Cultură

Creţu le-a mulţumit revoluţionarilor la concertul de Crăciun: Ne-au schimbat viaţa. Învăţăm democraţia

European Royal Orchestra, dirijor Florin Ciofică, soprana Andreea Novac şi tenorul Liviu Indricău au susţinut în Teatrul de vară un concert extraordinar de Crăciun, dedicat şi aniversării a 25 de ani de la Revoluţie. ”A fost un moment de răscruce în viaţa noastră, care s-a transformat”, a spus primarul Ovidiu Creţu.

Înainte de concert, directorul Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc”, Dorel Cosma, a oferit un Remember decembrie 1989, iar cei prezenţi au ţinut un minut de reculegere în memoria martirilor Revoluţiei de acum 25 de ani.

”Primăria Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal oferă de câţiva ani un concert extraordinar de Crăciun. Cel din 2014 este organizat împreună cu asociaţia revoluţionarilor şi îl dedicăm nu numai sărbătorii Crăciunului, ci şi aniversării a 25 de ani de la Revoluţia din 1989, moment de răscruce în viaţa poporului român. Am dorit să marcăm acest moment pentru că sunt 25 de ani de când viaţa noastră s-a schimbat”, a precizat primarul Ovidiu Creţu.

Edilul Bistriţei a spus că ”momentul din 1989 ne-a transformat viaţa”: ”Salut cu respect prezenţa în sală a unora dintre fruntaşii Revoluţiei de la Bistriţa, cei care în decembrie 1989 au purtat pancarta pe care scria ”Trăiască eroica noastră clasă muncitoare”: Ioan Benţa, Ion Blaga, George Avram. Cu respect mă aplec în faţa lor: vă mulţumim pentru ce aţi făcut, pentru că aţi declanşat la Bistriţa acea mişcare populară care le-a susţinut pe cele din Timişoara, Bucureşti şi alte oraşe, lucru care a dus la schimbarea regimul politic din România. A fost un moment de răscruce în viaţa noastră. La vremea respectivă au fost oameni cu foarte mult curaj, cu spiritul sacrificiului în ei, care au dus flacăra dorinţei noastre de libertate, ca noi să trăim liberi. Nu noi neapărat, ci în special copiii şi urmaşii noştri. Mulţi am fost în acea coloană care mărşăluia, dar trebuie să o spunem cu decenţă şi demnitate: am stat mai în spatele coloanei, pentru că ne-am temut ca AKM-urile de la unitatea militară vor trage şi ne gândeam la copiii noştri. Dar cei pe care i-am pomenit mai devreme, Blaga, Benţa, Avram, Chereji şi alţii au pus pieptul în faţa acestor maşini care ar fi putut să termine Revoluţia. Din fericire, nu s-a întâmplat aşa. Am parcurs jumătate din perioada în care viaţa noastră a fost mutată într-o altă sferă: 50 de ani de comunism. Iată că avem deja jumătate din această perioadă, învăţăm democraţia, încercăm s-o aplicăm, încercăm să ne facem viaţa corectă, frumoasă şi decentă”.

”Dorim să pregătim Crăciunul, acea clipă magică care se întâmplă în noaptea de 24 spre 25, când toţi credem că vine Moşul, că viaţa noastră se schimbă odată cu Naşterea Mântuitorului. Viaţa noastră s-a schimbat de multe ori, inclusiv în 1989. În sală am văzut mulţi tineri, chiar şi copii. Faptul că vin vin oameni să asculte muzică clasică, să se bucure de aceste creaţii ale Europei, este un lucru pozitiv, asta înseamnă că şansa noastră de urbanism, de civilizaţie, de lumină, este una extrem de importantă. Ne străduim să vă oferim bucăţi de lumină, de frumuseţe. Avem târg de Crăciun, concerte de colinde în preajma pomului, dorim să ne pregătim pentru minunea nopţii de Crăciun. Acest concert este perla coroanei din cadrul acestor acţiuni. Bucuraţi-vă de sărbători! Vă doresc ce mi-am dorit şi mie şi mi s-a împlinit, să vă vină copiii de pe unde sunt, să petreceţi aşa cum fac românii, în familie, aceste sărbători. Am să parafrazez o colindă: Şi-acum vă las, fiţi fericiţi în noaptea de Crăciun, şi nu uitaţi, când sunteţi voioşi, românilor să fiţi buni!”, a mai spus Creţu în discursul său.

lumanare concert craciun 2014 moment reculegere concert craciun 2014 1 cretu conert craciun 2014 2 european royal orchestra craciun 2014 3 european royal orchestra craciun 2014 4 concert craciun 2014 andreea novac 5 concert craciun 2014 6 liviu indricau concert craciun 2014 7 andreea novac concert craciun 2014 8 concert craciun 2014 9 concert craciun 2014 10 concert craciun 2014

7 comentarii

  • ,eu am stima pt adevaratii participanti la Revolutie .Toata stima !!!Dar stim cu totii ca printre adevaratii revolutionari s-au strecurat mii daca nu zeci de mii de falsi revolutionari .Eu personal cunosc astfel de oameni !!!.
    As vrea sa stiu ce merite deosebite a avut d-ul Dukadam in 89 ???

  • L-am dat jos pe ceausescu ca sa-l putem vota primar pe fostul secretar pecerist, din vermeshul tzagnesc, cretu.
    Autofelicitarile noastre.

  • auzi tu cică, „şansa noastră de urbanism”… de unde a scos-o? poate de urbanizare, si nici macar, ca de urbanism, la Bistrita pe care o conduce, nu se poate vorbi.

  • Dumneata domnule Cretu nu prea poti spune ca ai idee despre ce este democratia dovada sunt sedintele de consiliu local si „dezbaterile” pe care le porti uneori de un singur la ASTV….a simula este cu totul altceva

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS