Actualitate Politică

Daniel Suciu: Ioan Oltean, amnezie de moment din cauza vârstei. Nu îl plâng dacă îşi pierde primarii

Deputatul PSD Daniel Suciu a declarat că preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a avut ”o amnezie de moment, poate şi din cauza vârstei” şi a uitat să vorbească despre anul 2006 când a primit în partid nouă primari PSD, şi a ţinut să-i aducă aminte nişte nume: Marc, Negruşeri, Bumbu: ”Cât de penibil poţi să fii? La PDL unul comandă, ceilalţi fac flotări dacă e nevoie”.

”Le răspundem colegilor din opoziţie, au sărit calul şi au dat dovadă de o ipocrizie fără seamăn. Vreau să-i răspund domnului Ioan Oltean, preşedintele PDL şi probabil viitor preşedinte la marele PNL. Vorbea de ticăloşie, de nemernicie, de atentat brutal la democraţie şi făcea o înşiruire de primari care au plecat. A avut o amnezie de moment, poate şi vârsta este de vină, dar îi doresc multă sănătate. A sărit peste perioada 2004-2008, când în 2006 au promovat o ordonanţă. Dacă a sărit peste acea perioadă, îi aduc eu aminte ce s-a întâmplat atunci. De la PSD, la nivel naţional, au plecat 421 de primari, nu unul sau zece. Pe atentatul brutal la democraţie, ordonanţă pe care au dat-o ei. În 2006, PDL primea cu scârbă şi regret 211 primari de la PSD. Celălalt partid extrem de vocal, PNL, tot cu procese de conştiinţă primea de la PSD 103 primari. Asta la nivel naţional”, a spus Daniel Suciu într-o conferinţă de presă.

Parlamentarul PSD a continuat: ”Ştiu că are memorie foarte bună domnul Oltean şi ştie foarte bine ce s-a întâmplat în Bistriţa-Năsăud. Nimeni nu este uşă de biserică în politică, putem fi acuzaţi de orice, dar nu de prostie şi de uitare. În 2006, nouă primari PSD au plecat către partidul domniei sale. Nu unul, nu cinci, nouă. Atunci n-a fost atentat brutal la democraţie? Dacă exemplele de primari nu sunt grăitoare, îi aduc aminte nişte nume pe care le ţinem minte foarte bine. Un domn pe nume Vasile Marc îi spune ceva? Un domn pe nume Vasile Negruşeri îi spune ceva? Sau Luca Peter, sau Mihai Bumbu? Oamenii aceştia au fost cumva portocalii, PDL-işti? Nu, au fost oameni care au plecat din PSD la ei. Atunci nu s-a perturbat activitatea Consiliului Judeţean? Cât de ipocrit poţi să fii, cât de penibil poţi să fii să vii tu, Ioan Oltean, astăzi şi să faci aceste afirmaţii?”.

Daniel Suciu a adăugat că ”n-a fost ipocrizie în perioada 2008-2012, când PSD era în opoziţie şi Ioan Oltean cu toată trupa de şoc mergea la primarii PSD să-i convingă să treacă la PDL?”. ”Noi în patru ani de zile am pierdut un viceprimar, la Târlişua, cu toate presiunile lor şi cu toate că eram în opoziţie. Spiritul de colegialitate de la PSD n-o să-l regăsiţi la PDL, unde unul comandă şi restul execută, fac şi flotări dacă e nevoie. Nu-i plâng de milă şi nu-i voi plânge niciodată de milă lui Ioan Oltean dacă primarii lui vor alege să plece de la acest stil de a face politică. Preşedintele PDL să se hotărască: e bine când vin bani în judeţ sau nu e bine? E bine când nu mergem la inaugurări cu fast şi nu încălecăm pe o şa şi vă spun povestea aşa sau nu e bine? Până la finalul anului 2014, în Bistriţa-Năsăud vor intra 500 de miliarde, dacă nu şi mai mulţi. Sunt bani care vin pe munca primarilor şi a Consiliului Judeţean. Să ne arate câţi bani au adus în judeţ când au condus destinele noastre”, a comentat el.

9 comentarii

  • Ipocrizia e litera de lege la PDL. Deasupra intrarii in sediul lor sta scris: „cei care intrati aici, lasati-va principiile la usa”. De fapt PDL nu e partid. Ar trebui sa se numeasca Gherila Democrat-Liberala sau Minciuna Democrat-Liberala. Iar „colonelul” Oltean e as in demagogisme si populisme de tot soiul. Nu ma mira cu nimic faptul ca se face ca ploua cand cineva ii aduce aminte de golanelile facute de Rusu si altii prin CJ sau de miile de oameni care protestau in fata sediului PDL, in urma cu doar 2 ani.

    • Revino-ti Ticule! Traieste din prezent, nu doar din amintiri. Uita-te la PSD ce face, PDL e amintire. Ori esti unul din beneficiarii hotiilor prezente? … ca atunci ii explicabil. Toate prostiile si hotiile prezente se vor deconta cat de curand. Ai sa vezi, nu ne putem pacali singuri la infinit.

  • Pe principiul „roata se intoarce”, acum in anul de gratie 2014 se raspunde fecundabilului PDL+ PNL pentru greselile trecutului! Bravo Suciule! Deputat tanar si cu „cohones”!!!

  • Nu au uitat, dar spera sa mai poată păcăli inca o data oamenii, dar de data asta nu o sa le mai iasă. E inca vie amintirea anilor de chin pe care i-am trăit sub conducerea lor!!! Au facut ce au vrut, acum e momentul sa plătească! Sper sa dispară PDL ul din viata politica a Romaniei

    • Ar fi super tare! S-ar mai limpezi lumea la cap, ca le este impuiat cu toate prostiile si manipularile posibile.

  • SUCIU DANIEL …UN TREPADUS NENOROCIT CARE A INCERCAT SA BAGE ASA ZISA CENTURA TIP CRETU … PRIN INTRAVILANUL BISTRITEI ( CODRISOR-SPITAL TBC-LAC MHC ) …. INCERCAND SA SCHIMBE LEGEA…. NEMERNICUL….!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS