Cât a costat intrarea judeţului în Cartea Recordurilor. De ce s-a temut şeful CJ şi cui s-a rugat toată noaptea

Intrarea judeţului Bistriţa-Năsăud în Cartea Recordurilor nu a fost gratuită. De la bugetul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a cheltuit suma de 60.000 de lei, iar de la Ministerul Culturii suma de 75.000 de lei. Bugetul evenimentului de duminică a fost completat cu bani de la Ministerul Turismului şi de la Primăria Năsăud, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, într-o conferinţă de presă.

„Am reuşit să facem un eveniment unic, arătând că, atunci când se implică toată lumea, lucrurile pot fi realizabile. (…) Am văzut pentru prima dată toată lumea entuziasmată, atât cei îmbrăcaţi în costum popular, cât şi cei de pe margine. Au fost câteva mii de oameni pe margine care au aşteptat convoiul, apoi o parte dintre ei s-au deplasat la stadion şi au stat în tribună. Pentru prima dată, am văzut pe toată lumea zâmbind. Cu această ocazie, am mai stabilit şi un record personal: de azi dimineaţă, de la ora trei până la 10.30, vizualizările pe pagina mea de Facebook au depăşit 250.000 la prezentarea acestui eveniment, lucru care nici nu mi l-am propus şi care nici nu l-aş putea doborî decât făcând vreo minune care ar putea atrage de asemenea foarte mare atenţie”, a spus Radu Moldovan.

Alături de şeful PSD au mai apărut Virginia Linul, cea care a avut ideea ca judeţul să intre în Cartea Recordurilor în acest fel, şi Elena Bărbos de la Asociaţia Produs în Bistriţa-Năsăud.

„Mulţumiri celor două instituţii centrale: Ministerul Turismului, domnului ministru Mircea Dobre care a crezut în proiect şi a venit alături de noi şi Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, ministrului Ionuţ Vulpescu, care şi el a crezut în acest proiect şi a venit alături de noi. Reprezentarea a fost la nivel de secretar de la stat, domnul Alexandru Pugna de la Cultură şi celălalt secretar de stat (al cărui nume preşedintele nu îl ştia, dar i s-a spus că ar fi Bogdan Tomoiagă), vecinul nostru din Maramureş. În mod special aş vrea să mulţumesc Inspectoratului Şcolar Judeţean şi tuturor dascălilor care au fost alături de copilaşi. Nu-i simplu să fii în marea aia de oameni şi să ai grijă de copii, să le mulţumesc celorlalţi parteneri de la Centrul Judeţean pentru Cultură, Casa de Cultură din Năsăud, la Produs în Bistriţa-Năsăud, ADI Turism şi toţi ceilalţi implicaţi în eveniment şi, în mod special, aş vrea să le mulţumesc oamenilor care au dat dovadă de foarte multă răbdare, de foarte multă civilizaţie. Nu e simplu să îţi asumi un astfel de eveniment şi organizarea lui şi mă bucur foarte mult că el s-a terminat cu bine. Adică nu a fost niciun fel de incident în transportul oamenilor de la domicilii spre Năsăud, nici în transportul oamenilor spre casă. Deci toate lucrurile s-au terminat fără niciun incident major. Le mulţumesc foarte mult oamenilor pentru sprijinul pe care ni l-au acordat”, a adăugat șeful CJ.

Radu Moldovan a ţinut să spună, fără să fie întrebat, că nu şi-a propus să „facă un obicei din a stabili recorduri”. „Pentru mine e primul şi ultimul. A fost o idee a Virginiei Linul, am achiesat la ea. Dacă îmi propunea să facem cel mai lung mic, nu eram de acord. Sunt tot felul de recorduri în lumea asta. La asta am fost partner. Sunt foarte bucuros că s-a terminat cu bine, dar noi ne ocupăm de drumuri, de apă, de canal, de celelalte proiecte europene. Cine va dori să facă recorduri să aleagă alţi parteneri. Pentru mine e primul şi ultimul”, a spus Moldovan.

Preşedintele CJ a spus că s-a trezit duminică dimineaţa pe la 3 să urmărească prognoza meteo, aceasta părându-i-se cea mai grea parte din organizarea de la Năsăud.

„Când am văzut pe iPhone că nu mai era prognozat în proporţie de 90% tunete şi fulgere la ora 15.00 – cum văzusem seara – sigur că mi-am spus toate rugăciunile de rigoare. Unii dintre prietenii mei mi-au spus că toate relaţiile mele cu o anumită parte a societăţii (biserica şi mitropolitul -n.r.) merită. Eu cred în Dumnezeu, m-am rugat foarte mult Lui să ne salveze. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi arătat acest eveniment dacă atunci când ne deplasam spre stadion sau când trebuia să stăm ca sfinţii vine o ropotă din aia de ploaie … Exista riscul să se calce lumea în picioare. Deci nu vă spun ce am trăit. Deci totul e bine când se termină cu bine”, a spus Radu Moldovan.

Întrebat când au fost sinceri cei care au ieşit în stradă şi au strigat #rezist, atunci sau când s-au fotografiat cu Dragnea, Radu Moldovan a răspuns: „Vă răspund altfel. Eu m-am bucurat foarte sincer că Liviu Dragnea, pe care unii îl apreciază, alţii îl destestă, a fost acolo. Vă mai spun încă ceva care ar putea să mă coste foarte tare: Liviu Dragnea ne-a ajutat să promovăm evenimentul gratuit cu mult mai mult decât am fi putut promova în alt mod şi cu alte costuri. Fiecare lucru făcut ieri a fost făcut cu cap, nu la întâmplare. Nu cred că aveam o mediatizare ca cea de ieri fără Liviu Dragnea. Dacă vreţi o explicaţie. Când ai un prieten şi un coleg ţi-l asumi. Am primit mesaje de la colegi şi prieteni care m-au întrebat dacă nu am putut sări peste pasajul cu Liviu Dragnea din postarea mea. Nu e un secret pentru nimeni că eu lucrez pe aceste lucruri cu Bogdan (Ivan – n.r.) Eu îi spun ideea, el o scrie şi eu îl corectez. Primul text al lui Bogdan arată profund diferit decât postarea. Azi noapte pe la 2 şi ceva scriam ce am simţit eu. Am crezut că trebuie să fac şi acea postare ca să fie şi mai mare interes la postare. Şi o fost şi oameni care îmi transmit mesaje extrem de drăguţe legate de politicieni şi de prezenţă. Trăim într-o societate democratică şi liberă în care fiecare are dreptul la opinie. Lucrul care mă bucură foarte, foarte tare că şi cei care nu au fost de acord – au zis că ce au căutat politicienii acolo, a fost o manifestare publică, nu poţi să pui legitimaţia de partid – trebuia să respecte condiţiile de la GB, să aibă costumul popular complet. Nu am oprit pe nimeni, indiferent de unde o venit şi ce o făcut”.

Şeful CJ l-a scuzat pe Ovidiu Creţu că a lipsit fiind prins cu Maialul Maghiarilor, dar nu a închis subiectul cu primarii fără să-l taxeze pe Traian Ogâgău care, la întâlnirea cu primarii pe tema organizării evenimentului, s-ar fi lăudat că vine cu 500 de oameni, dar nu a mai participat deloc. „La întâlnirea cu primarii, fiecare zicea că vine cu 50-100 de oameni, primarul din Sîngeorz ne-o dat pe spate că vine cu 500 ca să să-l văd aseară pe Facebook că el o fost la maialul oilor”.

Întrebat cât a costat evenimentul, şeful CJ Bistriţa-Năsăud a declarat: „Consiliul Judeţean a asigurat o sumă de 60.000 de lei, costurile legate de prezenţa în Guinness Book, prin Centrul Judeţean pentru Cultură. Din ştiinţa mea, dar nu vreau să greşesc pentru că toate lucrurile au fost gestionate de Primăria Năsăud, cred că 75.000 de lei au venit de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Nu ştiu suma de la Ministerul Turismului şi nu ştiu contribuţia de la Primăria Năsăud. Mircea Romocea a fost cel care a gestionat totul. Pe noua lege a achiziţiilor, totul e pe SEAP, nu vreau să vă povestesc ce o însemnat transportul. Este o armată de oameni şi din CJ, şi din Primăria Năsăud care au pus toate lucrurile astea şi în procedură, şi în lege pentru că altfel nu poţi face lucrurile decât în procedură şi în lege, că altfel vin prietenii noştri de pe Şincai (Curtea de Conturi -n.r) şi ne fac câte un cadou de vorbim singuri pe urmă”.

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

    • bogdan

      cu 30.000e facea o campanie de promovare pe facebook si avea mai multe vizualizari!
      lasati maialul cum l-ati gasit si voi nu-l patati cu mizeria voastra politica!

      (17)
    • Prieten

      În epoca modernă calul nu este un animal de luptă, muncă sau povară, ci unul de relaxare și plăcere. Cotațiile acestora începând de la caii de curse și terminând cu poneii nu au fost niciodată mai ridicate. Aproape orice cal, dacă este antrenat corespunzător poate participa la o competiție sportivă la nivel de diletanți, cu excepția cailor de curse.
      Odată ce începe ascensiunea către elite este nevoie de specializare. Cel mai scump cal din lume valorează 50 de milioane de dolari și se numește „Faraonul American”. Până mai ieri defilați liniștit prin județ precum orice cal domnule președinte Radu Moldovan. Nu știu ce v-a apucat dintr-o dată să săriți la nivelul următor fără să vă gândiți la consecințe. Dorința dumneavoastră de a ajunge la curse sau mai degrabă la circ? Oamenii de care vă înconjurați nu v-au explicat despre consecințele acestei acțiuni? Ați fost foarte bine înainte să faceți această grandomanie lăsându-vă influențat de două …cu diplome făcute la bătrânețe. Ați făcut lucruri frumoase pentru județul nostru și pentru cei care v-au ales. Puteați rămâne în acel „registru” . Păcat! Această acțiune vă va situa alături de toți nebunii lumii și de conducătorii de tristă amintire. Mâine dimineață veți constata că orizontul dv. de așteptare a fost f…t.

      (0)
  1. o cititoare

    domnule Bogdan,se vede de departe lipsa de patriotism local a dumitale.Dupa parerea mea nu esti absolut deloc bistritean sau nasaudean.In loc sa fi-i mandru ar trebui sa-ti fie rusine.

    (-19)
    • Eu nu o înţeleg absolut deloc pe asta cu mândria. Pentru ce să fim mândri? Pentru că au fost adunaţi pe un stadion nişte oameni aduşi cu autocarele din tot judeţul ca să facem fotografii şi să ne scrie unii într-o carte? Care e beneficiul acestui demers? Costurile le-am văzut. Îmi spune şi mie cineva dintre cei mândri cum s-a schimbat viaţa acestui judeţ începând de azi? Au venit mii de turişti să vadă „patria costumului popular”? Dacă da, unde s-au cazat, unde au mâncat, câţi bani au lăsat în bugetul oraşului şi al judeţului? Jur că mă umplu de mândrie când aflu aceste informaţii.
      Până atunci, lăsaţi-mă cu mândria asta care miroase a prostie. În Cartea Recordurilor sunt tot felul de nebuni care îşi doboară unii altora recordurile. L-am văzut de curând pe unul care urcă pe clădiri înalte fără protecţie. Noi am merita să apărem în Cartea Recordurilor cu cele mai proaste drumuri din Europa, cele mai înguste şi mai pline de gropi pe care mor zilnic oameni. Nu sunteţi mândri şi pentru asta?

      (82)
    • Zorro

      :))) ma amuzați!!!! Cât a costat acest miting electoral??? 40.000 euro??? Din bani publici??? Cam cât a costat oprirea din producție de la Leoni???? De aia a jucat așa fain prefectul????
      Coincidente????
      O sa vedem la dosar…. da’ V-am zis…. minim 7 ani… cu executare desigur… poate confirma inclusiv consultantul juridic a haiducului Răducu… cum care??? Judecătorul…. cel mai mare judecător!!! Zag….

      (14)
    • Am găsit un material interesant în Libertatea. Mihai Albu, designer de pantofi, a refuzat să plătească 1000 de dolari pentru diploma Guiness Book, deşi a fost inclus gratuit în Cartea Recordurilor. Iată ce a declarat: „Mi-au trimis o scrisoare în care mi-au cerut bani, 1.000 de dolari pentru a-mi trimite diploma. Am refuzat să trimit acei bani, așa că am rămas în Cartea Recordurilor, dar fără diplomă. De fapt, am intrat de două ori în Cartea Recordurilor cu cei mai înalți pantofi: unii de 31 de centimetri, iar alții de 36 de centimetri. Mi-am doborât propriul record. Alăturarea cu Cartea Recordurilor nu mă încântă. Nu mi se pare onorant să fii lângă cea mai mare plăcintă”. http://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/oficialii-de-la-cartea-recordurilor-i-au-cerut-bani-lui-mihai-albu-pentru-a-i-da-si-o-diploma-vezi-despre-ce-suma-este-vorba-858263
      Noi însă ne mândrim!

      (46)
    • o alta cititoare

      „o cititoare” inainte de a spune cuiva „sa-ti fie rusine”, ar fi mai bine sa invatam sa scriem corect. Ca uite de aia ne fac toti agramati si analfabeti. In loc sa fii mandra, ar trebui sa mai pui mana pe gramatica. Dupa aia doar ….. poate …..poate

      (1)
    • Zorro

      Știți zicala!!! Domnia și prostia se plătește!!!
      Doar ca unii prosti plătesc din banii altor prosti, mai mari….

      (7)
    • radu

      stimate Prieten!< ACEASTA MINUNATA ACTIUNE a fost organizata de o organizatie care are stransa legatura cu folclorul romanesc si conservarea acestuia, CJ a ajutat financiar bineanteles, fiindca fara bani nu poti promova nici macar o pana de cocos, iar faptul ca s-au alatutar actiunii nu cred ca impieteaza asupra celorlalte atributii pe care le are CJ-ul! Am privit cu mare drag cum s-au straduit cu mic cu mare sa isi compuna un strai popular, cum s-a uitat toata lumea la aceasta actiune si cum oamenii si-au dat mana cu mana intr-u spiritul neamului si traditiei romanesti atat de mult lasata la o parte. Nu cred ca a pierdut nimeni la imagine si nici nu cred ca banii alocati nu si-ar fi gasit rostul.

      (0)
  2. Viorel

    Radu îl copiază pe Oprescu,că și ăla este în Cartea Recordurilor de mai multe ori. Pentru asta se plătește intre 3 și 5 ani când te bagi la banii publicî.

    (13)
  3. Teo

    Toate ca toate, dar faptul ca Raducu a „achiesat” face toti banii !
    Cu ocazia asta ne-a aratat ca a invatat si el un cuvant nou, cine stie de cand astepta sa il foloseasca 🙂

    (20)
  4. :)

    Romanul e un bun comentator. Doar la asta se pricepe. Nici nu va inchipuiti cata munca s-a depus pentru acest eveniment frumos. Nu stiti sa privit frumosul. Va intra in ochi politicul!

    (5)
    • cititor

      doamna cititoare ca sa fiu peste d-voastra cu ideile gresite si cunoscatoare a legilor.. va spun ca gresiti amarnic si sinteti o sluga….amin…….

      (0)
    • ana

      Cooperativa munca in zadar! Proiect frumos, inutil,cheltuitor de bani publici pentru spalarea unor fete de hoti. Imi pare rau sa va spun dar ati muncit degeaba, fara cap, fara rost. Nu ai cum sa speli grotescul politic cu frumusetea traditiei. Dimpotriva, spurci traditia cu imaginea de cocalar a politicianului.

      (2)
  5. o cititoare

    Doamna Cristiana Sabau,stiu ca detineti arta manuirii vorbelor si ca locuiti intr-un bloc ANL din Bistrita.Va pricepeti foarte bine in a critica tot timpul pe altii numai de dragul contrazicerii,dar ma intreb daca erati intr-o functie oarecare ce a-ti fi fost in stare sa faceti.As fi vrut sa va vad,asa ca simplu cetatean al Bistritei ce a-ti facut pentru aceasta urbe In afara de critici.Oamenii despre care vorbiti ca mor pe drumuri din cauza gropilor,mor din cauza nerespectarii legii.Mor oameni pe toate autostazile din lume unde nu sunt gropi tot din cauza nerespectarii legii.Va asigur ca nu fac parte din nici un partid politic,nici eu si nici familia mea.In rest numai bine.

    (6)
    • E drept că nu stau la vilă, dar îmi scapă legătura între domiciliu şi arta de care vorbiţi. Ultima e dobândită prin studiu şi muncă. Nu mi-a dat-o nimeni după nicio campanie de lipit afişe. Cred că orice om cu educaţie şi bun simţ se pricepe să aleagă grâul de neghină. Eu critic, aţi zis bine, nu calomniez şi nu înjur. Critica înseamnă să demonstrezi cuiva cu argumente că greşeşte. Eu asta fac. În ce priveşte funcţiile, mda, mi-e greu să-mi imaginez ce aş putea face fiindcă mi-e imposibil să accept că m-ar „pune” cineva să fiu ceva. Eu tot timpul mi-am câştigat locul prin muncă şi nu m-a pus nimeni nimic. Nu pot gândi în paradigma „punerii” în funcţie. Sunt 100% convinsă că nu mai eşti un om liber, ci sluga celui ce te-a pus. Eu nu vreau să fiu slugă.
      Legat de şosele, nu ştiu pe ce drumuri umblaţi dumneavoastră, dar se moare mai ales pentru că sunt înguste, rupte, denivelate, nemarcate, iar traficul infernal. Dacă se înmatriculează mii de maşini în fiecare lună, iar drumurile sunt aceleaşi de 27 de ani, despre ce naiba vorbim?

      (39)
    • garfield motanu™

      @ 0 cititoare

      Relaționarea ANL-ului cu arta mânuirii vorbelor și dresului cu făcutul ,,pentru urbe” este ca și cum te-ai întreba dacă Diogene din Sinope ( Cinicul ) căuta ,, oameni ” cu lumânarea ziua în amiaza mare datorită faptului că locuia într-un butoi sau pentru că a adoptat autosuficiența ca și crez filosofic.
      Cu acest comentariu păreți a fi cititoare de Pif și Rahan , vă rog să mă scuzați pentru intromisiune , stimată doamnă/domnișoară .

      (12)
    • Gogu

      dute nu mai spune cititoare ce esti, morti de pe strazile din romania is mai multi decat pe toate autostrazile lumii. Noi avem un relief in mare parte montan si denivelat, care necesita drumuri si infrastructura mai scumpa, viaducte etc noi defapt avem drumuri stramte, curbe, serpentine, gropi. Se moare din cauza infrastructurii, acuma gata, dupa parerea dvs toti romanii is infractori…. da matale ce ai face cand ai de ajuns undeva si stai 2 ore in spate la un tir ? Normal ca vrei sa depasesti dai intr o groapa, drum nesemnalizat, iti apare ceva in fata si pac accident. In romania exista inca drumuri fara marcaj care noaptea is ca potecile, deasta se moare in romania.

      (8)
    • postac

      Cu siguranță nu lua un credit pe 20 de ani facă un rahat plin de namol….si nici 1000 de struti , oua , mere , etc….avem nevoie de vreo 5000 de locuri de parcare, oare vrea cineva să le faca? Nu au vreme domnii care trebuie sa-l promoveze pe Dragnea cu orice preț! In calitate de ce a venit Dragnea la Bistrița ? Nu putea sa-si trimită papusa muppets ??

      (9)
  6. Radio sant

    La manifestarile publice domnul Radu Moldovan, presedintele noooostru declara ca suntem pe podium, fapt pentru care este foarte mandru. Dar oare este la fel de mandru cu saracia din judet? Este la fel de mandru ca la noi se investeste doar de administratie, pe comisioane, la preturi mari si fara cap? Cat de mandru este de partia din Bistrita? Cat de mandru este de afacerea Vitalia? Sau oare cat de mandru este cand lumea zace in salarii mizere fara a crea premize de a stimula investitorii. Cat de mandru este oare de Generala 4 si de Scoala de muzica, unde parca invata copii din alta epoca, in cladiri de vaiiiii mama?

    (32)
    • radu

      scolile generale mai trebuie sa-si bata si ei putin capul sa atraga fonduri nu doar sa ceara, fiindca avem exemple clare de scoli care s-au mobilizat in acest sens, iar saracia din judet este data de lipsa de pofta de munca a multora!!!! sunt locuri de munca iar angajatorii se bat pe putinii oameni care vor sa munceasca, restul traiesc din munca la negru, mai merg prin strainataturi, care cum….

      (0)
  7. Sintereag.

    Cind au iesit 6000 de oameni in strada, neadusi la comanda unde au fost „conducatorii”judetului. De ce nu s-au imbracat in costum popular sa vina sa vorbeste cu oamenii?

    (25)
    • postac

      Poți să-l intrebi pe cel mai p(…) primar din judet…Bob cel chelios!!

      (-2)
  8. Spirala comunista

    Mandria este un pacat de moarte! Nu poti intra in imparatia cerului din cauza acestui pacat. Deci nu pot fi mandru deloc. Nu sunt mandru pt ca sunt roman, nu din cauza pacatului ci din cauza ca la noi totul este facut in batjocura si de pomana, de aceea nu pot fi mandru…. pur si simplu imi este rusine ca sunt roman si asta di cauza ca din anii ’90 tara asta a avut numai deficienti in posturile de conducere care nu fac absolut nimic cu care sa ma mandresc. Sunt mandru cu cei care au ales sa moara pt acest popor, si care au luptat pt libertatea si pt dreptate. Au cheltuit bani pt ce? O gramada de bani pt un simplu moft. Ce castigam daca suntem in cartea recodurilor? Ne face mai destepti si mai smecheri? Nimeni nu castiga nimic …. doar cei care au incasat banii…

    (26)
  9. ovidiu

    Voi nu va-ti prins?Astia fac antrenamente pentru adunat oameni la votat,la manifestat,etc.Exerseaza mobilizarea primarilor si a intregului aparat de propaganda a ciumei rosii!!

    (13)
  10. Rusine

    Ce oameni..mi’e rusine cu voi!Cand nu se face,de ce nu se face,cand se face mai bine nu se facea!Probleme de infrastructura sunt multe si o sa fie mereu..de ce nu puteti fi mai buni? Tocmai asta este problema lumii,este plina de oameni frustrati si nemultumiti!!

    (-5)
    • Nu este adevărat. Oamenii din ţările nordice, unde parlamentarii lucrează gratuit pentru stat şi aleşii se dau cu bicicleta, nu cu jeep-ul, sunt mulţumiţi de vieţile lor. Pentru că – ce să vezi? – aleşii se ocupă să le facă viaţa mai bună. Frustrarea şi nemulţumirea noastră de români e rezultatul a 28 de ani în care ne-au condus unii care au procedat exact pe dos. Credeţi-mă că nu suntem nebuni. Nebuni sunt cei care se mulţumesc veşnic cu pâine şi circ. Unora, ca să fiu sinceră, le ajunge, se pare, doar circul.

      (23)
  11. ovidiu

    D-na Cristiana,sunteti fantastica cum va luptati cu ei! Acesti oameni,daca ar folosi doar imprumuturile externe pe care le iau pentru salariile umflate pe care le platesc la bugetari,asistati social,etc.(masa lor de votanti),ar putea rezolva infrastructura atat de necesara pentru economia tarii.Dar ei nu vreau sa ne dezvoltam, pentru ca intr-o tara civilizata,bine educata, nu au nici o sansa de supravietuire.

    (7)
  12. Cititor

    Ce mandru va fi Dragnea cand programul dansului se va duce de rapa! A scutit de impozit pensiile de pana la 2000 lei.Ce sa vezi?Cand se introduce impozitul pe gospodarie se va plati impozit din nou.De exemplu:O famillie cu 2 pensionari cu 1500 lei fiecare .Acum nu plateste impozit.Cand vine impozitul pe gospodarie cei doi avand 3000 impreuna vor fi scutiti de impozit 2000 lei ,iar din 1000 se va trage impozit.Deci iata cum ne pacaleste PSD.

    (4)
    • garfield motanu™

      Și mai mândru poate fi staff-ul psd care a organizat paranghelia de ieri , cu Dragnea în centrul atenției . Dacă ne gândim bine, acest om poate ajunge foarte bine anul acesta la țuhaus dar și președinte al României în 2019. Înțelegeți cum stă treaba?

      (3)
    • raul adrian

      exista o solutie. se separa fiscal in 2 gospodarii. simplu, nu ?? orice boala a sistemului ……are un antidot.

      (1)
  13. Vai steaua noastră!

    Mă exasperează ca nu avem autostrăzi, drumuri, căi ferate, infrastructură în general, dar suntem plini de lucrări şi pasaje inutile, cu care băieţii deştepţi găuresc bugetul. Îmi plesnesc venele în cap când realizez că ne-au minţit ani şi ani, cu realizări măreţe, pruneţe şi mălăieţe, iar în realitate nimic din indolenţa noastră milenară nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze….

    (5)
  14. ana

    Cata ipocrizie! Sa sabotezi maialul cu stupida ta manifestatie. Sa te lauzi ca ai depasit targhetul de vizualizari ” uite lumea ne urmareste” si in final cand lumea arunca cu noroi in voi sa va dati victime ca „vai cat v_ati straduit sa iasa frumos”. Era si mai frumos daca maialul ramanea maial, ” distinsele fete politice” isi vedeau de treburile lor administrative si „domnul presedinte” de parnaie isi vedea de celula lui.

    (4)
  15. Ioana Cilean

    Am fost acolo. „Organizarea” a fost mai ceva decât „pregătirea” spectacolelor de 1 mai şi 23 august dinainte de 1989, elev fiind, am participat, cu cercuri, steaguri, etc, stânga , dreapta, sus cercul, jos cercul…, astfel ca totul să fie „perfect”. Cei care nu am fost „înscrişi forţat” în „grupul organizat”, de care răspundea un steward(denumirea folosită de organizatori) şi am participat la eveniment din proprie iniţiativă, aproape că am „stricat socotelile” stewardului care, încercând să-şi apere „funcţia”, ne-a spus tranşant că nu putem defila la grupul municipiului Bistriţa, pentru că nu suntem înscrişi. Noroc că unele persoane din grup au avut mintea de tăran român şi au calmat pornirile organizatorice. Eu „felicit” şi reprezentanţii presei, care au prezentat, în principal, imagini cu organizatorii, nu imagini cu persoanele care au purtat costum popular românesc şi aşa cum trebuie. Apropo, marele organizator Marin avea, în cuşmă, o pană din flori din material plastic!

    (5)
  16. Batahan

    „Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvintează.” Psalmul 9 – al lui David

    (-2)
  17. nelu

    Sunt multi cetateni din comunele invecinate care s-au deplasat la Nasaud cu masinile propietete personala si nu au cheltuit…… banii publici de care sunt ingrijorati multi hulitori negativisti care stau toata ziua si critica pe cei cu initiativa,pe cei ce fac ceva in viata ,pe cei ce muncesc….mai lasati criticile si faceti si voi ceva….In rest toate cele bune si daca ma ….suparati duminica o sa ma deplasez tot pe cheltuiala mea imbracat autentic romaneste cu toata familia la Nasaud ……sper sa nu sune cineva la 112 sa fiu amendat….

    (1)
  18. Radu Mares

    Ceea ce ne face sa ne intrebam daca pe Marii nostri conducatori ii intereseaza soarta tarii sau numai gloria personala ,este faptul ca o mare parte a tarii era in lupta cu puhoaiele dusmanoase, iar dlor se fardau pt a da bine in guines book,in timp ce semenii nostri stateau pe acoperisul caselor cu speranta ca va veni cineva sa-i salveze.E bine ?E rau?Daca Stefan sau Mihai se peiptanau in timp ce veneau turcii,unde eram azi?

    (0)
  19. Obs

    Mania grandorii (sau grandomania) au intrat (si vor mai intra) in `guinessbook-ul` istoriei, cata vreme se vor naste si vor accede la putere grandomani.
    Chestia e ca istoria ii va rejecta mereu pe partea din dos…
    Nu asa se scrie istoria, asta a fost o reiterare neinspirata si mult mai prost organizata a manifestarilor de trista amintire `1 Mai Muncitoresc`, `23 August` etc. etc.

    (-1)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.