CSM, eșec în primul meci din 2017 după un thriller cu Zalău. Tadici: La Bistrița, unele câștigă mult și joacă puțin. Pașca: Frustrant! (FOTO)

CSM Bistrița a pierdut prima partidă a anului 2017, 27-28 (11-13) pe teren propriu cu ocupanta locului 3 HC Zalău în etapa a 12-a, penultima, a Ligii Naționale de handbal feminin, după un joc palpitant în partea secundă, cu multe răsturnări de situație. Echipa pregătită de Horațiu Pașca a rămas cu 15 puncte și a căzut pe locul 8 în clasament.

În prima repriză, care a început practic de la 0-3 după trei minute, zălăuancele au condus permanent la trei-patru goluri diferență, însă la pauză ecartul a fost doar de două: 11-13. CSM Bistrița a reintrat în joc după pauză, egalând la 14 și preluând conducerea pentru prima dată la 16-15. De trei ori s-a mai aflat la conducere pe tabelă echipa bistrițeană: 17-16, 20-19, 21-20. S-a mers cap la cap până la 23-23, atunci când Zalăul a rupt din nou echilibrul și s-a dus la 27-23. CSM a încercat o nouă revenire spectaculoasă, a ajuns până la 27-28, însă nu a mai putut egala deși a avut atacul final. Publicul i-a huduit nonstop pe arbitri și pe reputatul tehnician al Zalăului, Gheorghe Tadici, însă cauza eșecului o reprezintă momentele de joc slab în apărare și ratările, nu arbitrajul.

Pentru CSM Bistrița au marcat: Oana Chirilă – 7, Laura Pristăvița – 3, Oana Cârstea – 3, Daniela Crap – 3, Magdalena Paraschiv – 3, Daniela Rațiu – 3, Gabriela Preda – 2, Szilvia Szabo – 1, Andrada Maior Pașca – 1, Marinela Gherman – 1.

Au adus victoria oaspetelor: Teodora Bloj – 8, Roxana Rob – 6, Andrada Trif – 5, Raluca Crap – 3, Ana Maria Drăguț – 2, Sabine Klimek – 2, Larisa Tamaș – 1, Valentina Panici – 1.

Arbitri: Robert Harabagiu și Silviu Stănescu (ambii Dâmbovița). Observator: Horațiu Belu (București).

Antrenorul HC Zalău, celebrul Gheorghe Tadici, care l-a final le-a arătat obrazul spectatorilor bistrițeni după ce a fost huiduit și înjurat tot meciul, a declarat: ”A fost un meci cu emoții dar noi ni l-am făcut așa, în momentul în care ai patru goluri diferență cu șase minute înainte de final trebuie să știi să gestionezi acest avantaj. S-au întâmplat multe în acest meci, dar una peste alta am câștigat meritat, timp de 55 de minute am dominat și am condus, noi am fost conduși doar de câteva ori după niște greșeli ale noastre. Bistrița a investit de trei-patru ori mai mult dacă nu chiar de cinci față de ce avem noi. Normal, jucătoarele cu experiență câștigă foarte bine aici și se străduiesc, este un antrenor bun și sufletist la Bistrița, ca dovadă că de câteva zile este antrenor secund la echipa națională. Rămâne de văzut, din acest punct de vedere, cât de benefic va fi pentru el și mai ales pentru club. Nu cred că a fost rea intenție în maniera de arbitraj, probabil că a dat acel 5-7% gazdelor, sunt niște lucruri. În momentul în care iei brațul apărătoarei și îl duci după tine în mod repetat atunci trebuie să vină cu niște sancțiuni disciplinare, eu așa știu după 40 și ceva de ani de antrenorat. Dar știți cum e, totul e bine când se termină cu bine și dacă s-a terminat cu bine nu mai are rost să discutăm de arbitraj. Bistrița este o echipă bună, în care s-a investit foarte mult, cred că unele dintre jucătoare nu își prea merită investiția și ceea ce au ele avantaje. La două-trei mă refer. Știți cum e economia de piață, cerere și ofertă, dar mai ai și niște obligații, nu numai drepturi. Mă refer la cele două-trei care joacă puțin și câștigă mult. Bistrița cred că va termina între primele opt, așa cum ar fi și normal, sunt destule jucătoare cu mare experiență, Pristăvița, Chirilă care e de toată admirația pentru ceea ce face la vârsta ei, joacă poate mai bine ca în prima tinerețe și o felicit. Dacă și celelalte ar lua exemplul ei, Bistrița ar putea să fie chiar între primele cinci”.

O galerie foto puteți vedea și aici.

La rândul său, antrenorul echipei CSM Bistrița, Horațiu Pașca, a afirmat: ”E frustrant să pierzi de această manieră în primul meci din noul an, în fața propriilor suporteri, la un gol diferență în condițiile în care am avut și ultimul atac. Probabil că dacă eram un pic mai concentrați la finalizare, pentru că am ratat și din 7 metri, și câteva contraatacuri, era altceva. Am avut ocazii pentru a scoate măcar un egal. Îmi pare rău că am debutat în acest an cu o înfrângere. Mă așteptam să fie dificil, am întâlnit locul 3, care vine după cinci-șase meciuri fără eșec, cu unul dintre cei mai buni antrenori din țară pe bancă. La modul la care a evoluat jocul, avem voie să fim frustrați, dar trebuie să ne digerăm frustrările repede pentru că ne așteaptă o perioadă extrem de dificilă: deplasări consecutive infernale la Roman și Brăila, apoi acasă cu Craiova și deplasare la Cluj. Trecem printr-o perioadă foarte grea, trebuie să strângem rândurile cât mai repede. Le felicit pe fete pentru modul în care s-au luptat, cred în puterea lor de revenire, s-au ridicat la înălțimea așteptărilor spectatorilor. Rezultatul nu e unul pe măsură, dar vor veni și bucuriile. Nu comentez arbitrajul. Domnul Tadici întodeauna a fost un personaj, eu îl respect foarte mult, are în spate o carieră impresionantă, pe care orice antrenor și-ar dori să o aibă. Sunt părerile dânsului, nu o să mă apuc să îl contrazic, dânsul vorbește din experiență. Cred că este un pic imposibil ca domnul Tadici să știe ce salarii avem noi la echipă și sincer, dacă e să mă întrebați pe mine, nu mi se par exagerate. Vizavi de echipa națională, să-i întrebăm pe cei care m-au ales, care m-au propus”.

Deputatul Daniel Suciu, prezent la meci, a acuzat arbitrajul pe Facebook: ”Nu intenționam să spun nimic de meciul de handbal, dar nu mă pot abține. Fetele noastre de la CSM au pierdut la un gol meciul cu Zalăul lui Tadici. Urât meci, stricat în văzul unei săli arhipline de doi arbitri din Dâmbovița. Decizii de neînțeles, rânjete largi în pauze și dispreț față de acest sport. Sper să nu îi mai văd niciodată la Bistrița. Au tolerat neputincioși urletele și presiunea lui Tadici, au tras cât au putut împotriva echipei noastre și pentru asta sper să iasă la pensie. Chiar dacă puteam trece peste toate astea, cu un joc mai atent, sper ca arbitrajul de azi să nu fie un semnal că CSM Bistrița e prea sus. La final… lacrimile jucătoarelor noastre nu le mai ia nimeni înapoi. Și nici furia celor aproape 1.000 de bistrițeni din tribune. Până la urmă, suntem aceeași echipă”.

Celelalte meciuri ale etapei cu nr. 12: Corona Brașov – U Cluj 28-32, Cetate Devatrans – SCM Craiova (nu s-a disputat. Deva nu s-a prezentat și s-a retras din campionat din cauza problemelor financiare), HCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila 25-19, Unirea Slobozia – Danubius Galați 25-21, Măgura Cisnădie – CSM Roman 23-24. CSM București a stat.

Aici clasamentul complet al Ligii Naționale feminine.

În etapa viitoare, a 13-a, ultima a turului, CSM Bistrița joacă în deplasare cu CSM Roman – duminică 15 ianuarie, ora 11.00.

Eugen Gheorghe

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads

Comentarii

  1. CSM Bistrita

    Din păcate Tadici are dreptate…6-7 jucătoare țin echipa…restul parcă sunt la discotecă…e greu….nu poate bietul Horațiu să joce în locul lor…avem nevoie neapărat de încă un inter care să dea goluri…și încă un pivot pe lângă Dana….să sperăm că rămânem în prima ligă…

    (2)
  2. Paul

    Mai nou ăștia cu politica se pricep și la arbitraj.bai Suciule crezi ca a jucat Base și cu Cioloș la Zalău de aia te-ai aprins?mai trebuie sa mergi la meciuri sa înțelegi fenomenul…..!

    (7)
  3. samuiel

    Daca aveti bani multi mai cumparati jucatoare mai cumparati arbitrii si poate asa ajungenti in top.Cate jucatoare sunt din judetul nostru?

    (1)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.