Actualitate

Ioan Turc este noul preşedinte al PNL BN. El revine după 10 ani la conducere. ”Vom ridica acest partid!”

Cu 204 voturi obţinute în turul al doilea, Ioan Turc este noul preşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud. El a fost susţinut de echipa primarului din Chiochiş, Vasile Silaşi, deputatul Robert Sighiartău clasându-se al doilea cu 176 de voturi.

”Într-adevăr avem o zi bună, vă sunt recunoscător că ați votat într-un mod pe care îl apreciez ca fiind corect. În mod normal, ca un fost membru al PNL, nu aveam nicio șansă. Pot să afim cu tărie că în Bistrița-Năsăud fuziunea dintre cele două partide s-a încheiat. Nu am prezentat nicio echipă, chiar dacă am și eu simpatii, dar niciodată nu voi lăsa ca simpatiile pe care le am să prevaleze în fața opțiunilor dvs. Îl felicit pe Robert, vom face echipă. Voi face echipă cu primarul Silași, un om de care avem mare nevoie. Avem nevoie de toți primarii, avem nevoie de fiecare dintre dvs. Vom ridica acest partid și vă voi face să fiți mândri de această zi”, a spus Ioan Turc.

Imediat după ce s-a aflat rezultatul, Robert Sighiartău a spus că ziua de sâmbătă a fost o „sărbătoare a democraţiei”. „Astăzi, din punctul meu de vedere a fost o sărbătoare a democraţiei. Astăzi, pentru prima oară, partidul şi-a ales liber liderul. Îl felicit pe Nelu Turc pentru victorie”.

AICI MAI MULTE FOTOGRAFII 

Până acum prim-vicepreşedinte coordonator al PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc (47 de ani), în prezent director al Oficiului Registrului Comerţului, a mai condus filiala judeţeană a vechiului PNL, funcţie pe care a câştigat-o prin vot în decembrie 2007. Turc a fost viceprimar al oraşului Bistriţa, dar şi deputat în timpul guvernării Alianţei DA. Începând din decembrie 2007, el l-a înlocuit pe Augustin Zegrean care a devenit judecător la Curtea Constituţională.

Liberalii nu au reuşit să îşi aleagă preşedintele din primul tur fiindcă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut 50% plus unu din voturi. În turul al doilea au intrat primii clasaţi, mai precis deputatul Robert Sighiartău care a strâns 138 de voturi în primul tur, şi Ioan Turc, votat de 120 dintre delegaţii la conferinţă. Primarul din Chiochiş, Vasile Silaşi, s-a clasat al treilea cu 111 voturi, iar ultimul Ovidiu Florean, consilier judeţean a fost votat de 12 persoane. Au fost 381 de buletine de vot valide, 4 nule şi 31 anulate.

Ce au spus contracandidații înainte de votul în turul 2

„Sunt onorat să fiu prima opţiune. Vreau să vă spun că în această campanie internă nu am promis nimănui nimic şi aceste voturi au fost libere, din inimă. Eu vă rog să votaţi liber şi să vă gândiţi la viitorul acestui partid”, a spus Robert Sighiartău.

„Simt o sală de oameni responsabili, care vor ca PNL să meargă într-adevăr înainte. Vom avea o zi bună şi multe zile bune, vă mulţumesc din suflet, Doamne ajută”, a spus Ioan Turc.

Primarul din Chiochiş, Vasile Silaşi, a spus că regretă că iese din competiţie şi că îl va susţine pe Ioan Turc, iar Ovidiu Florean nu şi-a declarat susţinerea pentru niciunul dintre finalişti.

Pentru funcţia de preşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud au candidat deputatul Robert Sighiartău, lider interimar, Vasile Silaşi – primarul comunei Chiochiş, Ovidiu Florean – consilier judeţean şi Ioan Turc.

La conferinţa judeţeană de alegeri a PNL Bistriţa-Năsăud au participat 377 de delegaţi din 409 convocaţi.

Ce a spus Ioan Turc în discursul său înainte de alegeri

„Vin să vă propun un proiect care să ne scoată din vrie. PNL trebuie să devină un partid eficient, apoi democratic, iar în al treilea rând un partid atractiv pentru toată lumea. Un partid eficient e unul care câştigă alegeri, iar pentru asta va trebui să reconstruim organizaţiile locale. Sunt oameni în teritoriu care rezistă singuri în fiefuri ale PSD. Am un mesaj pentru ei: nu veţi mai fi singuri, vom veni alături de voi. Esenţa e identificarea unor candidaţi pentru alegerile locale fiindcă cine câştigă alegeri locale câştigă şi parlamentare, şi prezidenţiale. Vom gândi o şcoală de administraţie pentru candidaţii de primari. Mă voi baza pe colegii noştri primari. Avem alegeri la Şieu şi îmi propun să le câştigăm. În situaţia în care mă veţi alege preşedinte, voi deschide lista candidaţilor pentru primării cu propria mea candidatură la Primăria Bistriţa pe care mă oblig să o câştigăm. (…) Vreau să ne respectăm mai mult. Suntem proprietari, nu proprietăţi. Nu poţi să îi spui unui liberal cu cine să fie prieten şi cu cine să se întâlnească. PNL trebuie să fie atractiv tot timpul, nu doar când e la guvernare. Pentru asta trebuie să oferim protecţie. Mă angajez ca niciun liberal să nu fie lăsat de izbelişte. Indiferent ce problemă are, de sănătate, de serviciu, trebuie să găsească sprijin la PNL. Ca să fim puternici, trebuie să reţinem doar lucrurile care ne unesc. Haideţi să ne facem un bine şi să ne facem ziua de azi frumoasă!”.

25 comentarii

    • Domnule PDL, mea culpa. După ce am citit și celelalte comentarii ale dumneavoastră, mi-am dat seama că vorbim aceeași limbă dar gândim diferit! Adică suntem de acord cu un fapt dar persoanele la care facem referire sunt diferite!

    • Foarte penibil . Psdistii au fortat primarii pnl sa-l tradeze pe Silasi, si astfel psdul a reusit sa isi numesca sef si in Pnlul nou.
      Vai de capul nostru.

  • Felicitari, d-le Turc!

    Sa imi permiteti urmatorul sfat: Incepeti cu o curatenie generala! incepand cu imediata dumneavoastra apropiere…

    Doresc PNL-ului o noua sansa (a cata oara?)!

  • Constatare: sa fi fost șansa domnului Turc, candidatura domnului Florean? Matematică : 111 + 12 = 133 > 120 Deci cine intra în turul 2? Ipotetic normal, dar posibil!

    • Aveți perfectă dreptate domnule sau doamna „Interesant”. În mintea mea calculul a fost corect dar de data aceasta tastatura mi-a jucat feste! Oricum 123 > 120. Pentru atenționare v-am acordat un . Mulțumesc!

  • SINUCIGASI !!!
    Deci …la Bistrita PSD nu mai are concurenta .
    Ma intreb totusi…PNL…a devenit un partid de sinucigasi ?
    Asa se pare ,majoriratea sunt sinucigasi !

  • PNL a murit azi la Bistrita !

    Urat de tot , v-ati sabotat sansa . Robert era sansa voastra dar ati votat moastele !
    Cine sa mai vina spre voi ? Ce exemple de urmat aveti ???

  • Bai ,analistii lu peste prajit. Puneti voi de un partid mai bun, daca santeti capabili, nu stati si carcotiti in anonimat.Care este contributia voastra pt. tara si politica in afara de a nu va semna si arata identitatea. Vai de voi babelor de sant !

  • Unul prea ingamfat altul prea infumurat ! Asta e lupta in marile partide romanesti, competitia interna se da intre influenta si nu competenta.

  • Felicitări dl Turc
    Dacă vei ști da-ți faci o echipa și sa-ți atragi primarii rămași dar nu în ultimul rand tineretul liberal vei avea succes .
    Mai trebuie și o atragere de persoane importante din județ cu viziuni și valori liberale.
    Tara și județul are nevoie de o forță de dreapta puternica .
    Este o șansă dar contează foarte mult și cu cine ? Dar și cum ?
    Mult succes dl Președinte Turc .
    Ai oameni în PNL cu care poți reclami partidul . Trebuie sa ști doar sa-o atragi .
    Tu chiar ști și cum .

  • S-au temut de Florean până la capăt . Pe el ştiau că nu-l pot cumpăra , era singurul cu coloană vertebrală . I-au anulat fix 31 de voturi ca să nu poată răsturna rezultatul final . Bună treabă .

  • Alin nu cred ca ăsta a fost problema .
    Jocul l-a făcut sigur cei din PDL și nicidecum cei din PNL.
    Puterea în partid este tot la cei din vechiul PNL.Ei au primarii și mulți oameni de valoare . Cu siguranță sunt și în vechiul PNL dar nu Dolha , Hangani și alte nulități .
    Aici cred ca a fost o răzbunare a unor lideri din fost PDL , printre care și unii primari care nu au mai fost decord cu politicile și manevrele lui Ion Oltean care în ultima perioada a avut mai mult interese personale și mai puțin cele de partid . Sigur el nu a uitat cum NOUL PNL s-a lepădat de el , oferindu-l justiției . Pana la urma în alegeriau fost trei , Robert din PDL și Șilasi din PDL și Florian tot din PDL și doar Turc din PNL care nu avea cu siguranță susținerea lui Dolha și soldateii lui .
    Tot ce s-a întâmplat ieri a fost de fapt o lecție data lui Ioan Oltean de oamenii de valoare din vechiul PDL care nu mai sunt deacord de mai multa vreme cu el și cu promovările lui din ultima vreme .
    Restul sunt doar speculații fără fond .
    Decizi a fost a PDL -ului și controlul tot la ei dar se pare cu alți oameni și cu o mai buna fuziune cu oamenii de valoare și din PNL vechi . Turc poate realiza acest lucru pentru ca este un bun comunicator și știe sa atragă oameni de valoare și nu nulitățile care astăzi încearcă sa se impună prin practici de pufuleți .

  • Felicitari d-le Turc! Vreau sa se vada si sa se auda mai bine vocea PNL-ului la Bistrita.Va doresc sa reusiti si sa aveti succes in ceea ce va propuneti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS