (maxim 18-20 de ore) daca e sa echivalam munca a unuia care munceste 8 ore pe zi.
      diferentiaza subiectiv munca copiilor în functie de statutul social al parintilor si gradul de „cotizatie” al acestora.
      aceste practici sunt total contrare normelor pedagogice pe care le-au studiat ca sa-si poata desfasura meseria.
      poate ca ar trebui sa li se impuna sa respecte un cod deontologic în educatia copiilor întocmai cum respecta medicii un cod în relatia cu pacientul (juramântul lui Hipocrat).
      de multe ori copiilor le este distrus sistemul de valori dupa care vor trai întreaga viata tocmai în scoala, în compania unor astfel de „dascali”.
      cum poti pretinde unui copil nedreptatit sa fie corect în viata când el vede nedreptatea înfaptuita tocmai de cel care îi impune scara de valori?
      unui copil care înca nu are discernamântul format complet si caruia i se va parea normal sa faca în viata aceleasi „smecherii” pe care le vede la scoala?
      societatea noastra este profund bolnava tocmai acestor veleitari care nu au ce cauta într-un sistem de formare a tinerei generatii, amatori care predau la catedra de multe ori total necalificati pentru ceea ce fac.
      cei care mai puteti, plecati din cloaca asta infecta al carei viitor este furat repetat de un sfert de secol si educati-va copiii într-o societate civilizata care pune baza pe valoare si corectitudine.
      faceti asta pentru copii, daca pentru voi considerati ca e prea târziu.
      societatea noastra nu ofera nici un viitor asa cum este cladita acum: pe minciuna, incompetenta, ipocrizie si prostie.

      (2)
    • cetăţean neturmentat

      Cum spunea (oarecum eronat) ‘citizen’, unor practicanţi ai meseriei de profesor li s-au predat câteva cursuri de pedagogie şi psihologie în instituţiile care i-au acreditat pentru ocuparea unui post în învăţământul românesc. Acestora (ocupanţii posturilor libere sau rezervate) li s-a indus oarecum ideea că norma lor întreagă de lucru este de 18 sau 20 sau 24h săptămânal. Complet greşit! Conform legislaţiei în vigoare, norma întreagă este de 40h pe săptămână, din care norma de ore „de predare” sau „la clasă” este de un cuantum mai mic. Restul de ore ar trebui folosite pentru pregătirea orelor ori pentru activităţi administrative legate de „job” şi şcoală! În alte ţări, un pic mai dezvoltate cultural (mă refer aici la cultura muncii şi a locului de muncă) un profesor îşi începe activitatea LA locul de muncă la ora 7:30 şi stă acolo 8 ore, nu se duce după orele de la clasă sau în „fereastră” să-şi facă cumpărături în piaţa Decebal sau să-şi plătească factura de orenji, de asemenea ei nu au „zi metodică” (sau ştiu eu ce denumire idioată se mai poate inventa pentru asta) liberă săptămânal când ca metodist ‘trebuie’ să mergi în inspecţii tematice de 5-6 ori pe an…
      Despre calităţile profesionale şi vocaţiile reale ale acestor persoane, mă abţin a comenta, nu sunt nici psiholog, nici profesor universitar, dar dacă vă uitaţi mai atent la ei pe la examenele de titularizare sau de definitivat, la comportamentul şi atitudinea unora..
      Cam atât pe azi, vacanţă plăcută şi…

      (4)
  2. Adrian C.

    Vă înțeleg foarte bine, pentru că trăiesc intr-o țară (Danemarca) in care se ține cont de lucrurile pe care le-ati semnalat dumneavoastră.
    Aici nu există invingători si invinsi, nu există premianti si elevi mediocri, nu se fac clasamente afişate in curtea şcolii, să vadă toată lumea cine este pe locul 1 si cine este pe ultimul loc.

    (15)
  3. Cititoare

    Ati vorbit (scris) in numele multor parinti care au aceasta amaraciune.E adevarat, din pacate acestea sunt vremurile pe care le traim si multi parinti „cumpara” aceste coronite sau mentiuni…..E trist ….e frustrant….e cat se poate de umilitor…Si uite asa se nasc acei copii care „isi baga piciorul”si se pierd pe drum…dar tot ei sunt aratati cu degetul si denigrati.Va admir curajul si va doresc tot binele pentru baiatul dvs.

    (19)
  4. Zorro

    Domnul meu, probabil decizia de a acorda 18 mentiuni a fost tocmai pentru a nu înțepa sufletul elevilor… ce sa zic… dacă cea mai mică medie era 8,5 și nu era nimeni sub… toți erau pomeniți!
    De ce, părinții tuturor copiilor sub 8,5 nu au cumpărat câte o carte… o coronița, un buchețel de flori de câmp …. și…. sa o roage pe diriginta sa îl ofere copilului respectiv!!!???
    Îmi vine greu sau foarte greu sa cred ca cineva ar fi refuzat o asemenea oferta!!!!
    Totuși…. sa fim serioși, un copil care are media generală 10 intr-un an … trebuie sa aibă și el momentul lui de glorie!!!!
    Greșesc undeva? ???

    (-4)
    • Girjan Sorin

      Nu gresiti deloc atunci cand va referiti la momentul de glorie al celor mai buni. Am sustinut-o si eu in editorial. Gresiti cand va imaginati ca un parinte trebuie sa roage profesorul pentru a-i fi evidentiat copilul. Mai gresiti si pentru ca vi se pare normala acordarea a 18 mentiuni copiilor cu medii generale intre 9,5 si 8,5 in conditiile in care cei care au , sa zic, 8,4 sau orice alta medie peste 8, peste 7…sunt discriminati emotional. Poate veti intelege intr-un tarziu, cu adevarat, esenta acestui editorial. Respectuos,…

      (15)
    • George

      Zorro nu va intelege… Asa e el… Nu prea intelege nimic. Din Grecia antică, podiumul are 3 locuri. Dar in sistemul comunist e posibil orice.

      (5)
    • Zorro

      Domnilor, înțeleg perfect ce ziceți, dar va pierdeți in detalii…. dacă toti copiii dintr-o clasa au media de 9,8… iar restul nu exista… toți o sa ia premiul 1!
      Citiți mai bine ce am zis eu și analizați!!!
      De ce sa fie egal un copil cu 10 și unul cu 6,3 ????
      Clar cel cu 10 a muncit mai mult… cu orice intervenție a părinților… e și meritul lui….
      Nu contest ca cel cu 6,5 poate sa fie un super om de succes…. dar vorbesc de rasplata momentului!!!!

      (7)
  5. Gregorian

    Premierea elevilor se face după un regulament care spune așa:
    – se premiază cu premiu primele 3 medii/clasa, dar să nu mai mici de 9
    – premiază cu mențiune următoarele 3 medii în ordine descrescătoare
    – se mai pot da distincții pentru anumite performanțe- sportive, artistice, culturale etc
    Dacă 2 elevi au aceeași medie vor primi același premiu/mențiune
    Dacă nivelul clasei e mai scăzut și nu sunt medii peste 9 nu se acordă premii, ci doar mențiuni.
    Doamna dirigintă nu a respectat niciun regulament și a cam dat cu bota în baltă. Dar până la urmă e nu e vinovată, directorul e de vină, el trebuie să-și informeze personalul și premierea să se facă unitar la nivelul tuturor claselor dintr-o școală. Dar fiind vorba de Petru Rareș Beclean, nu mă miră nimic.

    (7)
  6. Vorba Vine

    Domnule Garjan, lasati…
    Ganditi-va ca de multe ori vrem sa facem bine si iese rau!
    E un risc… pe care trebuie sa vi-l asumati si Dumneavoastra (observati ca am folosit D).
    Doar cine nu face nimic nu greseste!

    (-2)
  7. Anamaria Moldovan

    Vă redau succint o poveste… reala. În ziua de 14.06.2017, în curtea CNAM Bistrița. O fetiță plângea și o întreba pe mama ei de ce doamna invatatoare nu a făcut poze și cu ea. Mama încerca să o liniștească. .. îmi așteptăm nepoțica și nu m-am putut rabda sa nu intervin. Mama mi-a spus că fetița a terminat clasa a patra, ca are trei copii, o situație materiala modesta și da, fetița ei a fost singura cu care invatatoarea nu a făcut poze… desi a contribuit „generos” la cadou. Mi s-a rupt sufletul. Și eu am fost cadru didactic dar… M-am revoltat. Am mers cu fetița la invatatoarea ei…deși mama nu a vrut. Am rugat-o sa facă o poza cu fetița. Răspunsul? Are cu ce sa facă poza? Fotograful a plecat. Ochii copilei s-au întristat. ..și mi-a spus: Mulțumesc tanti. Lăsați. Mama nu a mai avut bani … Noi suntem săraci. Poate când cresc o sa am bani…. nu detaliez mai departe. Va spun doar că această invatatoare ar trebui sa ia aminte la astfel de situații pe care le generează și care traumatizeaza

    (14)
    • Gîrjan Sorin

      Ne-am educat copilul pornind de la două principii în care credem: 1. Să mulțumească pentru orice ajutor primit și 2. Să salute cuviincios. În spiritul primului principiu enunțat, a încercat să ofere o floare (nu un buchet, ci o floare!) Doamnei Diriginte pentru tot ajutorul care i l-a oferit în cursul unui an de învățământ. La începutul festivității a fost amânat (”Nu acum,..la sfârșit!”- i s-a spus!). La sfârșit, a fost întâmpinat de un spate întors astfel încât a fost obligat să lase pur și simplu floarea pe masă. El a făcut ceea ce trebuia. Sunt convins că altcineva,…nu!

      (6)
  8. Cititoare

    Pana la urma ….continuati sa insuflati copilului valorile pe care dvs le apreciati…
    Un 8 luat de un copil al carui parinti nu sunt „cotizanti”valoreaza MAI MULT dacat un 10 al celor care l-au primit pe nedrept. Copilul a muncit pentru el si asta ii va folosi pe mai departe toata viata

    pentru vorba vine:
    Auzi….cucoana…mai bine uita-te in oglinda si da-ti 2 palme.Si nu mai repeta greselile „muncite”…

    (4)
  9. Costi

    Aspectul, din păcate poate părea minor, banal, dar din repetarea lui s-a născut monstrul care suntem ca societate.
    Suntem deformați și ne complacem, ba mai mult, am ajuns să susținem că ”așa e bine”, ”așa trebuie”.

    ”Răsădește Doamne dragostea și crinul
    în ogorul năpădit de ură
    și așterne peste munți de zgură
    liniștea, iertarea și seninul” – C.Coposu.

    (7)
  10. Cetățean

    Bunicul meu mi a spus cu foarte mulți ani in urmă când si eu trăit o ,,drama,, pentru o nota subiectivă ,, In viață înveți pentru tine ca sa sti nu pentru note.,, Atunci nu am înțeles adevărul din aceste vorbe. Dar trecând anii de multe ori mi am amintit vorbele bunicului. Câtă dreptate a avut. Din păcate trăim într – o societate care nu mai are valori. La școală promovăm funcțiile si banii părinților. Apoi in câmpul muncii părinții si partenerii de viață ne asigură un loc in frunte si de cele mai multe ori nemeritat. Si uite așa trece viața . Nu toți putem fi in frunte. Păcat de sufletele copiilor care sunt călcate in picioare. Nu am fost niciodată adepta idei de a pleca din țară dar daca as mai avea 20ani nu as mai sta pe gânduri. Poate ca sunt o persoană idealistă dar inca sper ca mai avem puterea de a ne întoarce la valori. Adică daca un copil,un tânăr sau un adult este bun in ceea ce face sa ii oferim ce merită fara sa conteze nimic altceva. Mai crede cineva că putem fi si noi corecți si obiectivi?

    (2)
  11. Un dascal blamat indirect

    Chiar daca e greu de acceptat, asa se fac festivitatile de premiere la noi. Exista un regulament in privinta acordarii diplomelor cu premii si mentiuni, pe care-l puteti consulta. Peste media 8.50 se acorda mentiuni. Daca este o clasa cu rezultate foarte bune, pot lua mentiuni si in nr de 18. Ganditi-va ca, in clasele paralele, unde rezultatele sunt mult mai mici, se iau premiile cu medii mult mai mici. De exemplu, intr-o clasa buna premiile se pot lua cu 10, 9,96, 9,92 si apoi, cel cu 9,90 ia mentiune! Inalta clasa, mai slaba, premiul I poate fi cu 9.50 si II si III cu medii mai mici. Atunci, unde este echitatea in fata copiilor? Cand copiii din clase diferite discuta in curte scolii „Tu ce premiu ai luat? Eu am luat mentiune cu medie mai mare decat a ta!??”
    Iata,asadar, unul din motivele pentru care probabil d-na diriginta a ales sa acorde premii si 18 mentiuni! Pentru ca era si pacat de munca acelor copii, sa nu le dea macar o diploma cu mentiune.
    Sigur ca, se poate intampla sa ne scape din vedere tuturor lucruri importante, in amalgamul de sarcini care trebuiesc facute la final de an scolar, in plus, vazand ca toate clasele procedeaza de maniera asta, iti insusesti si automatisme gresite si reactionezi conform lor.
    Cu siguranta, articolul dumneavoastra si-a atins scopul, a tras un semnal de alarma in aceasta privinta si va influenta in mod sigur situatia multor diriginti ca, pe viitor, sa-si reconsidere procedeul de acordare a diplomelor, astfel ca fiecare elev sa se simta valorizat. Repet insa, ca exista un regulament care trebuie aplicat in acordarea premiilor. Nu este unul bun, evident, din moment ce permite acordarea de premii doar ierarhic conform mediilor si nu se precizeaza in el ca, de exemplu premiul I nu are voie sa coboare sub 9,90, premiul al II lea sa fie intre 9.90-9.80 si al III lea intre 9.80-9.70 ca sa respectam o proportie si astfel, indiferent ca esti intr-o clasa buna sau mai slabuta la rezultate, premiile sa fie acordate la fel pt toti copiiii.
    Pe de alta parte, se poate si sa va fi scapat dvs din vedere aprecierile verbale generale facute de d-na diriginta si care au inclus toti copiii clasei respective, chiar daca nu s-au nominalizat si copiii fara premii si mentiuni. In regulament nu se precizeaza ce se intampla cu acei copii care nu au medii de premii si mentiuni, ca de altfel daca ne gandim la orice competitie sportiva, acei sportivi care nu au luat locurile de podium, nu sunt nominalizati la premiere, cu toate ca eforturile lor sunt apreciate verbal de catre organizatori si se regasesc in felicitarile acordate tuturor.

    (7)
  12. D-l Vucea (astăzi mucea)

    Nu am auzit (și cred că nu sunt surd) ca dascălii să pună de un protest, să boicoteze supravegherea bac-ului (de unde mai iese un leu), etc., pe motiv că Regulamentul mult clamat este strâmb și că (au constatat dumnealor) aplicarea lui dă naștere la monstruozități.
    Dar de mișcări pentru tichete, norma didactică, spor de spor fărăspor, transport, izolare, restriște, dor, stres, iradiații, etc., s-a mai auzit câte ceva, în timp.
    Nu mai sunt „dascăli” și învățători din vocație; mai sunt doar mici slujbași la împărăție.

    (0)
  13. Melania

    Toți suntem deștepți, însă prea puțini suntem și Înțelepți! Cei care se dedică meseriei de dascăl cu adevărat luptă pentru fiecare copil în parte, le zâmbește, îi povățuiește și îi evidențiază . Este un sistem greoi, cu multe piedici pentru cei care vor să facă ”altceva” decât un automatism . Este dureros să afirmi că doar Comunicarea și Matematica (mă refer la nivel școlar primar) sunt materii și să-i spui, ca și cadru didactic, ironic unui copli talentat la sport: ” Sportul este o materie?”. Da, este o disciplina si un partener care dezvoltă motric și cognitiv un copil, iar performanțele lui ar trebui menționate chiar dacă la celelalte materii nu este la fel de talentat! Este o diferență de concepție, de limitare chiar a unor cadre didactice. Eroarea sistemului educațional românesc este aceea că elevii sunt puși la ”grămadă” în loc să fie încurajați, inițiați și formați pentru talentul fiecăruia. Cu astfel de sesizări a unor fapte mărunte la prima vedere putem să schimbăm atitudini, mentalități, sisteme. Totul începe cu fiecare dintre noi! Valoarea supremă este cea morală, spirituală și nu cea materială!

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.